Există

 o clipă care mă pândește

cântărindu-mi destinul,

creierul

 inima dezgolite de iluzii

să le întoarcă în piatră

și dacă,  mai rămâne ceva,

quantum satis,

până când cocoșii unui alt răsărit

desferecă obloane

și toți morții refugiați în mine

 încetează să mai joace telegraful fără fir

(neștiind că refugiul lor este subterfugiul meu)

am să mă aflu

dezrobită  de fantasme.

mie-mi ajunge o singură privire

dincolo de oglinzi.

Vizualizări: 7

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor