Recviem pentru  Aharon Appelfeld, la un an de la dispariție

Appelfeld at a conference in Espace culturel Cité, Luxembourg City, 2014.


Recviem pentru  Aharon Appelfeld, la un an de la dispariție

           Reflexii pe marginea cărții "Împletit cu spiritul celor vii"

 "Scrisul m-a ajutat sa ies afară din adâncurile disperării, el este temelia pe care mi-am reconstruit viața"  Aharon Appelfeld. 

Pe mormintele evreiești, sub numele defunctului  se poate citi cioplit în piatră: "Fie ca sufletul său fie împletit cu cel al viilor". Așa se face că  urmașii  unui om drag poartă în  memoria lor amintirea unui prieten, sau a unei rude care nu mai este printre noi. În Ianuarie 2018 scriitorul Aharon Appelfeld ne-a părăsit pentru  o lume mai bună,  cu puține zile înainte de a împlini vartsta de 86 de ani. O tânăra romancieră franceză, Valérie Zenatti (care este traducătoarea în limba franceză a unei duzini din cărțile scriitorului israelian), își exprimă într-o nouă carte "Împletit cu spiritul celor vii"  recunoștința față de omul care, prin munca să, dar și printr-o mulțime de mici gesturi, a  generat între cei doi momente de o rară  emoție .

                                              


Aharon Appelfeld și Valérie Zenatti au avut o relație aproape filială. De la prima lor întâlnire, în anul 1987, pe coridoarele Universității din Beer Sheva, cu ocazia unei conferințe date, în acea zi, de un alt monstru sacru al scrisului israelian, Amos Oz, tânăra și bătrânul au creat o complicitate uluitoare. În ciuda diferenței de vârstă, relația pe care au avut-o cu limba ebraică a creat, între ei, o formă de comuniune spirituală. Născuta la Nisa în 1960, Valérie Zenatti, ca și Aharon Appelfeld, a trebuit să învețe ebraică adolescentă fiind, când părinții ei s-au mutat în Israel. În ceea ce privește pe Appelfeld, chiar dacă copilăria lui Aharon a fost mult mai traumatizantă, la el  învățarea limbii a coincis cu maturitatea. Și adoptarea tardivă a ebraicii, o a două limbă maternă a lăsat un semn de neșters. Trecerea  dintr-o limbă în altă a constituit, pentru fiecare dintre ei, o a două naștere: În Israel tânărul Appelfeld și-a schimbat simbolic numele de la Erwin  la Aharon. Faptul de a a fi obligat să vorbească într-o limbă nouă, la o vârstă deja avansată, a marcat, de asemenea în el, convingerea că sensul cuvintelor se află găsit adesea în tăcerea care le urmează ...

Atrasă de stilul și scrisul intim al lui Appelfeld, Valérie Zenatti a rezonat și tradus pe Aharon Appelfeld în limba franceză timp de douăzeci de ani. Din cele 42 de cărți scrise de scriitor, ea a tradus, până în prezent, o duzină. Carte după carte, a încercat să restabilească aspectul copilului pe care el însuși s-a angajat să-l reînvie în fiecare dintre scrierile sale. Încercând să transcrie în limba lui Molière suflul unor expresii scurte, rapide, a reușit să confere muzicalitate, aproape respirație, propozițiior traduse în franceză cu un deosebit efort. Aceste eforturi au fost în mare parte recompensate, după cum scrie Valérie, prin sfaturile  pe care i le-a oferit Appelfeld la fiecare dintre întâlnirile lor sub formă de anecdote și fabule vrednice de Pirkei Avot (În Mishna, avem o compilație a învățăturilor și a maximelor etice, transmise rabinilor, începând cu Moise și mai departe. Pirkei Avot [Avot= părinți] este un document unic prin faptul că este singurul capitol din Mișna care se ocupă de principiile etice și morale). Aceste dialoguri, le preia Zenatti  pentru a le împărtăși cu cititorii săi, pentru a deplânge moartea celui care era Appelfeld, pentru ea, un mentor și un "suflet pereche". Re-ascultând mesajele pe care Aharon i le-a lăsat pe secretara electronică și pe care ea a refuzat să le ștearga, căutând vechi interviuri de televiziune, recitind din notițele ei, romanciera încearcă, prin toate mijloacele, să evite ca spiritul lui Appelfeld să dispară. A călătorit  în Ucraina, la  Cernowitz, oraș cândva atașat României, unde scriitorul s-a născut la 16 februarie 1932.

Această carte, elegantă și modestă, uneori febrilă și agitată, demonstrează un dureros doliu. Are tonul unei elegii și se  pune întrebarea cât de departe se poate pășii pe drumul morților. Această întrebare,  simțită mereu în opera lui Appelfeld, va determina pe autoarea confesiunii să revină la realitate, după o lungă scufundare în trecut. Dar această carte prezintă și câteva aspecte ale vieții lui Appelfeld. Sau mai degrabă din viețile lui. Pentru că  fiecare dintre cele treizeci și una de mii trei sute șaizeci și nouă de zile ale vieții scriitorului "a fost o viață, o minune care se produce în nouă lumină, o luptă împotriva negurei,  cu încercari și greșeli, o uitare voită  pe care încerca să o facă pentru a învinge, cu fiecare pas pe calea pe care o urmărea și pe care mergea zi de zi, de la locul de naștere, înapoi la prezent ", scrie Valérie Zenatti.
Ritual
Ca și personajul Tirța, care a reînviat chipul mamei într-unul dintre cele mai frumoase romane ale lui Shaï Agnon (În primăvara vieții), Zenatti reia stilul molcom, cântător, a lui Appelfeld. Ea alege câteva dintre confidențele și amintirile ei. Aflăm de povestea Victoriei, asistenta catolică a tânărului Erwin, care divulgă în secret despre rugăciunile evreiești, iudaismul pe care  părinții săi, dornici de asimilarea fiului lor, îl ascundeau. Sau scena  unei școli de dans din Tel Aviv, unde supraviețuitorii Shoahului încearcă să învețe să trăiască după război: mișcarea mecanică a corpurilor și dificultatea extremă cu care elevii ajung să se atingă reciproc, refăcând emoțiile insuportabile celor care se îmbrățișează.

Valérie Zenatti și Aharon Appelfeld au avut un ritual. Ei s-au întâlnit cu regularitate la Ierusalim în frumoasa casă-muzeu a pictoriței Anna Ticho (1894-1980). Este un loc magic, adăpostit de vuietul mulțimii, ascuns într-o alee, aproape de o arteră care poartă numele de Haneviim (profeții). Ultimele zile ale vieții sale, Aharon Appelfeld nu le-a petrecut în deșertul Negev, ci în orașul Petah Tikva: un sat rural cândva, care a devenit, într-un secol și jumătate, al șaptelea mare oraș din țară. Înființat în 1878 în jurul unei ferme și a unei ieșive (centru de studii religioase), acest oraș își ia numele dintr-un pasaj din cartea profetului Osea (2:15). Înseamnă literalmente Poarta sau  "deschiderea spre speranță". Cartea Valériei Zenatti este atât de frumoasă,  pentru că prin harul său scriitoarea realizează exact această poartă a speranței.
 
    AG 2019

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor