Pun prea mult suflet în ceea ce fac și cred că de acolo-mi stă păcatul.
Mă ofilesc, mă plâng, zâmbesc sau tac, încep să-nvăț pe ață înșiratul
mărgelelor de visuri și trăiri, cu care-apoi mă-mpodobesc în noapte.
Aștern pe foaie clipe, amintiri, trădări, iluzii, neputințe, șoapte.
Pun prea mult suflet în ceea ce spun și nu îmi neg dorința de mai bine, 
mă scald în rău și ies apoi imun la ignoranță, implorări, suspine.
Pun prea mult suflet...Simt că-n infinit e casa de iubiri ce ne cuprinde.
Trăiesc în noapte și un răsărit atinge depărtările livide.
Pun prea mult suflet în ceea ce fac și cred că de acolo-mi stă păcatul.
Mă ofilesc, mă plâng, zâmbesc sau tac, încep să-nvăț pe ață înșiratul...

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor