Prin pădurile din mai - autor Aurora Luchian

Pe sub umbră de pădure,
Ursul cu vederi obscure,
Șade tolănit că-i mai,
Mormăind în al său grai.

Aricel în strai țepos,
Doarme sub tufișuri, jos.
Iepurilă inimos,
Fuge-n vale de fricos.

Lupul înțolit în sur,
Un abil fără cusur;
A țâșnit din păpușoi,
Și-a dat iama printre oi.

Bursucica Dunguliță,
Discută cu-o veveriță.
Vulpea pleacă la furat,
Cu piciorul fracturat.

Deh, l-a prins în laț, lelița,
Și trăgând rupse blănița,
Ici spre poale și-i jenant,
Și a râs Hârciog-Savant...

Râdă, da nu e frumos,
Doare... și-un hârciog spăimos,
Cu năsucul cât un bob,
Știe chinul de olog?

Liniște! că un mistreț,
Râtuind un pădureț,
A gonit din jurul său,
Toți gândacii din dudău.

Sus, pe cer înseninat,
Astrul în Florar, bronzat,
Admirând codrul umbros,
Îi zâmbește călduros.

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor