Radu Igna despre romanul Vadul ars, de Constantin Stancu. Tranziția ca mod de viață...

Constantin Stancu:

Vadul Ars între realitate și mit

 

 

 Constantin Stancu excelează în scrierile sale în proză printr-o extraordinară putere de investigaţie a realităţii, cu implicaţii imprevizibile în conexiunile  lor ulterioare. Personajul central din romanul Pe masa de operaţie (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, premiat la festivalul internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a) învinge neprevăzutul prin puterea divină. Şi Vadul Ars* (Editura Rafet, 2016) lumea lui Stancu este o veşnică curgere, dar aici domină neputinţa oamenilor de a percepe, de cum a învinge neprevăzutul. Romanul, structurat în 32 de capitole, consemnează artistic „prefacerile” între 1989-2013 într-o localitate monoindustrială în plin proces de înfăptuire a tranziţiei „de la un mod de  organizare al societăţii la alt mod” (ar putea fi Călanul, Hunedoara, Reşiţa etc.). Romanul a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara în decembrie 2017 pentru cărțile apărute în anul 2016, la categoria proză.

În preambulul cărţii,  autorul a pus o parabolă, povestea păsării Dodo, trăitoare pe insula Mauritius, cum aceasta a dispărut din lumea  animală urmare a nechibzuinţei străinilor aciuiţi pe acea insulă. În roman, pasărea Dodo devine  combinatul metalurgic de talie europeană, apreciat pentru produsele metalurgice produse aici, în Vadul Ars. Urmărim astfel destinul  comunităţii, pe mai multe planuri, economic, politic, social, cultural.

De reținut un aspect interesant, Vadu Ars este localitatea unde se desfășoară acțiunea romanului. Vadul ars reprezintă mitologia contemporană a unor localități din România în perioada de tranziție, cu bune și rele.

Personajele, numeroase, sunt reprezentative pentru diferitele compartimente ale lumii industriale, ingineri, economişti,  muncitori, funcţionari. Ilie Talan, economist, un cap limpede, directorul Ardelean Ion, Ana Nor, avocat, ziaristul Ion Jude, Ioan Hora, chelnăriţa Bianca Drăguţ oamenii poliţie locale şi  judeţene, ocupă locul central în derularea acţiunii. O comunitate specifică unei zone monoindustriale. Combinatul metalurgic este la rândul lui un personaj.

Încă din primele pagini se degajă o stare de nelinişte, se simte ameninţarea, pentru a salva lucrurile se impun măsuri speciale. Iată un fragment edificator: „Îl privi pe Ilie cu intensitate şi încercă să afle reacţia lui…Pe scurte, că sunt direct cum mă ştii: trebuie să aranjăm două milioane de dolari… trebuie să ajungă la Şeful de sus, înţelegi,  foarte sus…Că am şi eu un  şef, nu-s de capul meu pe averea statului… Eu zic să facem ce trebuie, dacă iese treaba, avem şi noi posibilităţile noastre, nu trebuie să mergem prin alte părţi pentru un loc de muncă” (p 18). Ilie pleacă la Bucureşti să rezolve problema. Previzibilul şef, printr-un sistem avocăţesc, îşi primeşte milioanele. Deşi au piaţă de desfacere, producţia stagnează în ciuda faptului că: „Suntem singuri producători  din zona asta din Europa, tehnologia este destul de bună, chiar nespus de bună, şi producem piesele la un preţ mult mai mic decât  francezii prezenţi acum aici, doar 60% din  preţul lor, îi putem bate dacă ne lasă…”(p 9). Refacerile au început după indicaţii precise: s-a obţinut creditul, au contractul pe utilaj, toate păreau a merge bine. Făcuseră o firmă nouă, celelalte s-au divizat, altele au intrat în faliment, dar partea  importantă din firmă era protejată” (p.10).  Mai dăinuie amintirea când un cosmonaut american care a vizitat uzina precizând încântat că produsele  uzinei din Vadu Ars au fost folosite de  NASA prin anii 70.

Urmează bătălia: unii edifică noua investiție, alții profită de fierul vechi din combinat. Pentru început, s-au redus mai multe locuri de muncă. Cei rămaşi pe drumuri,  găsesc un mijloc de câştig  prin colectare a fierului vechi. „Câştigă şi ei o pâine, comentează directorul combinatului, e bine, ne lasă în pace, nu dezmembrează utilajele, din asta trăiesc, mai recuperează, ca să nu zic fură, ce vreţi să avem război zilnic cu ei”  (p.53).

Oamenii din poliţie nu-i pot aresta, aceştia sunt  apăraţi de partide, cu argumentul că trebuie să-şi asigure cumva existenţa. În acest scop, în Vadul Ars s-a deschis o întreprindere de colectare a fierului vechi, For You SRL, cu aprobarea oficialităţilor, unele implicate.

Oricum, oraşul cunoaşte  multe schimbări, se dezlănţuie lumea afacerilor, pentru început, se credea în privatizare, buticuri şi restaurante fac acum plăcerea oraşului. Restaurantul pensiune Macarena, opera unui fost  salariat al combinatului, a luat locul bisericii: „lumea se adună fără mari pretenţii, este veselă, se confesează, unii îşi strigă durerea, alţii pun la cale aranjamente, parcă ar fi un centru de comandă” O chelnăriţă blondă autentică, frumoasa Bianca Drăguţ, intră în graţiile şefilor, le află secretele (p.80).

Există totuşi oameni care discern subtextul cotidian. Ana, soţia nelegitimă a lui Ilie, eminent jurist, comentează evenimentele locale, face previziuni: „Vor apărea  căpuşele, creditorii, alte specii de vampiri care vor ataca prada. Fără fier vechi nu veţi avea bani de salarii, de resurse, investitorul îşi va aduce partea, dar noi, ăştia de aici, va trebui să facem partea noastră, resursele noastre, vânzarea de marfă, de fier vechi… În judecătorie sunt  mii de dosare”(cap.XIII).

Momentul de maximă intensitate  pare a fi închiderea Secţia de Preparare. Fierul vechi din acel sector urma să fie folosit ca sursă de capital pentru ca uzina să poată funcţiona. „O parte din combinat se ducea, se rupea, oamenii erau puşi pe liber…erau tot felul de programe de finanţare  pe zone, pe ramuri industriale, pe domenii”.

Ilie Talan, om al locului, constituie o asociaţie pe acţiuni împreună cu cei disponibilizaţi, Invest SRL, considerată o sfidare pentru cei care  urmăreau câştigurile din vinderea fierului vechi, falimentată subtil. Ilie are soarta combinatului, ucis prin demersuri  prea complicate pentru a fi înţelese de cei mulţi. Îl găsesc jos, pe pământul poluat, mort, cred că s-a sinucis. „Trupul lui mai sta pe pământ, inert, fără viaţă, mai multe ore, l-a încălzit soarele, păsările au zburat peste el, mineralele din pământ i-au primit sufletul” (p.158). Moartea lui simbolizează moartea uzinei pe care a iubit-o  şi a încercat să o salveze și moartea unei generații care a crezut că se poate face un lucru bun în zonă prin muncă.                                       

La fel ca în parabola cu pasărea Dodo, colosul industrial, construit în urmă cu 120 de ani, a dispărut. În mintea locuitorilor dăinuie  momente din istoria locului, „data la care s-a pornit cu industria aici, au fost nemţii la început, apoi românii, au fost şi perioade bune, în care am avut succes, sau mai rele, mai ales după al doilea mondial…” (p111).

Cei care au rezistat schimbărilor, îşi găsesc fiecare locul  în noua lume a improvizaţiilor în care Combinatul industrial a rămas doar o amintire. Ion Ardelean, director, devine proprietar de fermă agricolă,  Ioan Jude, ziaristul de temut, pe punctul de a fi recunoscut ca scriitor, înfiinţează o companie de publicitate și consultanță, după ce a învăţat cât de greu se pătrunde în lumea  revistelor literare. „Uzina nu mai trăia, au rămas puţini angajaţi, pentru  lichidarea averii acesteia. Singurul punct important din uzină era biroul  unde se eliberau  de la arhive adeverinţe  privind  grupele de muncă. Unii  s-au pensionat cu acele adeverinţe, alţii au plecat în alte localităţi, sau peste hotare. Nimeni nu era interesat de cultură”.

Jude Ioan consemnează evenimentele în ziarul său. S-a pus în practică  un proiect de implementare a unui nou stil de viaţă. Bianca Drăguţ, fostă chelneriţă la Macarena, a devenit om de afaceri, patroana unei firme de îmbrăcăminte. Ea şi-a lansat în oraşul ei noua gamă de îmbrăcăminte pentru femei. (Bolnavă de cancer  peste  câteva luni, se sinucide). Au fost prezenţi la eveniment  prefectul judeţului, domnul Mircea Măciucă, primarul oraşului, domnul Sorin Militaru, şefii poliţiei din cele trecute vremuri. „Se aşteaptă ca Vadul Ars să devină un centru al modei” (p.192). Presa menţionează elogios evenimentul.

Un Nicolae, şomer, conchide: „Prostii, băieţi. Când  mergea uzina, eram boieri, aveam salarii, concedii, prime, eram cineva în lume. Exportul aducea valută la buget, Acum exportăm curve” (p.193).

 

 Printre multele încercări de a-şi afla un rost în lumea cea nouă, cu buticuri şi  mici afaceri de familie, un ins cuprins de spirit divin, Ioan Hora a deschis un Centru Creştin, unde sufletele îndurerate vin să-şi găsească liniştea. Concluzia se degajă din ultima pagină (214): „omul trebuie să înveţe mereu. Centrul Creştin! Ne-am implicat pentru a ne întâlni aici. E un mod de viaţă. Oamenii au nevoie de Dumnezeu… Deocamdată oamenii sunt disperaţi, vor salarii, timpul îi presează, nu au răbdare…” (p.214).

Încheiem aceste însemnări cu  un  scurt comentariu al domnului   Prof. Dr.Adrian Botez „Constantin Stancu a realizat prin romanul Vadul Ars cea mai valoroasă şi cea mai convingătoare (prin profunzimea semantică şi prin  polisemantismul, tinzând spre infinit, al rosturilor şi direcţiilor de interpretare ale cărţii)  structură narativă  parabolică din epoca  postdecembristă !

Constantin Stancu, cel puţin prin aceste două romane (Pe masa de operaţie şi Vadul Ars) este, deocamdată,  câştigătorul cursei, pentru afirmarea romanului  parabolic contemporan românesc. Depăşind  cu multe „lungimi de barcă”, fireşte, toate postmodernismele valahe, încă la modă” (Vatra veche, nr. 7/2016, pp.43-45).

Așteptăm cu interes următorul roman al scriitorului, sperând că vom aflat mai multe despre odiseea oamenilor din Vadul Ars.

                                                                    

 

 

RADU IGNA

 

 

 

*Constantin Stancu, Vadul ars, roman, 230 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2016.

                                                                                               

                                                                                                                                                 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor