Mă abat iarăși de la subiect. Cred că ar trebui să fac, totuși, câteva precizări legate de noțiunea de libertate de care tot pomenesc. Referiri au mai fost dar, am să încerc să le pun cap la cap.
În ce constă lipsa de libertatea a ierarhiilor superioare ți-am tot spus. Este vorba de ceea ce reflectă conștiența lor și de faptul că ele nu pot avea o viață interioară, o trăire interioară precum omul. Ele nu pot „gândi” ceva și să facă altceva. „Gândul” lor devine faptă prin exteriorizare, prin manifestarea lui în lumea înconjurătoare. Folosesc ghilimelele pentru că termenii de gândire, de gând sunt improprii atunci când ne referim la entități superioare omului. Doar omul gândește așa cum știm, iar gândurile lui nu sunt decât percepția umbrelor unor astfel de entități. Însuși modul de cunoaștere este diferit. De fapt, fiecare treaptă de conștiență își are modul ei specific de cunoaștere.
Omul are o cunoaștere de tip intelectiv-rațională. Ce-ar însemna asta! Pentru treapta noastră de evoluție, realitatea este ruptă în două. Noi percepem prin simțuri doar o parte a ei, cealaltă parte fiind noțiunea care ne parvine prin gândire. Ea redevine realitate prin unirea lor tot cu ajutorul gândirii. Ceea ce percepem prin simțuri din lumea înconjurătoare nu ar fi decât forma de manifestare, în planul fizic, a noțiunii care este... percepută prin gândire. Iar aceste noțiuni nu sunt decât umbrele entităților spirituale, care se manifestă în planul fizic, prin tot ceea ce ne înconjoară. Prin asta mai trebuie înțeles că, ceea ce este gândirea umană, este la rândul ei tot un mijloc de percepere, un simț prin care omul percepe ceva din lumea spirituală, iar ceea ce numim noi realitate este, în fapt, treapta cea mai de jos a ei, cea mai puțin „reală”. Cu cât urci spre și în lumea spirituală, cu atât acest grad al realului crește, pentru că acolo dai chiar de entitățile care nouă ne apar prin gânduri, ca noțiuni sau prin forma lor de manifestare în lumea fizică, adică ceea ce ne parvine prin organul de simț. Adevărata și unica realitate este, de fapt, acel Nimic, acel Absolut de care îți vorbeam, pentru că întregul univers nu este decât forma lui de manifestare.
Pentru om, cunoașterea este un bun propriu, în sensul că ajunge la ea prin efortul său, efortul său de gândire care trebuie să-l ducă la înțelegere. Din această primă fază, omului îi rămâne, în memorie, reprezentarea ca fiind o noțiune raportată cândva la o percepție. Raportând, apoi, reprezentările între ele, tot prin intermediul gândirii, omul ridică gradul cunoașterii proprii construindu-și concepte. Toate aceste procese nu ar fi posibile dacă nu ar exista și capacitatea de memorare. Despre ce este memoria am mai vorbit. Nu mai revin. Acest proces de cunoaștere (și trebuie să înțelegi că este cuprins în el nu numai ce ți se predă la școală, ci chiar și cea mai mică impresie, care-ți vine din exterior sau interior, pe care ai cuprins-o cu gândirea, în sensul că i-ai alăturat o noțiune sau o reprezentare) este reținut în memoria ta formând sfera ta de cunoaștere. În ea intră tot ce ai acumulat de la naștere până în momentul „acum”. Experiențe trăite, legi morale, concepte religioase, sfaturi de conduită, gândurile și conceptele tale etc. În momentul în care, ființa ta este pusă în postura de a lua o hotărâre, indiferent de ce natură, în momentul în care primești, de exemplu, din exterior, sub formă de percepție, un impuls spre acțiune, tu, ca om, nu reacționezi instinctiv. Impulsul este interiorizat și trecut, cu ajutorul gândirii, al rațiunii, prin sita sferei tale de cunoaștere. Tu trebuie să iei o hotărâre. Ce va sta la baza ei? Nimic altceva decât experiența ta de viață. Adică sfera cunoașterii tale, și ești cu atât mai liber cu cât sfera ta de cunoaștere este mai vastă. O hotărâre spre acțiune va ține cont, poate, de legile cărora te supui, de dogmelor religioase, de faptul că tu ai mai trecut printr-o experiență similară, de ce sfaturi ai primit cândva, de cei șapte ani de-acasă, dar și de caracterul sau temperamentul tău, de diverse aptitudini, care printre altele se pot traduce prin cheful tău de moment, etc. Toate acestea formează așa zisele trăsături caracterologice în interiorul cărora se va învârti liberul tău arbitru pentru a lua o hotărâre. Asta este libertatea ta de a alege! Nimic altceva decât un lanț de constrângeri! Liberul-arbitru nu este libertate de manifestare, cum crede ignorantul. Este libertatea de a alege o variantă dintr-un număr de variante impuse, care se află în tine. Din acest motiv se afirmă libertatea prin cunoaștere. Dar, adevărata libertate este cea în care impulsul spre faptă nu are nicio constrângere, la baza lui stând doar iubirea spirituală, care este o stare și nu o trăsătură. Toate cele înșirate de mine mai sus se concentrează, în final, în ceea ce ar fi conștiența ta de sine, adică capacitatea de a te consțientiza ca eu, eul tău sufletesc. Eul tău sufletesc, manifestat prin conștiența de sine, se formează în decursul întregii vieți prin individualizarea conștienței generale, a corpului astral, în urma procesului de cunoaștere. Impulsivitatea, temperamentul, caracterul, se află deja în corporalitatea ta, ele fiind moștenirea pe care ți-o transmite „în dar” viața anterioară.
Efemeritatea acestui eu sufletesc o vei constata, după cum ți-am mai spus, imediat după moarte când toată cunoașterea ta dispare în eterul cosmic. El este într-adevăr efemer dar nu și inutil. De ce? Pentru că toate trăirile lui, adică ale tale, constituie pentru adevăratul Eu spiritual lecția vieții pe care ați parcurs-o cumva împreună, iar adevăratul tău eu sufletesc, al vieții în curs, pe care îl vei cunoaște abia după moarte, are la baza atât trăirile tale cât și efectele lor, adică ceea ce au simțit alții ca urmare a faptelor tale.
Așa cum eul tău sufletesc se formează în conștiența astrală drept conștiență de sine prin toate trăirile tale din viață, tot așa, Eul spiritual se individualizează în interiorul spiritului universal ca urmare a acelorași trăiri. Este adevărat că ele nu ajung în aceeași formă la el dar, ceea ce ajunge se datorează lor. Eul spiritual nu se va forma, nu va crește în baza hranei spirituale primită de undeva de sus ca o copie a moralei și a ordinii universale. Toate caracterisiticile sale spirituale, primite de la spirit, vor fi fecundate de contraponderea spirituală a faptelor eului sufletesc. Dacă eul sufletesc experimentează libertatea, chiar în forma asta chinuită a liberului arbitru, atunci și Eul spiritual va experimenta libertatea în lumea lui, adevărata libertate. Eul spiritual devine sau este deja, individualitatea etică a omului. Când, prin efort, omul reușește să-și transcendă eul sufletesc sau altfel spus, să anuleze tot ceea ce a constituit pentru el sfera trăsăturile sale caracterologice, impulsul spre acțiune nu-i mai vine pe calea rațiunii numită liber-arbitru, pentru că ea dispare odată cu celelalte. Impulsul spre acțiune va coborî din Eul său spiritual, din individualitatea sa etică, prin intuiție, ca ceva prim, ca ceva ce nu a mai avut la bază o experiență anterioară, ceva care îi aparține pe deplin, chiar dacă acel ceva s-a găsit și în sfera lui de cunoaștere. Vorbim aici, acum, de omul care a ajuns, care s-a unit cu Eul său spiritual și care este încă în viață. O să întrebi dacă Eul nu poate greși în hotărârile sale. Răspunsul este nu! Nivelul în care își duce el existența este cel al manasului superior sau al Duhului Sfânt sau, altfel spus, al iubirii spirituale. Acolo nu există eroare pentru că vorbim de nivelul Divin. Adu-ți aminte de sintagma Sf. Augustin: „Iubește și fă ce vrei!” Nu confunda, te rog, iubirea spirituală cu erosul pe care îl experimentează omul în viață! Fapta care are la bază iubirea spirituală este adevărata faptă liberă. Omul liber este acela care trăiește prin individualitatea sa etică. Omul liber este lipsit de caracter, lipsit de experiența vieții... dar nu pentru că nu le-ar fi avut, ci pentru că le-a depășit, pentru că le-a spiritualizat. Omul liber nu mai gândește, nu mai dorește, nu mai voiește în sensul știut de noi. El viețuiește doar acumul permanenței prin iubire spirituală. Gândirea înseamnă viețuirea trecutului pentru că ea se învârte în interiorul sferei cunoașterii care nu este decât o acumulare a trecutului manifestată prin reprezentările care ne populează memoria. Voința are la bază dorința și, ca atare, te transpune în viitor, tot prin intermediul rațiunii, însă ca intenție. Doar trăirile sentimentale, afectivitatea reprezintă în om prezentul. Ele îți dau starea de acum, dar ele au fost înlocuite, în omul liber, cu iubirea spirituală.
Omul aflat pe calea libertății a transformat gândirea în gândire pură, voința în jertfă și sentimentele în iubire spirituală. Orice ar face un asemenea om iese de sub incidența erorii, greșelii, păcatului. IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI! Doamne, ajută!

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor