Îți spuneam că, pentru a înțelege cele două noțiuni ar trebui să le raportezi la scopul existenței. Scopul existenței... hm! Evoluția spirituală... cică! Sună destul de abstract! EVOLUȚIE SPIRITUALĂ. De multe ori am întâlnit și cred că este o găselniță a administratorilor de siteuri, expresia: „spiritual dar nereligios”. SPIRITUAL DAR NERELIGIOS. În... „prostia mea”... am dat clic și am întrebat: „explică-mi și mie... chiar nu înțeleg, cum vine asta!?” Am suportat o ripostă foarte agresivă din partea celor care se declarau într-o astfel de stare. Unul mi-a spus ca e un concept filosofic pe care nu oricine îl poate înțelege dar, pentru că era, momentan, foarte ocupat, o să revină să-mi explice măreția nivelului de gândire la care el ajunsese. Nu s-a mai întâmplat asta! O altă persoană și mai agresivă, m-a pus la zid destul de repede. Nu puteam să mă ridic la nivelul importanței și culturii ei. „Te îngrop, dacă vrei să discutăm probleme de religie!”... spunea ea. Ce puteam să mai zic!? Și, uite așa, am rămas cu nedumerirea. Nu este de fapt nedumerire! Sau este? Chiar nu înțeleg cum cei doi termeni pot fi asociați! Cred ca până la urmă prostia îmi aparține, cum spuneam. Uit cei patruzeci de ani de negare prin care a trecut poporul ăsta. Uit că termenului de „spiritual”, în concepția vremurilor, i se atribuiau alte sensuri. Nu am s-o mai lungesc. Ce mă miră, însă, foarte tare, este că cei care îl folosesc, mai mult, aparțin generației tinere. Ca să nu nasc, la rândul meu, nedumerire, mă voi folosi de alt reper. Evoluția spirituală este în fapt evoluția conștienței. Hm!... Conștient, dar nereligios... Sună bine? Oricum mai bine decât varianta anterioară.
Îți vorbeam, odată, despre treptele de evoluție. Îți spuneam de cele șapte mari forme pe care le parcurge universul nostru evolutiv: Saturn, Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus și Vulcan, alcătuite, apoi, fiecare, din multe alte sub-etape. Fiecare din aceste mari faze sunt caracterizate de o anumită stare de conștiență.
Saturn - conștiență de transă, caracteristică regnului mineral;
Soare - conștiență de somn fără vise, caracteristică regnului vegetal;
Luna - conștiență de somn cu vise, caracteristică regnului animal;
Pământ - conștiență obiectivă a stării de veghe, specifică omului;
Jupiter - conștientă psihică, este caracteristică Îngerilor;
Venus - conștiență metapsihică, este caracteristică Arhanghelilor;
Vulcan - conștiență spirituală, caracteristică Arhailor.
Cum trebuie să raportăm binele și răul la evoluția spirituală sau la cea a conștienței, este ușor de înțeles! Ceea ce se opune evoluției este rău, ceea ce susține evoluția ar fi bine... Nimic mai complicat! De ce? Pentru că aici trebuie să avem în vedere: ce este conștiența, cum se formează ea, ce este mai important în procesul de ridicare al nivelului ei și, încă o problemă deloc de neglijat, ce rol ocupă sau va ocupa omenirea în rândul ierarhiilor spirituale sau mai bine spus, care vor fi caracteristicile ierarhiei Om, dăruite ei de Divinitate! Hm! Mă ia cu durere de cap. De ce? Pentru că mai trebuiesc introduse câteva repere și nu simple. Este vorba de entitățile obstacolelor, de păcatul originar, iar astea ne vor conduce la cele două euri, cel spiritual și cel personal sau cel sufletesc și nu numai la ele.
Ar rezulta de aici că, aparent, cele mai neînsemnate fapte, cele mai neînsemnate evenimente, trebuiesc raportate, pentru a fi înțelese în adevărata lor încărcătură morală, la finalitatea unui astfel de ciclu, cel mai mic fiind cel cuprins între o naștere și următoarea naștere. Voi încerca, totuși, să merg pe varianta în care mă voi referi numai la viață dintre naștere și moarte. Să vedem ce va ieși! Doamne, ajută!

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor