Puturosul...
          (laudă puturosului)
          Nimeni nu ştie de unde a apărut. Unii spun că s-a născut odată cu omul şi va dispărea la fel. De înălţime şi greutate variabilă, cu sau fără pregătire şcolară, puturosul este mereu, omul zilei.
           Cu el apare soarele pe cer şi tot cu el asfinţeşte.
            Puturosul este singura fiinţă a pământului care ştie ce vrea, ştie şi ce nu vrea, face şi desface orice, nimic nu-i este imposibil de abordat, comentează tot ce se poate comenta, are cele mai bune idei, are previziuni, are premoniţii, ştie cine eşti şi ce poţi să fii, ştie de unde provii, ştie de unde venim, spre ce ne îndreptăm, face şi desface alianţe umane, sociale, politice ori apolitice, ştie cu precizie ce necazuri ai ce bucurii trăieşti, îţi cunoaşte la fix duşmanii, familia, prietenii şi bolile de care suferi.
            Puturosul este singura persoană de pe pământ care are certitudini acolo unde nimeni nu poate înţelege ceva, are soluţii acolo unde nu există încă o ieşire, are sau nu are o credinţă bine stabilită, merge la toate bisericile din zonă, merge la toate înmormântările celor pe care i-a cunoscut ori nu i-a cunoscu, dar i-a bârfit.
            Puturosul ştie să iubească şi să urască mult peste înţelesul acestor termeni, minte atât cât simte el că se poate minţi şi spune numai acele adevăruri în care nici el nu crede.
             Să te ferească Dumnezeu de iubirea puturosului.
              Puturosul are milă şi silă pentru tot ce nu înţelege şi nu înţelege mai nimic din ce s-ar putea explica prin muncă, prin jertfă de sine, prin interes cinstit.
            Puturosul are admiratori şi admiraţii. Admiră tot ce nu poate explica de moment, admiră tot ce nu poate urî la un moment dat. Admiraţiile puturosului sunt mai mereu viitoarele lui victime într-ale compătimirii.
            Să nu ajungi să te compătimească puturosul, pentru că blestem mai mare n-ai cum să capeţi de la viaţă.
            Puturosul, dincolo de felul simplu ori complicat în care se prezintă lumii înconjurătoare, are, spre deosebire de mulţi oameni normali, principii.
            Principiile puturosului cad aproape perfect pe mărimea şi importanţa principiilor prostului despre care am vorbit în cartea mea „Mic tratat de prostologie”, dar niciodată nu se confundă, nu se explică în aceeaşi cheie valorică şi nu produc prin consecinţele lor acelaşi tip de fenomene.
           Principiile puturosului sunt simple, sigure, ferme şi uşor de ţinut minte. Primul principiu al puturosului este legat de faptul că el şi numai el are dreptate. Este adevărat că şi prostul crede la fel, dar existe unele diferenţe. Dreptatea puturosului este dovedită, a prostului este numai enunţată.
           Puturosul ştie şi afirmă că dincolo de el este o lume rea, parşivă şi mincinoasă.
            El, puturosul deţine adevărurile vieţii acesteia, el ştie ce vrea omenirea, drumurile spre care se îndreaptă şi mai ales cum va sfârşi această lume.
             Puturosul se iubeşte numai pe el şi urăşte pe toată lumea. Dincolo de fiinţa lui, sunt numai hoţi, derbedei, golani, proşti, nesimţiţi.
             El, puturosul ţine lumea pe umeri, el merită stimat iubit, ocrotit şi chiar ajutat să se înmulţească.
             Fără puturos, lumea noastră nici n-ar exista.
             O singură dată dacă-l auziţi vorbind, înţelegeţi rolul puturosului în viaţa noastră cotidiană. Are ştiinţa îmbrobodelii din şi cu vorbe elegante, pe înţelesul interlocutorului, ştie să se văicărească cum niemeni n-o face, are tehnica blestemului de mamă, de tată, de fraţi şi surori aplicat pe credibilitatea de moment a factorilor de mediu, interacţionează simplu şi eficient cu ideile mici ale oamenilor mărunţi şi se decalră adeptul ideilor mari dacă se întâmplă să se găsească pe lângă oamenii mari ai timpului.
            Puturosul ştie să facă pe patriotul exaltat, ştie să fie naţionalist convins, crede că este talpa şi puterea organismului social din care facem parte cu toţii.
            Puturosul nu are o vârstă anume, are , de cele mai multe ori o copilărie, o adolescenţă, o vârstă a maturităţii şi o bătrâneţe respectabilă.
              Puturosul nu aparţine neapărat unei etnii, unei naţii, unui popor anume sau unei seminţii.
             Puturosul aparţine în egală măsură societăţii aşa cum şi societatea, în general, aparţine puturosului.     
           În afara noastră, puturosul n-ar putea exista. Ştiu că ne este greu să-l acceptăm, dar de ce nu-l respingem când îl simţim că se urcă pe spatele nostru, în capul nostru, ne intră uneori în sânge şi de cele mai multe ori ne invadează, precum cancerul mortal, tot organismul?
            De ce-i răspundem la salut, la vorbe-i mincinoase, la trăirile-i trândave?
            Unde suntem noi când puturosul intră în politica vieţii noastre de zi cu zi?
            De ce-l votăm să ne fie şef?
           Ce blestem ne face părtaşi la ideile puturosului, la credinţele lui, la metodele şi mai ales modelele lui de viaţă?
            Cum se face că omenirea ascultă mai bine de îndemnurile puturosului decât de toate experienţele valabil dovedite ale unor minţi strălucite?
             Dacă s-ar face o medie a numărului de puturoşi pe cap de naţiune şi a numărului de savanţi, puturosul are întâietate, are numărul şi chiar forţa unor convingeri care-l fac să dea peste cap puterea benefică a savantului.
             Paradoxul vieţii noastre constă în faptul că Puturosul şi-a găsit menirea în lumea noastră normală tocmai prin grija noastră exagerată de a scăpa de puturos. Aşa a apărut societatea comunistă când ideea de bază era să dispară definitiv şi irevocabil puturosul satului, puturosul de pretutindeni în favoarea omului muncitor, al muncitorului universal, bun la toate, deştept cât un savant, demn şi cinstit ca Iisus.
            Ce s-a întâmplat în şaizeci de ani în zona noastră de interes istoric se ştie.
             Puturosul nu numai că nu a dispărut, dar s-a înmulţit, a fost ocrotit de Statu comunist şi ridicat la rang de activist bun la toate, bun pentru orice, ştiutor universal, egalul lui Dumnezeu.
             Puturosul, în societatea comunistă şi-a atins apogeul dezvoltării sale social-profesionale.
            Ajuns şef, şef de orice, şef la orice, puturosul şi-a impus ideile, convingerile sale au devenit legi pentru tot poporul, trăirile sale intime, s-au aşezat la baza unei filozofii de viaţă.
             În comunism, mai mult şi mai special ca oriunde altundeva,  Puturosul a prosperat, s-a dezvoltat, s-a impus ca model uman.
              După Revoluţiile de eliberare socială din partea asta de lume a unei Europe tot mai divizate şi sărăcite, Puturosul a intrat oarecum în penumbra interesului general, dar încă deţine o anumită forţă politică şi economică de invidiat.
            Puturosul ştie că în capitalism viaţa lui nu se poate dezvolta, ştie că munca este pedeapsa lui capitală şi face tot ce poate să se furişeze cu abilitate pe lângă oamenii cinstiţi, credului uneori şi neatenţi la manifestaţiunile întotdeauna hidoase ale lui, ale puturosului.
             Noi, ca neam, avem un miros special pentru persoana puturosului, îl identificăm repede, îi cunoaştem manifestările şi l-am izola uşor dacă am vrea s-o facem.
             Din păcate, sau din fericire pentru noi şi pentru destinul puturosului, neamul noastru se complace în tovărăşia puturosului, îl ironizează doar, îl scoate în faţă numai atunci când are nevoie de un ţap ispăşitor, după care, la fel de iute şi la fel de dezinteresaţi, îl lăsăm în plata domnului, îl facem uitat şi nu-l pedepsim niciodată pentru inactivităţile lui dovedite.
              Cu puturosul în spate ne chinuim zilnic să ieşim la lumina unui răsărit de soare mai frumos fără să observăm că povara puturosului ne frânge de cele mai multe ori voinţa, ne doboară cu forţa nevolniciei sale şi ne ţine tot mai mult în umbra unui viitor la care prin munca noastră suntem îndreptăţiţi să aspirăm.
             Când îl vom da jos din spate pe puturosul de lângă noi?
             Când vom reuşi să-l scoatem definitiv afară  pe puturosul care şi-a făcut cuib chiar în sufletele noastre? Atunci şi numai atunci când puturosul de lângă noi o să ţipe de greutatea muncii, atunci şi numai atunci când puturosul din sufletele noastre o să iasă la lumina zile prin asumare responsabilă şi cu credinţă, ei bine, atunci şi numai atunci vom reuşi să ne apropiem cu demnitatea necesară omului european de tip nou, omului european de tip germanic, pus pe muncă cinstită, pe câştig licit şi doritor de credibilitate în demnitatea lui intimă...
             Până atunci, ei, da, până atunci ar fi bine să începem cu începutul şi să-l arătăm cu degetul cel puţin pe puturosul de lângă noi dacă pe puturosul din noi, ne este mai greu!Ce spuneţi? Se poate?
George Rizescu, 26.03.2012, Piteşti
                   


Vizualizări: 331

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Iunie 30, 2012 la 9:15pm

O fi stiind el totul pentru că nu ştie ce trebuie să ştie...vă dau dreptate nu vrem iubirea puturosului...în viaţă trebuie să nu ajungi să ţi se spună"Vai de el"...e grav că este lăsat în plata domnului sau numai să ceară fără a da nimic. Bună întrebare "Când îl vom da jos din spate pe puturosul de lângă noi?".Cam greu de-l arătat cu degetul...sunt prea mulţi în jurul nostru, uneori depăşesc orice măsură. Interesant subiect şi merită să ne aplecăm asupra lui.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Iunie 30, 2012 la 1:45pm

 Mă bucur că aţi trecut peste acest text, domnule Vizonie. Multă dreptate aveţi când  vorbiţi despre ceea ce trebuie să facem noi pentru îndreptarea "puturosului" şi ced că începutul, ca de obicei, trebuie făcut cu noi, aşa cum sugerez şi eu. Dincolo de acest amănunt, faptul că prea s-au adunat în zona noastră de interes, puturoşii, nu este bine. Au trecut destule naţii pe aici, şi-au lăsat fiecare specificitatea, de acord, dar asta nu trebuie să ne facă mai îngăduitori cu puturosul care cere numai drepturi şi nu se înhamă mai niciodată la rezolvarea obligaţiilor dintr-o muncă onestă. Personal fac eforturi să nu păstrez în persoana mea prea multe dintre atributele personajului cu pricina.

Comentariu publicat de Constantin Vizonie pe Iunie 29, 2012 la 11:07pm

Trebuie să recunosc, domnule Rizescu, aţi studiat temeinic acest tip de caracter şi om. Totul ţine de psihologia individului, de educaţie, dar şi de neatenţia sau indiferenţa celor din jur. Să recunoaştem propriile defecte. Da! Dar cui i-ar folosi dacă nu încercăm să ne schimbăm noi înşine? Totuşi, îi dăm cam multă importanţă şi prea multe competenţe nemeritate acestui puturos. Dar în condiţiile în care s-au înmulţit, vorba dvs, cred că situaţia e gravă. Nu-ţi trebuie prea mult să afli cu cine ai de-a face, atunci când stai de vorbă cu cineva. E interesant cum un puturos, de fapt un pierde vară, îşi atribuie calităţi pe care de fapt nu le are. Culmea, e crezut de foarte multe ori. Puturosul riscă să fie catalogat drept escroc, dacă nu, erou naţional!

Şi eu mă lupt cu puturosul din mine, adică lipsa de tragere de inimă, dar nu pot să spun că sunt un puturos sadea.

Tema aleasă de dvs e cât se poate de serioasă. Dar e şi distractivă, tragicomică, în acelaşi timp. Trageţi un semnal de alarmă puternic. Nu cred că putem să ne comparăm cu germanii, tip de oameni aşezaţi, cu judecata rece, harnici, serioşi şi mai ales productivi. Noi suntem o naţie amestecată foarte, iar obiceiurile orientale, balcanice, etc. s-au împământenit de secole. În plus, regimul comunist ne-a învăţat heirupişti şi mai ales să ne facem că muncim. Avem multă indolenţă în noi, venită din proasta şi greşita educaţie. Sigur, nu avem numai defecte, avem şi calităţi. Dar dacă ne uităm cu atenţie în oglindă, poate reuşim să ne observăm urâţenia caracterului fiecăruia. Ne vine greu să ne călcăm pe inimă şi să face gesturi simple, cum ar fi acela de-a ridica o hârtie de pe jos...

Ca să n-o mai lungesc, că vorba lungă-i sărăcia omului, vă felicit pentru aceste preocupări.

Ce spuneti de piesa cu acelasi nume?

Comentariu publicat de zadic ioana pe Aprilie 25, 2012 la 10:38pm

Citit cu interes.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Aprilie 20, 2012 la 2:47pm

Mă bucur să aflu gândurile dv. speciale faţă de acest text.

George

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Aprilie 19, 2012 la 11:10pm

Din nefericire astfel de oameni reuşesc în viaţă. Şi se înmulţesc constant. Mult am mai avut de furcă cu ei ca să nu fiu strivit... Şi continuă să se ivească! Ceea ce aţi etalat ar reprezenta o prevestire apocaliptică a societăţii, dar totuşi să nu generalizăm...

Comentariu publicat de FLOARE PETROV pe Aprilie 19, 2012 la 9:02pm

Domnule Rizescu m-am delectat copios, cum de altfel, in definitiv  este anul CARAGIALE si inspiratia acestui scurt eseu este argumentatia in forta ca spiritul maestrului ne vegheaza. dar cit de generosi am fost sa crestem citeva milioane de puturosi numai Dumnezeu stie,  acest neam zamolxian renascentist iluminist  isi imparte de mii de ani gloriile cu puturosii, impartim toate avutiile cu nesatuii, unii au inceput sa-si vinda rarunchii pentru ca sa se mai bucure citiva ani de sublimele naturi danubiano carpatice. ne ramin gloriile unui martiriu pentru care ar trebui intreaga umanitate sa se inchine. HRISTOS A INVIAT  mai ales pentru romani, cu infinita dragoste, este important sa credem in acest miracol,  poate bunul Dumnezeu ne va lumina sa nu-l lasam pe mina cioclilor .....si pentru dumneavoastra a inviat SPIRITUL IUBIRII DE PATRIE de neam. toate cele bune si frumoase sa impliniti intre splendorile acestei patrii MAMA dumnezeie.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Aprilie 19, 2012 la 11:23am

Ce plăcere, domnule Enrique! Mulţumesc pentru interes şi vă mai aştept pentru discuţii literare.

George Rizescu

Comentariu publicat de Enrique Antonio Sanchez Liranzo pe Aprilie 18, 2012 la 5:31pm

Puturosul, citit cu placere si interes

Comentariu publicat de George Rizescu pe Aprilie 18, 2012 la 11:35am

Mulţumesc celor care au trecut pe aici.Trebuie să avem curajul să vorbim şi despre defectele noastre, altfel ne minţim la infinit că suntem cei mai ce, unici, cuceritorii pământului, etc... Ar trebui să ne intre bine în cap, că suntem doar oameni, oameni şi-atât! De noi depinde dacă vom fi oameni buni, răi, proşti ori deştepţi. Dacă vom trece efectiv la muncă, la muncă serioasă fără să ne uităm prea des peste gard la vecini, s-ar putea să fim priviţi de toată lumea cu simpatie. Dacă ne vom da cu parfumul minciunii peste mizeria morală nerecunoscută, vom deveni ţinte, spre batjocura tuturor, şi nu e bine...

Mulţumesc încă odată pentru comentarii şi sprijin! G.R.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor