Recenzie la o carte nescrisă. Povestire borgesiană

Dacă aş scrie acum o carte, aceasta nu ar relata în niciun caz o poveste de dragoste. Ar fi o varianta a unei cărţi la care mă gândesc de multă vreme, dar pe care n-am scris-o şi n-o voi scrie niciodată .Ar fi aceeaşi poveste, cu aceleaşi personaje.Aş schimba cumva ordinea episoadelor. Pe unele le-aş modifica. În fond, toate cărţile pe care le voi scrie vor fi tot atâtea variante ale cărţii mele încă nescrise. Povestea ei s-ar preta la atâtea inversări de situaţii, încât, practic, aş putea scrie o infinitate de cărţi. Numai viaţa să-mi ajungă... În altă ordine de idei, fiecare episod suportând nenumărate modificări, aş ajunge la o altă mulţime de cărţi, cu acelaşi personaj . Poate că povestea ar fi alta. Cu siguranţă că întâmplările vor fi de nerecunoscut. Vor fi caligrafiate alte cuvinte. Şi aici îmi dau seama de un lucru : nici cuvintele, nici întâmplările, nici personajele nu formează o carte. Cartea mea ar da naştere unei biblioteci rebele şi perpetuu generatoare de alte cărţi. Orice bibliotecă iese dintr-o carte scrisă nicicând.
Acestea fiind zise, voi face aici câteva observaţii critice la această roman nescris. Ea conţine multe pagini ce ţin de psihologia cea mai subtilă. I-aş reproşa, totuşi, autorului o mizantropie abia ascunsă. Desigur, ştiu şi eu că toate cimitirile sunt pline de optimişti. În literatură, mai ales, optimismul nu este deloc binevenit. Dar parcă mai multă generozitate, mai multă lumină n-ar strica viziunii de ansamblu a cărţii care rămâne memorabilă sub aspect stilistic. Aceste lucruri sunt însă prea generale şi nu ating nici substanţa reală a operei respective , nici valoarea ei indiscutabilă. Cartea se numeşte”Lectură neterminată” şi este, ea însăşi, neterminată. Este o carte despre o altă carte pe care eroul principal o citeşte ani şi ani, la rând. Nu este nimic autobiografic aici. Pe scurt, este povestea unui om care îşi întâlneşte destinul, dar nu are puterea de a comunica şi celorlalţi revelaţiile sale. Personajul principal este un sportiv notoriu, obligat să se retragă din activitatea competiţională, în urma unui accident stupid. Până atunci nu se pregătise decât exclusiv în vederea performanţelor pe care dorea să le obţină. Nu ştia să facă nimic altceva : nici să iubească, nici să se bucure, nici să iasă în lume.După accident nici nu putea, de altminteri, să facă aceste lucruri.Va fi, pentru un timp, complet imobilizat.
Nu are nici prieteni. Cu alte cuvinte, e un individ complet izolat. Personal, mi se pare că situaţia sa este puţin forţată, neverosimilă şi neconvingătoare, sub raport artistic. În plus, nefiind un tip reflexiv şi având o memorie scurtă, nu poate trăi nici din amintiri. Iarăşi autorul forţează situaţia. Dacă lucurile par oarecum fireşti din punctul de vedere al vieţii, ele rămân mai puţin motivate din punct de vedere literar. Retras în vechea casă părintească, personajul ocupă fosta cameră a fratelui său ( profesor într-o localitate îndepărtată ), unde îi cade în mână, întâmplător, o carte pe care începe să o citească. Citeşte foarte încet. Treptat capătă obiceiul de a se juca îndelung cu unele cuvinte. În jurul fiecărui cuvânt începe să construiască prpozitii, fraze şi apoi romane întregi, fără să-i treacă prin cap să le scrie. I-ar veni, de altfel, şi foarte greu. În fiecare cuvânt, el vede unul sau mai multe obiecte. Cuvântul câmpie” l-a reţinut, de exemplu, câteva luni. A văzut, ca în vis, lanuri de cereale, cuiburi de prepeliţe, iepuri înspăimântaţi, căprioare blânde, mistreţi lacomi, potârnichi, porumbei sălbatici, copaci solitari şi iele dansând noaptea, în jurul unei fântâni… “Apă” i-a readus în minte tote râurile cunoscute, cu meandrele, ţărmurile şi limpezimea lor. Şi mări, şi oceane, şi adâncuri neexplorate.“Mărul” i-a adus în cameră miresmele tuturor livezilor din lume, peisaje colinare, compoturi şi salate de fructe. Întârzie mai mult timp asupra cuvintelor “labirint”, “deşert” şi “munte” şi se împotmoli definitiv la cuvântul “om”. Încercă efortul neobişnuit de a se gândi la toţi oamenii care trăiesc pe planeta noastră. Cu toate gândurile preocupările, problemele şi obsesiile lor. Cu toate chipurile, expresiile, bucuriile, tristeţile, urâţenia, fericirea, frumuseţea şi nefericirea celor câteva miliarde de fiinţe omeneşti care se mişcă, se hrănesc, fac amor, intră în conflicte absurde şi inutile, mor, dorm sau se joacă. Fostul sportiv începe să se oprească din ce în ce mai mult asupra fiecărei litere. Găseşte şi câteva numere. 2 era gâtul unei lebede sau al unui gâscan, nu se hotărâse în această privinţă, 3 era o dublă seceră comunistă, 1 părea suliţa lui Genghis-Han, iar 9 semăna în chip bizar cu “Domnişoara Pogany” a lui Brâncuşi. Ciudat, dar nu îi este teamă că nu va termina niciodată cartea. În liceu, un prieten îi spusese că niciun om nu moare fără să citească măcar o singură carte. Personajul nostru a încărunţit, dar nu a ajuns nici la jumătatea cărţii. E fericit că mai are atâtea de citit. Mai mult, începe să amâne lectura… Profitând de faptul că poate acum să meargă, începe să cutreiere coclaurile din împrejurimile micului cătun. Într-o zi întâlneşte o fată pe care nu avea s-o mai revadă şi pe care o caută febril prin paginile cărţii, sărind capitole întregi şi revenind asupra altora deja parcurse. Ştie că nu va muri niciodată, pentru că nu va termina de citit cartea. Şi, totuşi, se întâmplă ca într-o bună zi să îi cadă în cap o lustră mare şi grea, de modă veche, cu multe ornamente metalice. Muri singur, după două ore de agonie. Nu reuşise să-şi păcălească destinul… Mai obscur rămâne epilogul cărţii, în care acelaşi personaj, vorbind în numele său, povesteşte ceva despre destin care ar semăna, în opinia sa, cu o femeie care îi scrie povestea vieţii. O femeie capricioasă. O femeie care nu-l iubeşte. Reiese că el chiar a întâlnit-o sau o va întâlni pe această femeie care i-a spus sau îi va spune lucruri capitale despre existenţa sa. De aici romanul nu mai dă de înţeles nimic. Mai departe rămâne mut.

Şerban Tomşa

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Septembrie 18, 2009 la 5:06pm
Da, spiritual comentariu ! Mulţumesc pentru zăbavă şi despicarea firului în patru.
Cu prietenie,
Serban
Comentariu publicat de abbilbal pe Septembrie 18, 2009 la 12:09am
Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara sau bună noapte domnule Şerban Tomşa. Nu ştiu când veţi citi această depeşă. Nu mi-a fost uşor să cotrobăiesc prin şpaiţ şi conie unde aţi agonisit multe. Şi ca să mă pot dumiri a fost necesar să cetesc băbeşte. Adecă să scriu pe hârtie ce aveam de cetit. Altfel scula modernă nu mă lăsa să pătrund în tainele cotloanelor mai ferite de priviri curioase.

Dacă aţi scrie acum o carte, „aceasta nu ar relata în niciun caz o poveste de dragoste”. Eu unul vă cred. Poate pentru că sunt mai bătrân c-o şchioapă. Şi vă dau dreptate, căci este normal !

Ca orice floare, dragostea se vestejeşte şi dispare. Ne amintim de ea c-a fost odată... ca niciodată... că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti. A fost tinereţea ce ne-a dat aripi să zburăm şi am zburat care pe unde am putut, dar nu la voia întâmplării.

Cartea dumneavoastră „ar da naştere unei biblioteci rebele şi perpetuu generatoare de alte cărţi”. Ea este „Lectură neterminată”, „o carte despre altă carte”. „Este povestea unui om care-şi întâlneşte destinul, dar nu are puterea de a comunica şi celorlalţi revelaţiile sale”. Dar oare dacă ar putea, ce folos ar avea? L-ar crede cineva? ori prietenii i-ar întoarce spatele spunând că a luat-o razna pe ţarini şi coclauri?

Este greu când destinul te aşteaptă pentru a te întâlni cu scopul de a zăbovi la o ulcică umplută cu apă de izvor în care se scaldă brotăcei de tot felul. E greu când destinul începe taifasul şi te trage de limbă pentru a-i spune tot ce ştii despre viaţă. Nu atât din cele buchisite, cât din cele trăite şi învăţate ca un neştiutor de carte. Dar ce greu este când destinul începe s-ţi arunce în nas câte un „de ce?” la fiecare cuvânt spus cu bună-credinţă. Şi cât de zeflemitor este destinul când nu-i place argumentul uni „de ce?”. Dar câtă năduşeală te învăluie pe tine, omule-filozof, să cauţi argumente peste argumente, iar în final să vezi cum destinul îţi întoarce spatele nemulţumit de cine ştie ce nimic.

Şi „treptat” personajul cărţii dumneavoastră „capătă obiceiul de a se juca îndelung cu unele cuvinte” retras într-o conie, ascuns de lume. Şi se joacă, se joacă, se tot joacă până ce conia devine neîncăpătoare. Cuvintele-l sufocă şi vede imagini halucinante cu ţarini aruncate pe câmpii sau pe dealuri, cu codrii falnici ori munţi pleşuvi, cu ape de tot felul, cu fructe coapte şi răscoapte, dar şi imagini ireale. El vede cifra „3 ca dublă seceră comunistă”, ori cifra 3 din totdeauna este jumătatea de covrig, mâncat de frig, la Avrig... Dubla seceră comunistă este, după caz, cireaşa roşie, consumată cu nesaţ de plebe sau mărul roz-bombon ce se lăfăie în vârf de pom... Şi ce bună ar fi acum o seceră comunistă, bine scuţită... Dar secera să fie cu adevărat comunistă, nu doar poleită.

Şi ce bine este că cetitorul cărţii „Lectură neterminată” a încărunţit ajungând doar la mijlocul ei şi nu poate zburda să-i afle realul epilog. Acum închidem cartea, o aşezăm pe-un raft şi o vom deschide iar, cine ştie când, din când în când.
Comentariu publicat de abbilbal pe Septembrie 17, 2009 la 3:23pm
Domnule Şerban Tomşa, aşa cum v-am obişnuit, n-am să recurg la aprecieri. Şi asta din cauza motivului. Nu se cade ca io să recug la aprecieri când domnia ta mă cherzi prin jebul ceasului, cum se făcea odată la nădragi. Nu! Eu te deranjez cu altă făcătură. Vreau să văd ce ai ascuns în şpaiţul sentimentelor sau în conia slovelor. Că acolo se caută, nu în salonul fastuos, feeric luminat. Dar pentru asta ne trebuie puţintică răbdare şi ca atare voi dezghioca mai târziu ce am găsit ascuns prin acele locuri.
Deocamdată atât, şi dacă sunt ceva vorbe neînţelese, solicitaţi vă rog un glosar căci nu peste tot, în ţara asta, vorbele au acelaşi înţeles.
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Septembrie 14, 2009 la 2:26pm
Mă bucură mult cuvintele Dumneavoastră. Literatura poate fi scrisă într-un milion de feluri. Important este să putem exprima unicul, neexprimabilul, irepetabilul...
Comentariu publicat de ada chifor pe Septembrie 14, 2009 la 9:01am
Chiar daca lasati aceasta scriere in acest stadiu sau optati sa continuati pana la ce nivel doriti dvs(nuvela, roman), atat ideea defasurata cat si structurarea ei sunt extraordinar de novatoare, de surprinzatoare si placute-acaparator la citire! In plus, eu indraznesc sa calific aceasta lucrare ''poem'' de mare forta artistica.Cu multumiri, Ada
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Septembrie 13, 2009 la 10:11pm
E foarte interesant şi frumos ceea ce îmi scrieţi. Impresionant chiar... Vă mulţumesc... În ceea ce priveşte destinul, vă mărturisesc că mie, cel puţin, mi-a făcut multe surprize...triste. Şi mereu mă găseşte nepregătit, ca pe "Cănuţă, om sucit", al lui Caragiale.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor