Recenzie. Dincolo de cuvânt ( confesiunea poetului, prozatorului). Autor prof.dr. Elena Trifan

DINCOLO DE CUVÂNT (CONFESIUNEA POETULUI, PROZATORULUI),
COORD. VALENTINA BECART

...

La Editura Arhip Art, Sibiu, în 2012, a apărut cartea “Dincolo de cuvânt (confesiunea poetului, prozatorului)”, care conţine mărturisirile a 36 de apostoli în ale scrisului, 36 de suflete revărsate în cuvânt, 36 de moduri de a gândi, de a simţi, de a scrie, de a relaţiona cu semenii şi cu timpul.
Citind antologia „Dincolo de cuvânt” îmi imaginez o cafenea literară, unde la o lumină slabă, cu o cafea în faţă şi poate cu o ţigară în mână, nişte oameni stau la un pahar de vorbă sau un parc unde oameni calmi şi înţelepţi se plimbă pe alei sau stau la umbra unor copaci bătrâni şi îşi fac destăinuri.
Cei interesaţi pot găsi în paginile ei fragmente ale biografiei celor care au decis să îşi deschidă sufletul şi să se destăinuiască prin cuvânt: descrieri ale locurilor natale, persoane care le-au îndrumat destinul literar, împrejurări în care s-a declanşat scânteia inspiraţiei, definiţii ale artei, aspecte ale relaţiei scriitorului cu societatea şi ale receptării operei sale.

...
Deşi cartea este interesantă în ansamblul ei, dorim să ne concentrăm atenţia asupra câtorva aspecte: definiţii ale artei scrisului, relaţia poet/scriitor – societate, receptarea operei literare.
O întrebare firească se desprinde din paginile cărţii. De ce scriu aceşti oameni într-o societate în care nu se poate trăi din scris, în care scriitorul este “un paria” (V. Becheanu), în care trebuie să cerşeşti sau să îţi iei pâinea de la gură pentru a-ţi publica operele, în care cartea nu mai circulă, în care rişti să nu fii citit?
Arta scrisului le aduce în primul rând valorificarea talantului cu care i-a dăruit Dumnezeu: “Fiecare am primit din partea lui Dumnezeu un talant sau mai mulţi. Nu trebuie nimic ţinut la păstrare pentru că vine momentul când vom fi întrebaţi de rostul nostru pe acest pământ. Bucuria va fi mare pentru cei chemaţi întru Bucuria Eternităţii.” (Radu Botiş, p. 39), “Marele Creator mi-a dăruit un talant... şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să strălucească în plină lumină.” (Valetina Becart, p.413)
Scrisul este o descătuşare de energii creatoare, de exteriorizare a unui prea plin sufletesc: “Atunci când inima nu-şi mai găseşte linişte în cuşca trupului, când sângele clocoteşte în vene, iar gândurile stau ca pe jar în minte, mă aşez pe scaun, la birou şi-ncep să-mi deschid sufletul, lăsând cale liberă mâinii să scrie după dictarea vocii interioare. În scris am găsit mijlocul cel mai rapid de a mă descărca şi în acelaşi timp calea cea mai uşoară de a mă .” (Florina Dinu, p.16), “Poezia ca şi pictura şi muzica este produsul imaginaţiei şi al ideilor simbolice şi ingenioase, cât şi al trăirilor intense.” (Floarea Cărbune, p. 64), “Cu poezia te naşti, îţi curge prin vine şi trebuie s-o eliberezi puţin câte puţin.”( Tatiana Scurtu – Munteanu, p. 114)
“Poezia este pentru mine cântecul de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte... zorii-scâldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire. Poezia este cea care mă ajută să evadez din sclavia voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre, căutându-i drumul spre adevăratele origini, spre o lume ştiută încă - lepădându-şi pe ţărmul vieţii trupu-i cu iz nociv de lut.” (Valentina Becart, p. 413)
“De veţi citi un rând sau două/Veţi fi auzit cântecul din mine:/Din suflet picurat cu stropi de rouă/Cu iz de soare şi tăciune.” (Ioan-Adrian Trifan, p. 81); “s-a înfăţişat. evidentul, simplul. Fără a şti şi înainte de a şti de poezie ca pictură glăsuitoare şi de pictură ca poezie mută, stăteam la taifas prin tabloul meu cu poetul de mai apoi. ca ulterior să redevin tablou şi iar poet, iar tablou...iar şi iar...trăitul/trăirea...căutarea...” (Ioan-Adrian Trifan, p. 87)
“Am scris la un îndemn intrinsec, dintr-o pornire lăuntrică. Poate dintr-un sentiment anume.” (Vasile Popovici, p. 386)
“Poezia este un limbaj prin care se poate exprima doar o singură realitate – cea nevăzută pe care Platon o numea , iar Psalmistul . Poezia este traducerea în limbaj omenesc a unei realităţi şi a unei experienţe supraomeneşti. Tot ce are legătură cu Dumnezeu este poezie.” (Ana Irina Iorga, p. 207)
“Arta este un limbaj universal, înţeles de orice om, indiferent pe ce parte a globului se află. Pictura, poezia, muzica, baletul sunt expresii ale stărilor omeneşti, ale stărilor sufleteşti.” (Anastasia Gârneaţă, 329)
“Poezia pentru mine a fost o descătuşare de forţe, sentimente, aspiraţii, speranţe, vise, asemeni lavei unui Vulcan care erupe.” (Sorin Cerin, p. 164)

..
“Actul poetic – un act de mare curaj, acela de a deschide văzului lumii poarta sufletului tău şi de a scoate la iveală cele mai tainice frământări.” (Gheorghiţa Durlan, p. 242)
Pentru alţi scriitori arta scrisului este o modalitate de evadare din real, de refugiu din faţa problemelor vieţii, de a trece mai uşor peste obstacole, de purificare şi fortificare sufletească:
“De aceea am început să scriu, evadând în cuvânt, metaforă, sentiment...” (Emil Iliescu, p.96), “formă de cunoaştere, de purificare şi de supravieţuire” (Elena Trifan, p. 139), “Poezia şi pictura m-au ajutat să trec mai uşor peste obstacole.” (Victoria Fătu Nalaţiu, p. 278), “ Scrisul a fost salvarea mea. În scris mi-am găsit liniştea. […] Scrisul a devenit parte a vieţii mele, ceva indispensabil.” (Gheorghe Puiu Răducan, p. 322)
“Scrisul e mult mai important pentru suflet, pentru liniştea ta interioară decât pentru glorie, mai ales acum, când valoarea nu prea mai contează pentru a fi apreciat şi considerat celebru.[...] Eu cel puţin scriu pentru echilibru, pentru echilibru interior, pentru delectarea intelectuală, pentru a mă vindeca de spaime, pentru a scăpa de dileme. Şi mai ales pentru a învinge stresul şi angoasele vremurilor atipice pe care le trăim.” (Alexa Gavril Bâle, p. 393)
“Pentru mine poezia este un leac, şi atunci când o citesc sau o ascult recitată sau cântată, dar mai ales când o scriu. Poezia, scrierea, în general, l-a învăţat pe român şi i-a uşurat şi luminat viaţa grea.” (Niculae Vrăsmaş, p. 254-256)
Există şi scriitori care consideră că simpla exprimare a propriilor sentimente nu este suficientă, ci scriitorul trebuie să devină o portavoce a întregii societăţi: “Scriitorul ar trebui să aibă ochi şi deasupra urechilor şi un ochi în spate, ca să poată privi deodată în toate părţile. El nu trebuie să neglijeze niciun aspect al existenţei noastre, nici chiar politica. Să analizeze, să prezinte imparţial politica în operă, dar să nu devină slugoiul niciunei orientări politice.” (Victor Becheanu, p. 58)
“Scrisul înseamnă educaţie, cultură, regăsirea identităţii naţionale, puterea de netăgăduit a cuvântului, care era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” (Menut Maximinian, p. 118)
Poetul este un “peisagist al vremurilor şi al trăirilor” (Tatiana Scurtu – Munteanu, p. 115)
Unele voci mai optimiste cred în puterea artei scrisului de a modela conştiinţe, de a schimba lumea:
“Poezia ar trebui să fie arma de luptă, iar scriitorul, cu spiritul său de dreptate, să devină judecătorul suprem, acel Dumnezeu de piatră, păzind în piscul datoriei sale, la hotarul celor două lumi – bogate şi sărace – aşa cum declara Tudor Arghezi în al său Testament.” (Victor Becheanu, p. 57), “Forţa Poeziei poate influenţa pozitiv acţiunile oamenilor. Această Forţă a demonstrat prin cazuri clare că a putut schimba lumea şi cursul unor evenimente în Trecut şi Prezent, şi le va schimba şi în Viitor.” (Cristian Harnău, p. 406), “Scrisul pătrunde în suflet şi poate transforma conştiinţe. [...] Arta, în general, trezeşte naţiunile.” (Floarea Cărbune, p. 71)
Scriitorul este un ales al lui Dumnezeu, un misionar la Cuvântului acestuia spre modelarea sufletului şi a gândului: “Părerea mea este că un scriitor creştin este un apostol, un trimis, menit să aducă semenilor săi Vestea cea Bună, la fel ca ucenicii primelor veacuri, adică să-i împărtăşească din Lumina Cuvântului bun al lui Iisus Hristos, îndemnându-i pe oameni la reflecţie şi conversiune lăuntrică şi, îndeobşete, punându-le în faţă o oglindă în care să se poată vedea aşa cum sunt.” (Cezarina Adamescu, p. 91)
Cuvântul, materia primă din care se alcătuieşte poezia, este şi el în atenţia scriitorilor.
Aceştia îl privesc din perspectiva esenţei lui divine, creatoare, purificatoare şi tămăduitoare:
“...după aceea a urmat cuvântul…acum rosteşti cuvântul...urmează cuvântul...ultimul va fi cuvântul divin...Între cele două cuvinte divine de început şi de sfârşit, ne aflăm noi, cei ce i ne supunem.” (Gheorghiţa Durlan, p.242)
“Cel ce veghează asupra noastră nu m-a lăsat singur. Mi-a trimis în Cuvântul, acest miracol care poate vindeca răni...” (Gh. Puiu Răducan, p. 321)
“Nimic nu putea fi spus/decât prin cuvânt/un fir de iarbă nu răsărea/fără să şopteşti două cuvinte/iar pentru naşterea unui copac/trebuia spus un şir lung de cuvinte. “ (Alexa Gavril Bâle, p. 399)
“Cuvântul – acest miracol – a făcut posibilă aducerea la lumină a trăirilor, sentimentelor şi a făcut posibilă comunicarea lor.” (Valentina Becart, p. 413)
“Cuvântul luminează, sfinţeşte, curăţeşte.” (Cezarina Adamescu, p. 90), “Personal cred în efectul tămăduitor al cuvântului, în puterea lui taumaturgică.” (Cezarina Adamescu, p. 92)
În textele lui Ioan-Adrian Trifan cuvintele sunt pline de viaţă, dinamice, aleargă prin lume, dansează în horă, devorează hârtia, cât şi fiinţa poetului pe care o prind în mirajul lor creator “cuvinte ce nu-ţi dau pace/...şi te-agită/cuvinte vorace/clipă de clipă” (p. 77-80)
Poetul crede de asemenea în nemurirea cuvintelor: “cuvintele nu vor muri niciodată, cuvântul nu are cum să moară. muţi de-ar fi oamenii şi tot l-ar rosti. analfabeţi şi tot l-ar scrie. afoni şi tot l-ar cânta. orbi şi tot l-ar vedea. şchiopi şi tot l-ar merge. ciungi şi tot l-ar şerpui prin apă. uituci şi tot l-ar depăna.” (Ioan-Adrian Trifan, p. 87)
Gheorghiţa Durlan (p. 242, 245) evidenţiază esenţa duală a fiinţei umane care are o parte făcută din carne şi din oase şi alta din cuvinte, cât şi dualitatea funcţiilor cuvântului: “Cuvântul zideşte,/Cuvântul dărâmă,/Odată uneşte,/ Odată dezbină.”

...
Gândurile scriitorilor se îndreaptă cu respect şi recunoştinţă către cei ce le-au îndrumat paşii pe tărâmul literelor, către scriitorii care le-au fost modele, către limba şi cultura română fără de care existenţa acestui popor şi a scrierilor lor nu ar fi posibile:
„Iar dacă vreo catastrofă ne-ar smulge pământul de sub tălpi, am dăinui prin limbă. Am trăi şi am locui în Limba Română, cum zice poetul, în Limba Latină, cu tot ce comportă acest termen ca frumuseţe şi duh, ca durabilitate şi ca nemurire.” (Ioan Barbu, p.18)
„Limba română nu se poate păstra şi nu poate evolua decât în ţara ei de baştină, România. Iar cei care îşi pierd limba îşi pierd, aş zice, şi sufletul înlocuindu-l cu altul de împrumut. La fel, cei care pierd contactul cu cultura română cultă şi populară, cu izvorul de inspiraţie al ţărânei ce i-a iscat.” (Ioan Barbu, p. 21)
În confesiunile lor scriitorii au abordat şi spinoasa problemă a receptării operei de artă care îmbracă aspecte dintre cele mai diverse.

Pentru unii pare a fi suficientă mulţumirea sufletească generată de publicarea unei cărţi: “Dar satisfacţia sufletească de a scrie o carte care să vadă lumina tiparului, de a ţine această carte în mână, de a vedea poza ta pusă pe copertă, şi mai cu seamă, de a primi mulţumiri de la oameni care nu te cunosc pentru ceea ce ai scris, este IMENSĂ şi nu poate fi compensată financiar.” (Delia Stăniloiu, p. 303.)
“Pe vremuri cea mai emoţionantă clipă era momentul când intram în tipografie şi simţeam mirosul tuşului ce acoperea cartea pe care scria numele meu. Mângâiam foile umede cu migală, în timp ce inima era gata să îmi sară din piept. Credeam că am învins, că mi-am găsit locul într-o lume de parveniţi.” (Lucreţia Ionescu, p. 349)
Alţii se bucură deja de recunoaştere prin intermediul premiilor pe care le-au obţinut.
Spunerea adevărului deranjează însă şi scriitorul devine ţinta atacurilor şi a ameninţărilor:
„Şi când îţi pui sufletul în palmă şi îl oferi ca pe o revelaţie altora, te poţi aştepta şi la o alinare, dar şi să îţi fie zdrobit.” (Gheorghiţa Durlan, p. 242)
„După câteva foiletoane sau pamflete publicate în presa locală, am primit telefoane de ameninţare, exact la miezul nopţii; pe telefonul fix, aceeaşi voce piţigăiată mă ameninţa – ” (Victor Becheanu, p. 55)
Nemulţumirea provocată de receptarea defectuoasă a operelor literare în societatea românească actuală dobândeşte uneori accente pamfletare: „Oare poeţii îşi mai permit o condiţie? Mai pot ei condiţiona ceva într-o societate infectă? E ca şi cum ai combina diamantul unui suflet cu mocirla mercantilă a mafiotului.” (Sorin Cerin, p. 166), „La ora actuală totul este politizat sau mai degrabă spus, există nişte mafii ordinare prin care adevăratele talente din România sunt aruncate la gardul infamiei şi nonvalorii. Mi-e scârbă de ceea ce se petrece azi în acest ţinut care a devenit emblema ruşinii, a fărădelegii, dar mai ales a minciunii.” (Sorin Cerin, p. 167)
În ceea ce priveşte criteriile de ieşire din anonimat şi de stabilire a valorii operei literare au fost amintite „invidia şi dragostea”, (Ion Vanghele, p. 203), „reînvăţarea respectării tradiţiilor, a valorilor şi prin participarea la concursuri internaţionale.” (Victoria Fătu Nalaţiu, p. 278), „Ieşirea din anonimat necesită o reală înflorire a culturii, ceea ce presupune, în primul rând, o serioasă dezvoltare economică.” (Niculae Vrăsmaş, p. 256)
Timpul va mai putea rămâne însă cel mai bun judecător al operei lor în condiţiile în care uneori, aşa cum remarcau unii dintre scriitori, din motive financiare cartea bună nu mai poate fi tipărită sau este tipărită şi ajunge pe masa unui număr redus de cititori de multe ori rude şi prieteni cărora le este oferită?
„Paradoxal însă, multe din poeziile actuale sunt adevărate capodopere ce vor supravieţui, dar vor intra şi ele într-un fel de anonimat din cauza greutăţilor de cunoaştere în exterior, mai ales financiare şi de traducere. (Niculae Vrăsmaş, p. 256)
„În zilele noastre adevăratul scriitor este un paria şi dacă nu găseşte un binevoitor care să-i sponsorizeze apariţia operei, rămâne un necunoscut bătut de soartă.” (V. Becheanu, p. 58)
Citind cartea nu se poate să nu remarci şi sensibilitatea, grija şi respectul deosebite pentru cuvântul scris de care a dat dovadă coordonatoarea acesteia, doamna Valentina Becart, cât şi ţinuta grafică ireproşabilă a acestei antologii.
Să sperăm totuşi ca această carte va reuşi să depăşească graniţele cercului de scriitori aflaţi între paginile ei şi va oferi o lectură plăcută tuturor celor dornici de cunoaştere, tuturor creatorilor şi iubitorilor de literatură, iar odată cu trecerea timpului îşi va păstra valoarea de document al fiinţării noastre pe acest pământ şi va aduce lămuriri pentru viitoare istorii literare.

               

Prof.dr. Elena Trifan

Vizualizări: 434

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de valentina pe Noiembrie 19, 2013 la 10:30pm

Doamna Agafia Drăgan,

mulţumim pentru aprecieri.

toate gândurle frumoase,

valentina

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 10, 2013 la 10:57pm

Stimate Vasile Hatoş,

vă mulţumim!

gânduri frumoase,

valentina

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 10, 2013 la 7:40pm

Dragă vasia,

mulţumim!

cele mai frumoase gânduri,

valentina

Comentariu publicat de vasile popovici pe Iulie 10, 2013 la 7:00pm

Când spui „Dincolo de cuvânt", deja, prin emergenţă, ajungi într-un univers paralel.
Felicitări deopotrivă: autor de carte şi exeget!

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 10, 2013 la 3:53pm

Mulţumesc ( în numele tuturor), d-nei Elena Trifan
pentru această recenzie remarcabilă.
O muncă sisifică!

cu aleasă preţuire,
valentina

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 10, 2013 la 3:41pm

Dragă Maia,
mulţumesc pentru popas... pentru superba floare.
multă, multă fericire.
cu drag,
valery

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 10, 2013 la 3:40pm

Dragă Delia,
multumesc, mulţumim!
toate bucuriile din lume să facă popas la adresa ( adresantei...).
gânduri dragi,
valery

Comentariu publicat de maiarizescu pe Iulie 10, 2013 la 2:05pm

Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Iulie 9, 2013 la 11:22pm

"Dincolo de cuvînt", suntem noi cu bucăţile noastre de suflet puse în carte, cei care dorim să împărtăşim din bucuria noastră şi altora. Mulţumesc încă odată şi încă odată şi încă odată Valentina Becart.-

Comentariu publicat de valentina pe Iulie 9, 2013 la 10:44pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor