Sunt momente în care, cu toate că ai tot ceea ce ţi-ai putea dori şi cu toate că eşti conştient că ai multe motive pentru a fi fericit, totuşi simţi că îţi lipseşte ceva... Simţi că nimic din tot ceea ce ai nu te împlineşte şi că ai nevoie de mai mult sau de altceva. De o vreme încoace simt că îmi lipseşte ceva... şi am crezut că trec printr-o criză existenţială, dar nu este aşa. M-am lăsat dominată de propriile ambiţii, uneori i-am lăsat pe alţii să îmi organizeze timpul şi m-am dedicat prea mult unor lucruri pe care le credeam importante, uitând să mă mai bucur de viaţă şi să mai fiu fericită... Cred că am uitat să trăiesc... fiindcă toată alergătura asta pentru a rezolva lucruri şi pentru a mulţumi oameni, tot traiul acesta planificat, nu înseamnă viaţă. Mi-e dor de viaţă! Îmi lipsesc lucruri aparent nesemnificative, lucruri banale, dar care mă fac fericită şi care mă fac să mă simt vie. Mi-e dor să mă plimb desculţă pe iarba udă de rouă, să adorm afară într-o pădure, să simt mângâierile vântului şi să aud muzica naturii. Mi-e dor să culeg flori, să mă plimb prin ploaie, să uit, măcar pentru o zi, de tot ceea ce trebuie să fac şi să fac doar ceea ce îmi place. Mi-e dor să nu mai aud zgomotele lumii... Mi-e dor de câteva clipe de singurătate, în care să pot gândi în linişte, în care să îmi fac ordine prin încăperile sufletului... Mi-e dor de iubiri curate și nejustificate, mi-e dor de cuvinte sincere și calde, de apropieri pline de dragoste... Mi-e dor de plimbările lungi din dimineţile în care lumea abia se trezeşte, dimineţi care mă găseau pe străzile mici şi pustii din centrul oraşului... pe acolo pe unde, trecând uneori, am impresia că aud paşii, vocile şi râsetele acelora care, în trecut, mă însoţeau... Şi mi-e dor de locul meu unde pot vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, acel loc în care am impresia că El îmi răspunde, că îmi şterge lacrimile, că mă mângâie cu o rază de soare şi că mă îmbrăţişează cu o adiere uşoară de vânt... Mi-e dor de viață, mi-e dor de mine... Însă Tu, Tu nu știi cât dor mi-e de Tine, de acel Tu promis fără cuvinte, cel visat, cel dorit, cel de atât amar de vreme așteptat... Tu - acel Tu - mă iartă și pentru această nefirească viață însă și pentru acestă firească ieșire din matcă...

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor