În satul Limpeziş, despre care cineva povestea la mare depărtare, era mare vînzoleală. Primarul Păştean cîştigase în acel an un proiect pe Fonduri Europene intitulat “Ţărani în baloane” care prevedea aducerea în sat a zece baloane, aerostate cu nacele, cu care sătenii să se deplaseze în zbor pe deasupra satului şi a împrejurimilor în scopuri educative.

               Baloanele au sosit în sat cu un tir pe care scria ceva în germană pentru că fuseseră comandate în Germania, la Essen unde se află o fabrică mare de astfel de minuni.

                Cam trei luni au durat pregătirile, adică mai toată iarna. S-au făcut echipe de cîte patru săteni care au învăţat tot ce se putea şti despre aerostate şi utilizarea lor. Oamenii au învăţat să ridice un balon, să urce în nacelă, să citească hărţi aeriene şi să conducă baloanele în direcţia dorită. Dădeau de mîncare la mărhăi şi se duceau la căminul cultural la instructaj şi apoi repetau acasă sau pe unde îi mai ducea munca.

               Toată pregătirea a fost ca un fel de şezătoare lungă pe fonduri europene şi au fost multe întîmplări care au colorat viaţa satului cu prilejul întîlnirilor. Numai Dumnezeu ştie cîte eforturi a făcut dom' Ghiţă, patronul făgădăului, cîte sfori a tras şi cîte pile a folosit ca să intre în echipă cu Veronica lu' Iloaie! A dat ţuică şi lichioruri în stînga şi în dreapta, s-a milogit şi a ameninţat şi pînă la urmă s-a văzut pe listă cu Veronica lu' Iloaie, cu Gavrilă Şobocan şi cu Delu Brînză  un copil de-a Iepuroiului, care avea 10 clase dar fusese în Spania şi-şi adusese de acolo o maşină tare, mai precisa un beamveu cu care ridica zilnic praful de pe toate uliţele satului. Important era că în nacelă avea să fie el adică Dom Ghiţă şi Veronica. Dom' Ghiţă voia el, în ruptul capului, să zboare cu femeia lui Iloaie!

               Tirul a fost parcat pe imaşul din Limpeziş, mai sus de Valea lui Dan şi lîngă el au fost ridicate cîteva corturi. Unul în care stăteau specialiştii europeni, unul în care descărcaseră baloanele, unul care funcţiona ca o cantină şi un cort care era punct sanitar. Vacile din ciurdă se învîrteau prin apropiere şi îşi ridicau din cînd în cînd capul privind lung, a mirare, tirul mare şi activitatea din staulul de corturi dar prea rar se apropiau de ele preferînd să se adăpostească prin umbrare şi pe lîngă pîraie de căldura lui august.

               Cîţiva bivoli au scăpat o dată printre corturi şi i-au speriat pe specialiştii europeni cu trupurile lor mari şi înnămolite şi cu coarnele lor întoarse, dar au trecut blînd printre ele fără a face stricăciuni pentru că i-a văzut Dumitru Scridon zis a Frenţului care păzea ciurda şi care i-a strigat şi i-a condus înapoi printre corturi şi apoi spre belţile lor de lîngă Gura Hăştii.

                 În a treia zi după sărbătoarea Schimbării la Faţă primarul Păştean a organizat o serbare cîmpenească la faţa locului şi a adus acolo pe imaş, în locul nimit  Stanişte, dansatori de folclor de la Măgura şi din alte comune apropiate iar cei de la judeţ, de la cultură, au invitat şi cîţiva cîntăreţi de la Opera din Cluj în scopul de a face cunoscută această activitate artistică în lumea satului. Au venit doi tenori, două soprane, un bariton şi o contrasoprană care au coborît dintr-un microbuz cu hainele lor de gală făcîndu-i pe ţărani să se tragă înapoi ca la vederea regilor şi a prinţeselor.

                 Domnul de la cultură de la judeţ a hotărît să înceapă cei de la operă programul pentru că ştia că poate construi acest moment educativ pe aşteptarea folclorului promis.

                 Numai ce s-au montat staţiile şi microfoanele pe scena acoperită şi a început o ploaie care a venit de după Dealul lui Şărt pe neaşteptate şi s-a aşezat peste imaş cu gîndul de a rămîne acolo mult şi bine, poate chiar întreaga după-amiază. Unul, altul, care avea, a mai deschis cîte o umbrelă, unii s-au retras sub corturile cu grătare pe care sfîrîiau mititeii şi scoteau mult fum dar cei mai mulţi s-au tras pe sub tufele de la marginea imaşului şi şi-au făcut pe acolo culcuşuri ca să privească printre frunze desfăşurarea de pe scenă. Numai cîţiva ţigani, veniţi cine ştie de unde cu ceva jucării chinezeşti de vînzare, au rămas în faţa scenei ascunşi sub pălăriile lor negre cu boruri largi de ploaia care cădea molcom.

                  După o scurtă prezentare a genului artistic, un pian electric începu să arunce sunete sparte peste imaş şi o tenoare tînără şi extrem de talentată care, după cum reieşea din prezentare, a cîntat şi la Viena şi la Milano, a început să verifice staţia de amplificare cu o voce puternică şi subţire care a abordat o arie din Aida de Verdi. Ceva simplu şi melodios ca să înţeleagă şi ţăranii ce e aceea operă !

                 Cei veniţi de la cultură, de la judeţ, s-au retras în microbuz şi şi-au adus acolo nişte mici în vreme ce publicul stătea sub presiunea acelui  cîntec italian care se rostogolea năpraznic peste tufele plouate, printre tarabele cu jucării şi şlapi, printre corturile specialiştilor europeni şi cele sub care se prăjeau micii şi cîrnaţii.

                 Momentul de operă dură cam o jumătate de oră timp în care neînţelesurile s-au schimbat în neînţelesuri şi mai mari, cum ar spune poetul: oamenii se tot strigau între ei, copiii se fugăreau între ascunzişuri, vacile dădeau tîrcoale adunării şi se cereau mereu înturnate şi îndepărtate din preajma scenei , boxele răspîndeau cele mai ciudate sunete auzite vreodată pe imaş…

                 Odată încheiată această distracţie culturală împletită cu educaţia şi teroarea sonoră, pe scenă urcă un taraf şi cîţiva dansatori şi – deşi dansurile le erau la fel de străine ca şi opera sătenilor din Limpeziş, pentru că le văzuseră în viaţa lor numai la televizor, nefiind de pe la ei şi de nicăieri – atmosfera s-a mai destins.

                 După cîteva ceasuri s-a oprit spectacolul, s-a oprit şi ploaia şi în soarele blînd al după-amiezii tîrzii au fost scoase pe cîmp cele zecev baloane cu care ţăranii din Limpeziş, în număr de patruzeci, urmau să îşi cunoască satul şi împrejurimile de la înălţimea zborului porumbeilor, aşezaţi comod în nacele uşoare şi avînd deasupra capetelor arzătoarele cu gaz care suflau aer cald în incintele de deasupra lor.

                 Arzătoarele au fost pornite de la sol şi baloanele au început să crească asemenea unor bostani uriaşi, coloraţi în toate nuanţele curcubeului.Cînd aerostatele au fost umflate şi ancorate, specialiştii europeni au împărţit echipele şi le-au înmînat dosare cu informaţiile strict necesare primului zbor.

                 Cum, necum, trimiţîndu-l pe Delu  a Iepuroiului după nişte mici şi pe Gavrilă Şotocan să se pişe în tufe, Dom' Ghiţă o aruncă pe Veronica lui Iloaie în nacelă şi apoi sări şi el cu o vioiciune de invidiat, desfăcînd ancorele. Acela a fost primul balon care s-a ridicat şi specialiştii nu au sesizat că echipa era înjumătăţită aşa că au dat drumul şi celorlalte care s-au ridicat uşor deasupra imaşului pe cerul care se închidea treptat în amurg. În vreme ce domnu' Ghiţă o tăvălea pe Veronica prin nacelă lăsînd curenţii de aer să se ocupe de balon şi direcţia zborului, în celelalte aerostate, ţăranii şi-au deschis cu cuminţenie dosarele şi s-au apucat, cu mîinile tremurînd de emoţie şi spaimă, să le răsfoiască pentru a urma instrucţiunile.

    

                                             

                                                                                * * *

    

                  - Ooooooo...! făcu Gagea la înălţare de parcă i-ar fi luat cineva de subsuori trupul burduhănos şi i l-ar fi ridicat spre cer.

                 - Stai să vezi că asta nu e tot, dom' Gagea ! îl linişti micuţul şi sfrijitul Centiş de parcă ştia el ceva despre zbor în general sau despre zborul cu aerostate.

                 - Uite că se duce cu mine aşa greu cum sunt ! mai zise Gagea.

                 - Am aripi mamă ! Zbor ! strigă la vreo zece metri de sol poliţistul Doboş şi apoi rîse zgomotos ca să se ştie că a fost o glumă.

           Doamna Maria se uită mîndră în jos, apoi prin împrejur şi apoi spuse solemn :

                 - Ei, de ne-ar vedea acuma Preşedintele Americii !

                 - Uite-l-ai pe Păştean cum dă din mîini ! arătă Gagea în jos către imaş. Se face tot mai mic, tot mai mic !

             Balonul se ridica cu repeziciune în vreme ce Centiş, cu manualul în mînă, învîrtea  ritmic naveta care deschidea supapa de gaz peste arzător. Aerul cald intra cu putere în incinta de deasupra urcînd aerostatul treaptă cu treaptă.

               - Vai ce frumos este peisajul văzut de aici ! se minună doamna Maria privind peste dealuri şimîngîindu-şi mereu formele pline şi rotunde ca o artistă care se pregătea emoţionată pe scenă să îşi înceapă numărul. Se vede deja Măgura şi uitaţi acolo, domnu Gagea, se vede sediul Cramei – Mă rog..., mai mult plopii, dar se vede şi o parte din clădire după ei...

              - Aşa e gîndit locul. Ascuns, doamna Maria, ascuns ! Ca să nu se vadă din avion şi din satelit ! Crama e obiectiv secret. Strategic ! explică Gagea.

              - Să sperăm că nu se strică vremea! spuse doamna Maria privind peste Limpeziş acolo unde o turmă de nori negri se desprindea din cei albi.

               - Nu-i tot da, mă Centiş! ordonă Gagea.Ce-i tot dai aşa ?! Vezi că urcăm prea repede !

               - Şi prea mult ! adăugă Doboş oarecum îngrijorat.

               - Aşa scrie în manual ! se dezvinovăţi Centiş arătînd foile din mîna stîngă. Dacă vă e greu, am ceva să vă uşureze sufletul ! mai zise şi scoase din buzunarul interior al hainei o sticlă plată : Coniac de-acela bun de-a nost. Şapte ani!

               - Vai mă Centiş..., sări primul pe sticlă Doboş care simţea frica în oase ca pe un lichid rece. Bată-te norocul să te bată, că inspirat mai eşti !

            Desfăcu dopul sticlei şi trase o duşcă bună apoi întinse sticla doamnei Maria : - Asta se simte că are cei şapte ani de-acasă ! Ha, ha...Mă scuzaţi, doamnele sunt primele, dar nu m-am putut abţine. Mă rodea la stomac, dar acum e iar bine ! S-a liniştit !

            Sticla făcu o roată în nacelă şi cei patru îşi dizolvară emoţiile într-o doză decentă de coniac. După a doua tură, uşor anesteziaţi, cei patru erau la mai bine de cincizeci de metri altitudine dar duceau în stomacele lor crama cu subsolurile ei printr-un reprezentant de seamă, coniacul de şapte ani şi asta îi făcea să se simtă la fel de familiari cu cerul ca şi cu pămîntul.

               - Aesta îi brendu Măgurii ! strigă Doboş ridicînd sticla pînă aproape de arzător. Noroc ! Noroc cu domnu Gagea, că ştie să îl facă !

             Nacela plutea ca o masă de petrecăreţi înălţată pe cer şi cei patru se încîntau de toate alături de nou descoperitorul brand al Măgurii : coniacul de şapte ani.

 

                                             

 

                                                                                  * * *

 

    

                   - Vai, vai, ce se leagănă, no amu chiar că se ridică ! strigă lelea Nazarica.

                   - No amu ce ai vrea... ?! făcu Ştefan Cioancă cu mîna pe manetă. Ancorele-s aruncate, iar eu îi dau sistematic foc de-aici şi se produce ridicarea, cum scrie la manual! mai spune acesta liniştitor.

              Nacela era la cîţiva metri de sol şi se legăna uşor în ridicare. Cei de pe lîngă ea făceau cu mîna a despărţire dar cei dinăuntru stăteau ca stanele de piatră de parcă se înălţau spre Judecata de Apoi  şi îi purtau toate grijile.

                  - Situaţia este sub control ! zise gîtuit Petre Şaru, strîngînd marginile nacelei cu mîinile lui puternice, mai mult pentru ca să se încredinţeze pe sine decît pe ceilalţi. Treaba-i bună!

               Balonul era urcat deja deasupra Ştaniştei la înălţimea unui bloc cu şapte etaje cînd prinse glas şi Izechil Ileni care îşi luase precaut clopul în braţe dezvelind o chelie de toată frumuseţea cînd se aplecă peste marginile nacelei.

                    - Mă tot uit, mă oameni buni, către locul meu din Părăul Latului. Acolo am teren mult, vreo cinşpe iugăre, d-apoi de-aici nu se vede nici cît un petic pe cămeşa Limpezişului. Am acolo vrei cinci clăi de fîn mari, mari, pomi cît cuprinde, d-apoi ia: de aici nici măcar nu se văd ! Atîta găzduşag şi muncă şi de aici, de sus, nu-i nici cît un capăt de muşuroi de cîrtiţă!

                Ştefan Cioancă avea faţa prinsă într-un rictus de concentrare care îl făcea să pară vreun răsculat de la Flămînzi uitîndu-se în sus spre balconul boierului. Aşa de tare se concentrase şi tot trase corespunzător manualului de manetă pînă cînd balonul ajunse la înălţimea zborului porumbeilor. Lelea Nazarică se întoarse spre el cu ochii mari şi îmbujorată toată şi îl linişti !

                     - Las-o mai moale bade Ştefane că ne ducem prea repede în sus !

                     - Ei, da, las-o mai uşor mă Ştefan că uite cum se duce în jos Valea Strîmbii, că făgădăul lui nea Ghiţă nici nu se mai vede şi din toată valea nu a mai rămas decît o linie. Dacă ne ducem peste ea poate nimerim la Vulcani făcu şi  Petre Şaru amintindu-şi de pericolele Muntelui Sfînt.

                    - Amu tăt locul meu, toată averea mea, îi numai un punct micuţ. E acolo un izvor, un capăt de pădure, o vîlcea... Nu se mai vede nimic!zise tot mai cătrănit şi Izechil.

                    - Cum ziceţi voi! făcu Ştefan Cioancă arătînd manualul şi luînd totuşi mîna de pe manetă. Cum ziceţi voi, oameni buni!

                    - Foai de mine, că largă-i lumea asta ! se minună Izechil şi ochii mici îi sclipiră miraţi de sub sprîncenele stufoase.. Se vede mult peste Măgura, mult, mult încolo şi în depărtare, acolo departe pe linia Someşului se vede un oraş mare...

                    - Daaaaa, Someşul e ca un şarpe cu coada pierdută în ceaţă. Acolo mă tem că e Clujul că se vede mult alb de la blocurile zidite în el. E ca o cetate de pe vremuri! făcu visătoare lelea Nazarica, întărindu-şi nodul la năframă de sub bărbie, cu dor de Cluj, un oraş în care sătenii din Limpeziş ajungeau de-a lungul vieţii numai dacă aveau probleme foarte mari de sănătate ori aveau de-şi căutat dreptatea pe la Curtea de Apel ori alte instituţii regionale de justiţie.

                    - Oare dacă ai pica de aici te-ar opri Someşul? imagină un scenariu de salvare Petre Şaru cu ochii pe luciul lung al apei.

                     - De aici nu te mai opreşte nimeni, Şarule! zise Izechil. Someşul are apa mică! Numa pămîntul te opreşte, numa pămîntul !

                     - Trage dreapta mă Ştefane ! Trage dreapta că ne ducem prea tare de deasupra Staniştei! recomandă Şaru care simţea că pierde contactul cu Limpezişul.

                    - Trăgeam şi eu încolo ca să îmi văd livada din Pîrloage, că am acolo mai bine de două sute de oltoane! se scuză Ştefan Cioancă.

                    - Vezi-ţi de treabă că de aici nu se mai vede decît un petic pe deal ! Nici tu livadă, nici tu, cînepişte, mălăişte, numa nişte petice mici! îl linişti Izechil. Apoi nici aşa nu-i bine : să te gîndeşti o viaţă întreagă că ai pămînt mult, că ai ce lăsa copiilor, că şi împărţit îi mult şi cînd colo..., să vezi că-i nimica toată, cît un bob de piper...

                   - Eu am fost odată la Cluj, la o nuntă ! zise visătoare lelea Nazarică, socăciţa. Ea făcea mîncarea la nunţi şi botezuri şi era vestită prin toată zona ca o bucătăreasă de mare valoare.

                    - Chiar aşa lele Nazarică ?! Pînă la Cluj ai ajuns ? o băgă în seamă Petre Şaru .

                    - Daaaaaaa..., oraş mare şi frumos ! dar la nuntă a fost ca pe la noi: muzică, băutură şi scandal...

                    - Păi cum să fie altfel, că tăt de-a noşti îs şi pe acolo ! Ia uitaţi, pe Stanişte nu se mai văd oamenii, numai corturile! zise Izechil aplecat tare peste marginea coşului.

                   -Nu ştiu de ce dar amu mie îmi vine să îmi cer iertare! zise Petre Şaru cu o voce emoţionată pe care ceilalţi nu i-o ştiau pentru că el era vestit ca om indiferent şi zeflemitor, că doară de aceea i se şi spunea de-a lui Cipăruş. Era iute la limbă ca ardeiul roşu!

                    -De la cine? făcu mirat micuţul Izechil Ileni care se întoarse şi privea în faţă muntele de om care era Şaru.

                   -Nu ştiu..., făcu Şaru cu un nod în gît.

                    -Poi doară nu ne-ai greşit cu nimic! făcu liniştitor şi lelea Nazarică punînd o mîna caldă pe braţul lui.

                    -Nu dumnilorvoastră. Să cer iertate tuturor! Oamenilor, animalelor, satului, pămîntului! făcu Şaru mai, mai să scape o lacrimă

                    - Gluma îi glumă bade Cioancă, da cred că ar trebui să tragi invers de  manetă că se cam lase în jos că dinspre munte bag seama că vine vreme grea! zise îngrijorat Izechil Ileni privind dintr-o dată către lanţul muntos dinspre răsărit !

                   - Bine zici Izechile ! Bine zici ! Ar fi bine să ne vedem pămînturile de aproape, că de departe nu sunt nu ştiu ce , făcu Ştefan Cioancă  prinzînd tîlcul situaţiei şi începînd să execute comenzile de coborîre.

 

                                                      

 

                                                                              ***

 

 

                   Toate ar fi fost bune dacă nu s-ar fi repezit de după dealul lui Sărţ o a doua turmă de nori negri de furtună care se apropiară foarte repede aduşi de un vînt tăios care se răsucea în vîrtejuri largi. De jos prin megafoane instructorii începură să dea comenzi de reîntoarcere a aerostatelor la bază, pe imaş. Prin staţiile mobile se transmiteau aceleaşi mesaje de întoarcere. Primarul Păştean însuşi sări la microfonul de la care cîntaseră atîţia tenori şi interpreţi de folclor autentic şi începu să zbiere :

                         - Oameni buni, oameni buni… Alo ! Aloooo ! Dacă mă auziţi : haideţi pe pămînt că vine vreme grea ! Trage în sat clopotul în dungă ! Oameni buni, dragi săteni, haideţi înapoi pe pămînt ! Nu mai zburaţi… Haideţi la sol !

Şi apoi începu să răcnească din toţi bojocii ca în armată privind disperat cerul:

                         - Stop zbor ! Stop zbor ! Stoooop zboooor!!!Ţărani la sol! Ţărani la sol! Stoooop zboooooor!

                Vîntul se înţetea aruncînd stropi de ploaie dintr-o parte şi baloanele ascultau greu comenzile. Primul balon care atinse iar pămîntul fu a lui Ştefan Cioancă. Acesta sări din nacelă făcîndu-şi în continuare cruci şi mulţumind lui Dumnezeu că i-a scăpat viaţa jurînd că în viaţa lui nu mai face aşa ceva. În groapa lui din fundul grădinei unde stătea pe scăunel şi fuma experimentînd iadul s-a simţit mai mereu fericit, dar abia pe cer, în balon, în buza furtunii, a aflat el ce este cu adevărat spaima iadului… Ceilalţi săteni din echipa lui săriră şi ei care cum peste peretele nacelei de parcă erau la Smîrdan şi săreau tranşeele spre liniile inamice. Unul de-a Fercheşului care văzu mai multe filme la Gavrilă Şotocan se lăţi pe iarbă şi se apucă să pupe pămîntul şi să-şi bage mîinile prin smocuri ca şi cum avea nevoie să se agaţe de ceva drag şi cunoscut.

               Gavrilă Şotocan, că veni vorba despre el, stătea la scuteală sub o tufă fără să se simtă deloc păcălit de manevra lui Dom' Ghiţă care l-a lăsat la sol. La un moment dat strigă către cei ce coborau :

                          - No, v-o trebuit…!

              Nimeni însă nu îi răspunse nimic. Ceva mai încolo de el copilul lui Iepuroiu, Delu, cel cu maşină tare, rîdea de se împrăştia.

               Oamenii din sat, rudele, vecinii, copiii celor ce încercau să se aşeze iar cu baloanele pe imaş, umblau duşi de vînt strigînd şi încercînd să prindă frînghiile ca să tragă baloanele. Pe vreo trei le-a dat vîntul unul de altul iar nacelele s-au răsturnat  şi sătenii s-au grăbit să le ancoreze  şi să le desumfle ca să nu fie purtate ca nişte mingi rostogolite pe imaş. În aer se aglomerau încă vreo patru aerostate şi în amestecul de strigăte şi acţiuni de salvare nimeni nu observă cum balonul lui dom' Ghiţă şi a Veronicăi urca peste păduri, se ducea deasupra dealurilor mînat de vîntul furtunii tot mai sus, tot mai departe, tot mai departe …

               În nacelă dom' Ghiţă dezlănţui furtuna pasiunii şi a dragostei care se desfăşura deasupra trăznetelor şi fulgerelor, deasupra rafalelor de ploaie şi a celor de vînt,  deasupra satului, a oamenilor, a toate şi a tuturor. Dom' Ghiţă se simţea în sfîrşit liber şi după ce o pătrunse pe Veronica ţinîndu-i capul în mîini, privindu-i chipul frumos încadrat de părul răvăşit începu să danseze deasupra ei intrînd tot mai adînc în ea de parcă s-ar fi scăldat în nori pufoşi şi albi, în albastrul cerului şi în spumă de stele. Dragostea plutea pe deasupra Limpezişului şi era dusă spre Măgura, spre nicăieri, spre nesfîrşit, printre picături reci de ploaie şi trăznete care rupeau tot cerul.          

                        - Aş merge cu tine pînă în pînzele albe! rosti Veronica printre icnete şi suspine.

              Cotropit de plăcere dar dorind să rămînă lucid pentru a o prelungi, dom Ghiţă îşi ridică umerii şi întoarse capul privind peste marginea nacelei. Îl văzu pe Sfîntul Arhanghel Ilie în căleaşca lui de aur trasă de şase bidivii de foc plutind în paralel cu balonul în care el se afla. Arhanghelul se întoarse spre dom Ghiţă şi îi zîmbi aprobator ca şi cum ar fi spus : „Merge?! Dă-i înainte! Dă-i, dă-i...!” Apoi întoarse biciul luminos pe cer şi îl pocni în cinci trăznete răsunătoare

                       - Aş merge cu tine pînă la capătul lumii!, rostea mereu Veronica.

                       - Se pare că nu mai avem mult pînă acolo! zise dom Ghiţă întorcînd capul dinspre Sfîntul Ilie spre femeie, dar Veronica nu mai auzi nimic din pricina bubuiturilor din cer şi a extazului care o cutremura.

                  Balonul în care era domnul Gagea de la Crama din Măgura,Centiş, poliţistul Doboş şi doamna Maria, nevasta pădurarului, nimeri la coborîre între crengile unui stejar rămuros de la marginea imaşului şi îşi încurcă prin el frînghiile de ancorare. Vîntul trăgea balonul într-o parte, crengile trosneau şi oamenii nu mai ştiau ce să facă : să sară pe crengile stejarului, să rămînă în nacelă…

                 Ca de nicăieri apăru în stejar nebunul satului, a lu' Oprea despre care toată lumea rîdea că se urcă prin plopi şi prin nuci pînă pe ultima creangă a vîrfului. De această dată cei din balon s-au bucurat mult să îl vadă şi l-au considerat cel mai normal şi mai de ajutor om din lume. I-au strigat să strîngă frînghiile de ancorare în jurul crengilor groase ale stejarului ceea ce nebunu lu' Oprea a şi făcut, apoi ei s-au apucat să pună pe retur ventilatorul de la baza balonului ca să scoată aerul cald din el şi să-l desumfle.

                   Poliţistul Doboş coordona toată operaţiunea şi la un moment dat, cînd strigă :  Întîi femeile şi copiii !  doamna Maria fu luată în braţe şi transferată peste marginea nacelei în spinarea lui Oprea nebunu' care o puse ca pe un copil înfăşat pe creanga mare de sub el pe care doamna Maria, soţia pădurarului, o luă în braţe, îndrăgostită pentru prima dată mai mult decît soţul ei, de copaci şi pădure.

                  Oameni cu părul vîlvoi, cu hainele desfăcute în vînt fugeau peste imaş care cum, încercînd să ajute, să participe, să pună umărul, să prindă cîte ceva, astfel încît furtuna părea a avea o parte în cer şi una printre oameni, pe pămînt. Specialiştii europeni aveau trei portavoce, trei megafoane, de la care zbierau încontinuu îndemnuri în engleză sporind deruta şi confuzia pentru că în afară de primarul Păştean care ştia da bineţe în această limbă, nimeni nu o cunoştea şi nimeni nu putea urma sfaturile acelora.

                   Pînă la urmă opt baloane fură fixate la sol şi dezumflate zăceau pe imaş sub ploaie, al nouălea flutura în stejarul rămuros în care îl fixă nebunu lu' Oprea ca un drapel al proiectului educativ, ca un semn de capitulare şi al zecelea, pe care nimeni nu mai avea ochi şi minte să îl numere, îl ducea pe dom' Ghiţă şi pe Veronica lui prin cerurile dragostei.

                Norii se rostogoleau aproape de pămînt şi vîntul sufla cu putere învîrtindu-se prin tufe şi printre corturile sub care sătenii se adunară cînd deodată, un vuiet mare, asurzitor îi făcu pe toţi să-şi pună mîna la urechi sau la inimă. Urmă o lumină care despică crestat cerul de parcă măreţia încăperilor lui Dumnezeu Înfricoşătorul se lăsa văzută printr-o crăpătură de către muritori iar apoi o bubuitură care transformă tot imaşul în pînza unei uriaşe tobe în care a lovit un ciocan năpraznic. Un stejar bătrîn şi mare din Părăul Secii fu lovit de trăznet şi începu să ardă cu flăcări înalte.

              Toate ca toate, dar în Părăul Secii se adăpostea turma de bivoli a satului şi animalele, speriate şi îngrozite de întîmplare, porniră ca un tăvălug negru peste imaş. Deasupra se rostogoleau tunete iar pe imaş pămîntul se cutremura sub copitele bivolilor care făcură una cu pămîntul baloanele şi tarabele cu mici şi tarabele cu mărfuri şi tot ce le-a stat în cale şi nu s-a putut feri.

              După trecerea turmei vîntul împrăştie pe tot imaşul resturile dezastrului.

              Fruntea lui Dumnezeu se mai apropie încă o dată de pămînt şi burta norilor se rupse lăsînd să se verse puhoi de ape. Imaşul se umplu de bălţi şi pîraie care spălară faţa locului ducînd tot ce era de dus spre Părăul Secii care se transformă într-un rîu învolburat, de unde era doar un pîrîiaş mărginit de belţile  nămoloase ale bivolilor.

            Încă un ceas mai ţinu furtuna cu urcuşuri şi coborîşuri în intensitate, arătînd apoi semnele stingerii şi încetării. În amurg doar o ploaie nevinovată se plimba peste cîmp în vreme ce orizontul sclipea roşiatic şi curat.

           Oamenii ieşiră de prin ascunzişuri şi o luară încet către case ca să vadă stricăciunile din sat. Specialiştii europeni – patru la număr – se retraseră în rulota lor pentru a face cîte un duş fierbinte după ce aranjaseră cu primarul Păştean întîlnirea de la Căminul Cultural unde urma să se întîmple chiar în acea seară şedinţa de analiză şi evaluare a etapei proiectului.

            Spre bucuria întregului sat, la vale stricăciunile fuseseră mici de tot. Doar pe Valea Strîmbei se dusese un podeţ de scînduri iar Someşul numai cît se murdărise, semn că furtuna fusese una de mică întindere cu epicentrul chiar în manifestarea cultural-educativă de pe imaş.       

              Bucuroşi că nu au avut prin sat pagube sătenii s-au curăţat şi-au schimbat veşmintele şi pe la ceasurile nouă au fost la Cămin ca să vadă ce avea să mai urmeze în cadrul proiectului.

               Cei mai mulţi au venit îmbrăcaţi ca în zilele de lucru, numai cu haine mai curate, dar la Cămin era şi un buchet de tineri care şi-au luat costume populare. Nu erau de prin sat, erau împrumutate de la un ansamblu folcloric de la centrul de judeţ şi sătenii se uitau lung la ei cercetînd surprizele ce aveau să îi aştepte.

              Macedon Buftea, zis Capuccino, cel ce ieşise consilier la Măgura din satul Limpeziş şi era un fel de primar de sector, adică un fel de locotenent al primarului Păştean cu însărcinări pentru satul aparţinător, se gîndi să organizeze un ansamblu de dansuri populare la ei în sat pentru că aşa ceva nu exista decît la oraş. Deşi comunismul sau ce reprezenta Ceauşeşcu şi ai lui se stinsese de douăzeci de ani forma asta artistică a ansamblului folcloric inventată în perioada stanilistă şi întărită mai apoi de ideologia clasei muncitoare mai bîntuia ca o fantomă a trecutului din cauza faptului că de pe urma ei mulţi mîncau o pîine albă şi aveau avantajul unor excursii în străinătate pe banii statului.

             Aşadar mănunchiul de dansatori antrenaţi de un instructor de la judeţ puncta alb, cu haine de împrumut, adunarea cenuşie din faţa Căminului Cultural.

             Spectacolul de la cămin începu cu o prezentare făcută de acelaşi Capuccino, specializat în comentarii de meciuri sportive şi în strîns daruri la nunţi, activităţi care, de altfel, îi şi aduseseră notorietatea necesară obţinerii calităţii de consilier  la centru de comună.

                     - Dragi săteni ! tună el în microfonul de pe scenă făcînd să înceteze întrucîtva rumoarea din sală. Iată că în al treilea an de mandat ca şi consilier la comuna Măgura, alături de domnu primar Păştean care este şi astăzi, ca mereu, alături de noi şi pe care vă rog să îl aplaudaţi….

Păştean se ridică din primul rînd şi salută sala din care se auziră cîteva aplauze răzleţe. Unul a lui Şomcherechi zbieră din fundul sălii :

                    - Nu ne-ai asfaltat drumul pînă la centru de comună dom' primar ! Măcar că eşti primar de o viaţă… !

                    - Urmează, urmează … ! zise Păştean şi zîmbi înţelegător aşezîndu-se la loc.

                    - Haideţi căci nu e bine să nu transformăm această serbare în ceva …, în ceva electoral ! punctă Capuccino de la microfon.

                     - D-apoi dacă n-o asfaltat drumu'… !

                     - Mda…, opoziţia nu se lasă ! zise cu subînţeles Capuccino de la microfon. Lăsaţi domnu Somcherechi căci ştim noi cine sunteţi dumneavoastră. N-aş vrea să spun mai multe acum şi aici…

                    - Ce să spui mă Capuccino ? Ce să spui ? mai zbieră a lui Somcherechi făcîndu-i pe cîţiva de lîngă el să sară ca să-l liniştească pentru că lumea aştepta spectacolul de folclor.

                    - Deci – urmă Capuccino la microfon – alături de dom' primar am reuşit să realizăm proiectul « Ţărani în baloane » finanţat din Fondurile Structurale Europene pe măsura cinci-şapte-doi-unu-zero. Proiectul a fost în sumă de cincisute de mii de euro cu o contribuţie locală de doi la sută.

                 Aceste cifre oficiale făcură adunarea să se însufleţească. Primarul Păştean începu să aplaude şi lumea aplaudă şi ea deşi nimeni în afară de el nu ştia care ar fi motivul de satisfacţie, bucurie la auzul unor astfel de cifre.

                   - Anul ăsta a ieşit cum a ieşit…, urmă Capuccino şi se uită la Păştean care îi întoarse privirea încruntată, adică foarte bine ! Nu s-a pierdut decît un balon, care am înţeles de la domnu' Doboş că va fi recuperat şi patruzeci de cetăţeni au văzut satul de sus, bineînţeles, atîta cît le-a permis furtuna pentru căci ceea ce dă Dumnezeu nu poate prevedea nimeni. În următorii cinci ani alţi două sute de ţărani se vor urca în cer conform proiectului ! Consider căci proiectul este bun şi educaţia este permanentă aşa căci să-i aplaudăm pe specialiştii europeni veniţi să ne ajute : din Cehia, domnul Johan Chapik ! – omul strigat se ridică şi făcu cu mîna  culegînd cîteva aplauze – din Polonia domnul Jan Sobieski – omul se ridică şi primi acelaşi tratament, din Ungaria domnul Horty Domocoş – aici aplauzele fură foarte slabe – şi din Germania domnu Hans Grubesh ! Bravo lor !

                 Vrînd să facă o glumă domnul Hans Grubesh din Germania puse megafonul la gură şi strigă tare într-o română pocită : Stop zboor, Stooop zboor ! Ţărani la sol ! Spectatorii din Căminul Cultural se speriaseră foarte tare, mulţi dintre cei care au fost în baloane ridicîndu-se în picioare gata să o ia la fugă.

                        - Calm, calm ! zise Capuccino de la microfon. Vă rog să vă calmaţi şi să vă aşezaţi ! A fost o glumă ! A fost o glummmmmăăă ! şi apoi rîse mînzeşte. Domnu' Hans fiind german este foarte glumeţ. Acum, în continuare o să avem un spectacol de folclor prezentat de ansamblul nostru « Pana codrilor străbuni » condus şi antrenat de domnul Ion Gătej care vă va prezenta dansuri din Oaş-Maramureş, din Cîmpia Crişana şi din zona Banatului de Sud. După aceea se vor da sarmale gratis şi vom avea un spectacol special de focuri şi artificii care va încheia manifestările. Vizionare plăcută şi nu uitaţi cine vă vrea binele şi să fim sănătoşi pînă la viitoarele alegeri !

                 Au urcat pe scenă tinerii dansatori în costume din Oaş-Maramureş şi de pe CD pe care îl aveau cei de Centrul de Cultură judeţean a început o piesă ritmată din zona aceea. Au făcut tinerii vreo două formaţii reuşite, imitînd dansurile din Oaş, iar apoi cînd au trecut fetele în faţă şi băieţii în spate şi formaţia trebuia să se rupă de la jumătate şi să se întoarcă cu nouăzeci de grade şi apoi să treacă iar pe cupluri, după ce s-au întors nimeni nu a mai găsit pe nimeni. Au început să se strige ca să vadă cine cu cine trebuia să fie, scena a început să semene cu un peron de călători rătăciţi, instructorul a intrat pe scenă încercînd să facă ordine şi cei din sală au început să rîdă cu hohote de dansatorii cabotini. Izechil Ileni a Spînului un pic ironic dar vrînd totuşi să dea o mînă de ajutor strigă de lîngă scenă :

                       - Chemaţi-l pe ceteraşul satului, pe Niculăieş Chioru să vă zică o învîrtită de pe la noi că pe aceea o ştiţi!

                        - Ori mereţi în Oaş să vă înveţe aceia cum se joacă la ei! strigă unul de lîngă el.

                        - Să cînte ceva Capuccino, că are voce bugăt de bună! zbieră Gavrilă Cute din mijlocul sălii.

                 Macedon Buftea  zis Capuccino se înfiinţă pe scenă lîngă microfon. După ce microfonul ţiui de cîteva ori de parcă anume făcuse cineva asta ca să reducă vacarmul sălii, Capuccino cuvîntă grav :

                       - Ansamblul nostru  Pana codrilor strămoşeşti  este la început de drum şi asta s-a văzut. Să îi încurajăm cu aplauze !

                       - Da să îi încurajeze dracu' ! zbieră a lui Cute.

                       - Las-o mai moale domnu' Cute – uză iar de vechile lui metode Capuccino – că ştim toţi ce a păţit copilu' dumitate la Cluj cu poliţia ! Mai uşor că sunt doar nişte tineri. Aplauze !

                  Sub ameninţare sala aplaudă şi tinerii făcură ruşinaţi, care cum, cîte o plecăciune şi se retraseră din scenă hotărîţi să nu mai intre pentru a prezenta şi Banatul şi zona de Cîmpie.

                   Capuccino trebuia să facă o improvizaţie şi după ce mai vorbi vreo cinşpe minute despre Europa şi drumul nostru spre culmile civilizaţiei o zări pe Lenuţa Doboş, fata poliţistului din Măgura, pe numele de scenă Elena Paraschieva Doboş, pentru că artistele acestui domeniu trebuie, nu se ştie de ce , să poarte trei nume, despre care ştia că pregăteşte să scoată un album de muzică populară pentru că îi ceruse şi lui o sponsorizare. Mînat de geniul lui de prezentator o invită pe viitoarea artistă pe scenă care nu refuză aşa un prilej de a se lansa în lumea succesului de public.

                    În timp ce Elena Paraschieva Doboş îşi cînta piesele din repertoriu, Capuccino aranjă să se aducă şi plasma lui de la bar, să o monteze în spatele scenei şi să treacă sunetul în boxe.Cînd cîntăreaţa a terminat programul ei, au pornit televizorul pe postul Ethnos care tocmai avea un program de cîntece de petrecere care a ţinut pînă cînd au fost gata sarmalele. Atunci organizatorii au stins televizorul şi au invitat întreaga adunare în Sala de Nunţi pentru a gusta din găluştele oferite gratis de primărie.

                    Şi în Sala de Nunţi a fost montată o statie şi un microfon pentru deoarece Capucino nu s-a răbdat să nu se audă şi acolo şi să le povestească sătenilor cu cîte eforturi s-au făcut sarmalele şi să le dorească tuturor poftă bună din partea partidului din care făcea parte.

                    Badea Petre Fansulă care, de cu dimineaţă, trecuse pînă la acea oră tîrzie cam de cinci ori pe la bufet, unde primise ba o tescovină de la unu, ba un lichior de la altul, ba o bere de la un alt binevoitor, văzu microfonul liber şi în vreme ce ţăranii înfulecau găluşte se duse pe scenă să se însemne şi el. Ţiuitul microfonului îi făcu pe toţi atenţi :

                             - Dragi săteni din Limpeziş – zise rar Badea Petre Fansulă de parcă avea un comunicat important pentru ţară. Succes în adeziune şi în tehnica de viaţă ! Vă vorbeşte Petre Ileni zis Fansulă ! Să fiţi ca stelele ! Luaţi şi mîncaţi găluşte că sunt cît îi hăuuuu şi Bîrgăuuuu … !

                   Vorbele de pe urmă erau datorate faptului că înainte de a ajunge la microfon, căutînd ceva ţuică, Badea Petre Fansulă trecuse prin bucătărie unde văzuse cazanele cu sarmale de care se minună peste măsură pentru că nu văzuse în întreaga lui viaţă atîtea sarmale la un loc.

                   După ce i-a încurajat în felul acesta pe consăteni Petrea Fansulă dispăru repede de la microfon şi din Sala de Nunţi pentru că locul nu era prielnic ! Multă mîncare, dar nimic de băut …

                  A venit – tîrziu, aproape de miezul nopţii – şi rîndul focurilor de artificii. Din mijlocul terenului de fotbal au ţîşnit spre cer rachete ţiuitoare care bubuiau şi se deschideau pe cer în flori de lumină.

                Ţăranii îşi frîngeau gîturile şi îşi tot arătau unul altuia ba o culoare, ba alta, ba o formă, ba alta, ceea ce îl făcu pe Păştean să se aplece spre consilierul Capuccino  şi să îi spună printre bubuituri şi lumini :

                       - Ăştia, dom' Buftea, o să aibă ce povesti de amu' o sută de ani! Şi nepoţii, nepoţilor şi-or aduce aminte !

                       - Aşa-i, dom' primar! zise spăşit Capuccino lăsîndu-se scăldat în luminile cerului multicolor.Reuşită manifestare !

                 Lîngă terenul de fotbal se afla casa lui Vasile Greab, zis a Pîndarului care avea şi el ca toţi oamenii o şură şi un grajd în care stăteau doi cai, o vacă şi un godinaş. Calul alb era mai sperios din fire şi după atîtea bubuituri în apropiere se ridică în două picioare şi smulse din iesle scoaba cu care-i fu fixat lanţul. Odată eliberat, la următoarele bubuituri, calul lovi cu copitele uşa grajdului şi ieşi în curte de unde sări gardul direct pe terenul de fotbal.

                 Cînd puşcară pe cer ultimele artificii, cele mai mari şi mai puternice, bubuiturile asurzitoare îl făcură pe calul alb al lui Greab să se repeadă ca un trăznet prin mulţimea de oameni căutînd o cale de salvare. Pe cîţiva îi lovi cu pieptul, pe alţii îi dărîmă cu crupele, făcîndu-şi loc să poată scăpa din infernul sonor şi luminos.

                  Primarul Păştean şi Macedon Buftea, zis Capuccino rămaseră ca două stane de piatră cînd văzură că spre ei se îndreaptă un cal alb, cu viteza fulgerului. Avură noroc pentru că alături era poarta terenului şi calul viră, luînd curba către ea pentru că altfel i-ar fi făcut una cu pămîntul.

                   Pe cer plutea fumul artificiilor, pe terenul de fotbal erau întinşi cîţiva care fuseseră loviţi de calul alb, specialiştii europeni trimiteau oamenii acasă iar pe drumul larg se auzea îndepărtîndu-se un tropot puternic.

                  Ca revenindu-şi după o injecţie de la dentist Primarul Păştean se întoarse spre Capuccino:

                       - O zi frumoasă, dom' consilier ! spuse el oftînd a oboseală.

                       - Chiar aşa, dom' primar ! Chiar aşa! făcu Buftea năucit.

                       - Atunci noapte bună ! mai zise Păştean întinzîndu-i mîna, semn că îi predă cheia satului şi că după plecarea lui el o să fie stăpînul.

                     - Noapte bună, dom' primar ! zise Capuccino făcînd o plecăciune şi strîngînd cu putere mîna întinsă. ”Lasă că o să vadă ei…!”gîndi apoi privind peste umăr la sătenii care se retrăgeau spre casele lor.

 

 

 

                             fragment din romanul TARA ASCUNSĂ aflat în pregătire pentru tipar la editura Charmides

Vizualizări: 366

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Uiuiu pe Aprilie 26, 2012 la 2:25pm

Va multumesc mult pentru lectura atenta si comentariile pertinente si incurajatoare. Da, la tara pare a nu mai merge nimeni desi acolo se intimpla acum mari minuni...Conflictul valorilor traditionale cu cele europene, tehnologiile care vin peste naivii nostri sateni...

Am mers in Tara Ascunsa cu ochiul prozatorului facindu-mi datoria fata de oamenii mei de pe Somes care sint prinsi in focul schimbarilor.Daca v-am trezit interesul pentru aceasta parte de lume nu pot fi decit multumit si recunoscator.Poate nu o sa ne apucam chiar toti de karate sau yoga si o sa mai ramina ceva din vechea rinduiala...

Uiuiu nu e pseudonim, e numele meu. Si cum spuneau vechii latini, numele e omul...:)

Comentariu publicat de VERONICA OSORHEIAN pe Aprilie 25, 2012 la 10:23pm

Doamne, ce lume faina are imasul ăsta. Aşa ceva n-am întâlnit decât în Nacela ruptă a lui Andrei Medinski, crescut şi el prin zona asta cu poveşti cât îi hăuu şi Bârgăuuu şi ancorat bine în cultura bănăţeană. O lectură ca asta te binedispune şi îţi dă posibilitate să te vezi ca în oglindă. Talent este cu carul, suntem pe mâini bune, aşteptăm cartea. Cu preţuire, pot striga în gura mare Uiuiu ce bine-mi pare, domnule Alexnadru. FELICITARI!

Comentariu publicat de milica furtuna pe Aprilie 24, 2012 la 3:04pm

Lecturand cu nesat scrierea dumneavoastra , un ochi mi-a ras si celalalt mi-a plans...Viata satului romanesc e surprinsa in toata splendoarea ei  ,cu oameni , cu vite , cu podete pe cale sa se rupa , cu drumuri neasfaltate dar, cu fonduri europene investite de catre edili in faimoasele baloane cu aer cald si in spectacole de opera. 

Aceasta satira fina surprinde eterna si fascinanta Romanie in prag de alegeri.

Felicitari pentru talent si originalitate !, 

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Aprilie 23, 2012 la 3:53pm

Am citit cu mare placere si curiozitate. Ma intreb ce s-a intamplat cu cei doi indragostiti.

Comentariu publicat de Cercel Marilena pe Aprilie 22, 2012 la 9:12pm

Astept TARA ASCUNSA, imi place .

Comentariu publicat de FLOARE PETROV pe Aprilie 22, 2012 la 12:03pm

Exact cu siguranta, D-le Munteanu, a fost un mare cuceritor macedonean, deci aroman, cum se numeau getodacii in unele zone din Balcani.

 multumesc pentru ca ati articulat omisiunea mea, importanta de altfel pentru istoria noastra, in idea ca mai putem recupera unele adevaruri autentice intre milioane de pagini istorice pline de substitute si mistificari, pline de deturnari.

 Toate cele frumoase pe caile cunoasterii va doresc sa cumulati si,  mult spor in Unitatea Culturala romaneasca.

Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Aprilie 22, 2012 la 9:44am

Da, în sfârșit un text  care privește cu detașare și umor niște realități mai puțin amuzante în sine.

Comentariu publicat de FLOARE PETROV pe Aprilie 22, 2012 la 9:39am

 Alexandru, numele tau este si un chiot de bucurie, este si o reverberatie de mare cuceritor -ALEXANDRU CEL MARE CUCERITORUL. aderind la unitatea culturala nationala si internationala ai trecut la cuceriri.  cuceresti prin cultura rafinata a detaliilor, disciplina observatiilor uzeaza de ironiile subtile, pui podoabe  din sufletul tolerant penibilului edilitar, te joci frumos cu metaforele, oferi invelisul curat al unor naturi mizerabile... risu plinsu devine o piesa de teatru peste cimpia  cu gloabele si caruta adincite in valurile de tranzitie inspumate.    imbogatesti agora culturala  , pe linga piine si circ tu aduci  patimile zborului rural  cu baloane  deasupra crucilor de piata si bordurilor de pe la primarii....... este generozitate culturala in aceste criterii, si cu siguranta  vei face cinste culturii romane. maestrul CARAGIALE cu siguranta ar fi mindru de tine, chiar este, spiritul sau este contemporan si atemporal... vizionarismul sau se implineste in virfurile apostolatului in clase de semetii codrene......  cu consideratie, cu semnul  la superlativ apreciabil FELICITARI.

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 22, 2012 la 9:03am

Interesant. Am citit cu multă curiozitate. Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor