Vara aceea a hotărât să-și petreacă câteva zile la mare. Prea fusese un an încărcat cu de toate, era obosită și avea nevoie să își încarce bateriile.

Plaja aglomerată nu era una din preferatele ei, dar acum avea nevoie  să- și odihnească trupul și mintea obosită. Nisipul fierbinte îi îndemna trupul la leneveală  iar larma din jurul ei nu îi lăsa mintea să alunece spre nesfârșitele ei probleme.  Apoi era suficient de departe ca să nu lase totul baltă și să alege înapoi, la muncă,  după primul apel disperat al șefei de secție.

 A întins mâna după telefonul care era deja la al treilea apel certându-se că nu are puterea să-l închidă. Spre surprinderea ei era Olga:

  -Unde ești? Nu te mai vede omul...

  -Pe nisipul fierbinte de la mare.

  -Ei, nu mai spune. Nu pot să cred că ai îndrăznit să îți iei concediu.

  -Cu greu...dar sunt aici.

  -Am să îți dau o veste: am făcut-o!

  -Ce?!

  -Victor a plecat. Definitiv.

  -Doamne...

  -De ce nu mă miră reacția ta? Eu sunt atât de fericităăăăă. Nu a fost ușor să-l conving.

  -Eu tot nu înțeleg nimic. Credeam că ți-a trecut. Nu ai mai amintit nimic din seara aia.

  -E...mi-a trebuit ceva timp să-l conving că totul s-a terminat între noi...Când te întorci?...Să treci pe la mine. Am multe să îți spun.

  -Nu sunt convinsă că ai făcut bine. Dar tu știi ce vrei...O să trec într-o zi.

 A închis telefonul  fără să se poată desprinde de vestea primită.

A crezut tot timpul că sunt un cuplu perfect. Chiar îi invidia.

Și-ar fi dorit atât de mult să aibă viața lor. Și-ar fi dorit atât de mult să-i vadă măcar o dată privirea soțului oprindu-se asupra ei cu căldură. Și-ar fi dorit atât de mult să hoinărească împreună, mână în mână pe coclauri, bucurându-se de firele verzi de iarbă, de razele mai reci sau mai calde ale soarelui.

Iar acum, cuplu acesta nu mai exista. Ce își dorea Olga? Ce îi lipsise? Categoric, știa prea puține despre viața lor, categoric, ceea ce se vedea era doar o perdea frumos colorată. Își îmbrăcase și ea ani de-a rândul căsnicia într-o haină elegantă, iar atunci când se decisese să îi pună capăt, toți cei din jurul ei au fost mirați.

  Când Olga a intrat în casa ei însoțită de Nicu, nu și-a putut ascunde mirarea.

A priceput fără să i se dea explicații, că acesta este noul ei iubit. Și a înțeles că el a fost una din greutățile importante pe care le pusese Olga în balanță atunci când a hotărât despărțirea de Victor.

Ce avea mai special? Urma ca timpul să-i dezvăluie asta.

Prima impresie nu a fost una care s-o convingă că Olga alesese bine.

 Nicu era un bărbat înalt, bine făcut , tuns scurt și care de la distanță avea alura unui bărbat  ”bine”.

De la distanță. Pentru că, dacă erai în apropierea lui, îi vedeai fața pătată, plină de cicatrici. Probabil în adolescență avusese probleme cu tenul și nu au fost tratate corespunzător. Puteai, de asemnea, să te gândești foarte ușor că era fața unui om care, dacă în prezent nu consuma alcool într-o cantitate considerabilă, sigur avusese o astfel de perioadă în viață.

Și după ce treceai peste prima impresie lăsată de fața omului, în momentul în care zâmbea erai pusă în fața unei noi surprize. O dantură îngălbenită, cu dinți mari și rari, cu doi canini și mai mari, te ducea cu gândul la fața unui uncigaș în serie, din filmele pe care le-ai văzut.

 Mara a încercat să își înlăture repede din minte această primă impresie, în fond nu înfățișarea conta, chiar și sub învelișul broscoiului din poveste a fost ascuns un frumos prinț cu un suflet desăvârșit.

Le-a servit cafeaua și s-a pregătit mental să-i descopere adevăratele calități a celui care îl înlocuise atât de repede pe Victor. Spera că le va descoperi, doar fata cu bucle neastâmpărate era o persoană rafinată, inteligentă și pretențioasă.

Aproape că a scăpat ceașca din mână când i-a auzit glasul. Omul vorbea într-un puternic accent ardelenesc presărat însă cu cuvinte pe care le mai auzeai doar în satele alea uitate de D-zeu, unde nu exista nici școală, nici cărți, nici televizor, nici radio, unde mai trăia doar câte un bătrân ce și-a uitat vârstra și unde rar mai călca câte un picior de călător rătăcit.

  -De unde ești? a întrebat convinsă că i se va spune o poveste ștințifico-fantastică din care ar afla că Olga participase la un experiment în care Nicu fusese dezhumat și readus la viață.Sau că îl descoperise într-una din grotele descoperite în drumețiile ei de la fiecare sfârșit de săptămână.

  -Deerla. Lucrez la penitenciar.

Din nou mintea a dus-o la filmele cu criminali în serie. Probabil ăsta a fost experimentul: ” însușirea caracteristicilor unui criminal”.  Sau poate juca un rol într-un film și nu se putea demachia până la terminarea filmărilor. În particular  făcea exerciții de vorbire ca să poată să-și însușească mai bine limbajul.

Și-a privit prietena care radia de încântare și s-a auzit întrebând:

  -E bun la pat?

  -Mamăăăă, dar directă ești. Tocmai tu, care iți bagi capul în nisip când în jurul tău se vorbește de sex. Ha,ha,ha. De unde ți-ai dat seama?

  -Mustești. Arăți ca una care abia acum a descoperit sexul și îi place peste măsură să facă asta.

  -Chiar așa și e! Ha,ha,ha...Noi am venit la tine cu un scop. În-afară de acela că am vrut să-l cunoști pe Nicu.

  -Te ascult.

  -Ne căsătorim.

  -?!

  -Îți amintești că mi-ai promis de multe ori că îmi vei fi nașă dacă mă mărit.

  -Credeam că o vei face cu...

  -Hei, nu ai pus niciodată condiția asta.

  -Se subînțelegea.

  -Hai mă, doar  eu îți sunt prietenă. Ești nașa mea!

  -Nu știu ce să zic. M-ai luat pe nepregătite.

Dar Olga nu se lăsă cu una cu două, așa că a sfârșit  fiind de acord.

 În ziua aceea munciseră cu toții peste program, aveau o livrare de făcut, erau în întârziere, așa că ... asta era regula.

Se îndrepta spre mașina parcată în fața clădirii epuizată de mult prea istovitoarele zile pe care le avuse, dar mulțumită că își terminase treaba, că  mâine va putea încărca tir-ul fără probleme.

Fără să știe de ce, și-a amintit de Victor și s-a întrebat dacă el aflase de schimbările din viața Olgăi.

Nu îl văzuse de mult timp, chiar dinainte de a afla de despărțirea lor. Îi căută numărul în memoria telefonului și făcu apelul.

În urechi auzi acordurile unei melodi cunoscute și apoi vocea lui ce părea că vine de undeva, de foarte departe:

  -Sunt Mara.

  -O...ce surpriză!

  -Da...și pentru mine. Mă întrebam ce faci?

  -Păi, tocmai am intrat în casă.

  -Și primul lucru care l-ai făcut a fost să pui muzică.

  -Cam așa ceva...de unde știi?

  -Eric Clapton...Îmi place și mie... Nu știu de ce, dar atunci când îl ascult îmi închipui că sunt într-o bodegă pariziană din secolul nouăsprezece, în fața unui pahar de vin și învăluită de fum de țigară.

  -Am și fum.

  -Unde?! În apartamentul tău de la etajul întâi?

  -M-ai prins. Nu sunt în Paris, dar este Eric Clapton, fum și vin...Cum de ai sunat?

  -Mă întrebam dacă nu vrei să bem într-una din zile o cafea împreună. Mi-ai povesti ce fel de mese ai mai făcut.

  -Nu am prea făcut. Dar putem să bem o cafea împreună. Sună-mă când ești prin preajma unei cafenele.

  -Ok. În zilele următoare. ..Ai grijă la vin. Prea mult, strică.

  -O să am. Telefonul ăsta... chiar este o surpriză. O seară bună.

  S-au așezat la o masă retrasă și au comandat cafea. În timp ce îi povestea cum îi trecuse vara constata că fața lui era palidă iar ochii obosiți. Nu mai erau nici galbeni, nici căprui deschis, aveau o culoare închisă, nedefinită și păreau foarte triști. Privea undeva în cana de cafea, încerca să pară indiferent, dar nu reușea să își ascundă neliniștea.

  -Ai vorbit cu Olga în ultimul timp?

  -Un subiect închis.- a răspuns scurt, nervos, iritat vizibil de subiectul pe care îl deschisese Mara.

  -Îmi cer scuze. Doar că...

  -Nu, eu îmi cer scuze. Încerc, doar, să mă detașez de subiectul acesta și nu îmi reușește. Nici măcar fumul de țigară și vinul nu îmi vin în ajutor. A trecut mai bine de o lună și mă tot întreb dacă eu joc în teatru ăsta. Înțelegi?...Ești prima persoană cu care vorbesc de atunci. Nu las să se apropie nimeni de mine. Nici pe Doru, măcar... Știu că toți vor încerca să mă îmbărbăteze împroșcând cu noroi în toți acești ani pe care i-am trăit alături de ea. Iar eu nu pot să văd noroiul...Înțelegi?

Și-a ridicat privirea și a privit-o direct în ochi.

Așa cum fulgerul despică copacul ce se ridică mândru spre cer nepăsându-i de ploaia rece ce cade peste el, așa durerea lui i-a străpuns inima. A rostit încet, fără ca să își îndepărteze privirea, gata să întindă mâna și să-l sprijine, pentru că simțea că se va clătina:

  -Se mărită!

 Timpul s-a oprit în loc. Nu s-a auzit nici un zgomot dar timpanele ei o dureau, ele percepuseră strigătul inimii lui.

Timpul s-a oprit în loc și ochii lui îi cereau cu disperare confirmarea vorbelor.

  -Se mărită, iar eu voi fi nașa.

  -Vrei să-mi aduci un coniac mare? - s-a adresat chelneriței, care tocmai

trecea prin preajma lor.

A băut coniacul dintr-o înghițătură și a mai cerut unul. Ochii priveau

preocupați, într-un punct doar de el văzut. A procedat la fel și cu cel de-al

doilea pahar. Abia apoi și-a amintit că este în fața lui:

  -Mulțumesc că mi-ai spus. Cred că asta a fost greșala mea. Nu am făcut hârtiile alea. Asta își dorea.

  -Nu știu ce să spun. Doar că îmi pare rău.

  -Când va fi?

  -Nu e stabilită data.

  -Vrei să mă anunți când va fi. Nu vreau să fiu în ziua aceea în oraș.

  -O să te anunț.

  -Ea te-a rugat să mă anunți?

  -Nu. Așa am simți că trebuie să fac. Nu mă întreba de ce.

  -Mă bucur că am aflat de la tine. ”Nu mă întreba de ce.”

Se ridică de la masă, fluturând în semn de rămas bun mâna cu un zâmbet trist pe fața ce devenise mai palidă.

 

 

 

 

 

 

 

 

   

 

 

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de spiridon ramniceanu pe August 27, 2013 la 9:31am

Despre Olga şi Nicu se poate scrie un volum de comentarii. sunt încântat că aţi sugerat existenţa lui (chiar nescris), cititorul trebuind să facă efortul de a-l rescrie în mintea lui. SR

Comentariu publicat de HELENE PFLITSCH pe August 27, 2013 la 1:01am

E bine ca nu s-a salvat mesajul. Ar fi fost prea mult pentru astazi.

Va multumesc pentru citire.

Cu aceeasi pretuire,

Comentariu publicat de spiridon ramniceanu pe August 26, 2013 la 11:37pm

Am scris un comentariu cu foarte multe laude pe care am uitat să-l salvez. În esenţăm i-a plăcut! cu admiraţie  SR

Comentariu publicat de HELENE PFLITSCH pe Mai 28, 2013 la 3:07pm

Multumesc de citire si aprecieri d-le Moldovan.

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Mai 22, 2013 la 11:30am

Am intalnit persoane care au trait asa ceva.

Sentimentele personajelor sunt bine redate.

Citit cu placere.

Felicitari.

Comentariu publicat de HELENE PFLITSCH pe Mai 22, 2013 la 1:56am

Multumesc de citire si aprecieri.

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Mai 21, 2013 la 9:30am

Imi place. Nu stiu daca pentru ca imi evoca unele episoade personale, insa chiar imi place. Felicitari !

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor