ÎN UMBRĂ

 

 

În umbră soaptele petrec,

În drum spre înserare

Dar eu cu tine mă întrec,

Pe-altare de-ncercare.

 

Ne prindem patimile toate,

Într-un crâmpei de cer

Și-n umbre stăm pe săturate,

Cu inimile-n ger.

 

Obrajii vieții i-am uscat,

Cu  lacrima tăcerii,

C-un ochi de clipă-nlăcrimat,

I-am smuls umbra durerii.

 

Mai ține-o zi sau două trei,

Lumimi de dor să bată

Și cerul ăsta – un crâmpei,

Din umbră se arată.

 

Ne-om rătăcii-n  tăcerea lui,

Cu soarele în gând

Și-om arde dorul nimănui,

În stele tremurând.

 

Pentru această veșnicie,

Vom arde infinitul,

Că versul meu de poezie,

Din umbră-mi ia iubitul.

 

 

DOAR  NOAPTEA…

 

 

Noi azi curgem ca fluviul,

Către delta din zare,

Înundați în diluviul,

Ce se scurge în mare.

 

Dar  noaptea mai bate,

În iubiri cu furtună,

Printre pânzele toate,

Dintre soare și lună.

 

Adânciți prin lumini,

Vom goni norii firii

Și vrăjiți de minuni,

Noi vom fi trandafirii.

 

Apoi lumea-i a noastră,

Cu bilete de ducă,

Dar vom sta la fereastră,

Pe un dor ce ne-apucă.

 

Și-n valul neroziei,

Norat ca iubirea,

Doar versul poeziei,

Va lumina gândirea.

 

Să-l ținem strâns în brațe,

În patimile nopții,

Și-n cerul de speranțe,

Să luăm iubirea sorții.

 

 

CÂT TE-AM IUBIT

 

 

Tu nici nu ști cât te-am iubit,

Oglinda sufletului meu!

Din veșnicie am venit, 

Că soare-n gândul tău sunt eu.

 

Dar astăzi suntem simfonii,

Ce bat la tobe nesfârșit,

Desprinși de valul de-armonii,

Ne risipim nedefinit.

 

Întoarce patul nopții mut,

În prag suntem numai noi doi

Și lasă-mi părul desfăcut,

Să mă ferească el de ploi.

 

 Priveste! Fii atent și vezi,

Că bobocelul a-nflorit,

Își  tot visează codrii verzi

Și se trezește ofilit.

 

Potirul vieții să i-l tai,

Din lacrima durerii sale

Și prinde-i lunile de mai,

În patima iubirii tale.

 

 

 

 

IUBIREA MEA DINTÂI

 

 

Tu ești iubirea mea dintâi,

Întâiul veșnic legământ,

În  toamna florilor rămâi,

Cu cerul tainic legănând.

 

Mi-e dor să te aud pășind,

Cu aripi lungi nestăpânite

Și în durerea mea venind,

Să mă săruți apoi pe frunte. 

 

Să dansăm valsul primăverii,

În anotimpul nesfârșit,

Călcând în joc clipa durerii,

Să fim iubiți la nesfârșit.

 

Și pe tăcerile din frunte,

Să ne descătușăm un pic,

Că rătăcirile sunt multe,

Iar noi în urma lor nimic.

 

Cuprinși de dorul veșniciei,

Pe aripi drumul să mi-l porți

Și-atunci de dragul poeziei,

Să umplem dragostea cu cărți.

 

 

 

ATÂTEA CLIPE…

 

 

Atâtea clipe ostenite curg,

Pe valul vremurilor ponosite,

Când călătorlul nopții îl străpung,

În aripile zilelor umbrite.

 

În trupul meu idei se prind de îngeri,

Albastre vești primesc dintr-o Lactee,

Zburdalnic prin a steleor atingeri,

Mă simt iubită, mamă și femeie.

 

Iar voi cuminții erelor precoce,

Zdrobiți tăcerea care s-a zidit,

Trăind alăturea puțin vom face,

Nebunul din iubire neumbrit.

 

Și i-om zidii cununi din stele,

Pe un altar de nestemate,

Aprins în patimile grele,

Cu arderi de plăceri fumate.

 

Nu mai lăsați să treacă vântul,

Prin amintirile-nsorite,

Cu foc aprindeți-i cuvântul,

Și aripile zugrăvite.

 

De dragul meu mergeți la soare,

Și prinde-ți luna de-un picior,

Că-n cerul lui eu sunt o floare,

Și anotimpul său de dor.

 

EU TE-AȘTEPT…

 

 

Eu te-aștept într-o singură clipă,

Clipa mea de dor năpustit,

Pe un brat de maci în risipă,

De atâta și-atâta iubit.

 

Tu să vii într-o seară cu gândul,

Să te scururi la uși de cenuși,

În durere să facem cu rândul,

Când tăcerea îmbracă mănuși.

 

Printre frunze și umbre să lași,

Pașii tăi ca pe-o taină durere

Și iubirea zvârlită-n urmași,

Să –ți aducă de drag mângâiere. 

 

Că atâta tăcere-a plouat,

Pe iubirea crescură la soare,

Că speranța de frig s-anorat

Și-a uitat să mai plece la mare.

 

 

GONESC

 

 

Gonesc atâtea slove grele,

Prin somnul ce mă ține-n vis,

Pe unde arderea se stele,

Un purgatoriu a deschis.

 

Și adormiții lumii noastre,

Dorm somnul lor în visul meu,

Pe unde luna dintre astre,

 Se tot roagă la Dumnezeu.

 

E noaptea pusă la-ncercare,

De-atâtea vise prinse-n somn

Și poartă luna pe cărare,

Și pașii viselor spre-un domn.

 

E drept că timpul mă constrânge,

Prin clipa lui se scurg tăceri,

Dar mie visul îmi ajunge,

Să trăiesc clipele de ieri.

 

 

IARNĂ SFÂNTĂ

 

 

Iarnă sfântă care faci minuni

Și ne ierți din stare vechile dureri,

Veacul tău își stinge pumnul de tăciuni

Și ne-ngroapă iarăși printre primăveri.

 

Vremea-ncet se scurge dincolo de minte,

Gândul vrea să fugă, doru-i priponit,

Zilele din urmă ne-au păscut cuminte,

Din prohodul iernii care s-a smerit.

 

Munții ne-nconjoară ca un epitapf,

De dorințe albe ce-au crescut la stână,

Cerul încă zace îngropat în praf,

Nopțile pe ramuri păsările-ngână.

 

Harul se coboară cu piciorul gol,

Înflorind de patimi pentru-a câta oară!

Nopțile se scaldă rece prin nămol,

Păsările stele spre de ziuă zboară.

 

Vindecăm iubirea ce ne-a hărăzit,

Veșnică frântură de promisiune,

Unui rai ce plânge-n sânge regăsit,

Să-nflorească-n ceruri dulcea pasiune.

 

 

MAI BATE O DATĂ DIN PALME

 

 

În ritmul acesta ne tremură casa,

Iar frigul din noi se-mbracă în dor,

Lăsând la o parte pereții și masa,

Uitate o clipă pe al iernii picior.

 

Ne luăm ca armură o mare ce vine,

În valuri bătute de  lună-n apus,

Nu știm dacă totul în ziuă mai ține,

De-un capăt al nopții tot soarele sus.

 

Hrănim o speranță sub bolta de stele,

Când ne ard în suflet atâtea tăceri,

De gâtul durerii mai punem mărgele,

Din clipe trecute de azi și de ieri.

 

Mulțimi de păcate ne fac semn pe frunte,

Pe cerul căzut mai stingem o stea,

Cuvintele-acestea au gesturi mărunte,

Dar las între ele o inimă grea.

 

Tu vino de vrei și măsoară speranța,

Crescută la ușa tăcreilor tale,

Și rupe cu dorul din mine distanța,

Că frigul din casă mă-mbracă-n cristale.

 

Mai bate o dată din palme pe stradă,

Să cadă cortina de cețuri și ploi,

Să plângă în soare această zăpadă,

Iar cerul senin să se verse în noi.

 

 

RAMURILE TOAMNEI

 

      

Ramurile toamnei, pline-s de rugină,

Brumele de lună, frica mi-o ating,        

Noaptea de tăcere-a vântului se-anină,

Stelele sub pleoape ochii mari îi sting.

 

Inima nătângă, dorul îl păstrează,

Ninge pe tăcerea, raftului din hol,

Luna ca o frunză, veșted luminează,

O cenușă rece – trup de vise gol.

 

Cântece mă-nțeapă, cu note de flaut,

În odihna nopții, sfinții-n somn se duc,

Eu pierdută-n tine încă te mai caut

Și pe creangă luna, cântă ca un cuc.

 

 

DRAGOSTEA E COMPROMISĂ

 

 

În patima dorinţelor de tine,

Iubitule spre noapte mă aprind,

Prin cer trec ielele zâmbind,

Străine la dorurile ce le-aud tânjind.

 

Doar gândurile tale-n absolut,

Se pierd încet sporind singurătatea,

Eu vreau o-mbrățișare, un sărut,

Arată-mi numai, ce e bunătatea.

 

Că dragostea acum e compromisă,

În lampa neagră fumegă ascuns

Şi bolta sus de stele este ninsă

Şi perna mea mi s-a umplut de plâns.

 

 

ÎN AȘTEPTARE

 

 

Eu te aștept ca pe un asfințit,

Ce moare legănându-se în zare,

De dorurile noastre priponit,

De-atâtea semne pline de-ntrebare.

 

În nopțile prohodului de toamnă,

Care și-au rupt tăcerile-n blestem,

Speranța tristă ca un râu mă-ndeamnă,

În dorul inimii să te mai chem.

 

Cu inima de dor agonizândă,

În iarba dintre toamne am căzut,

Cu gura de sărutul tău flămândă,

La pieptul care zace-n brumă mut.

 

Trec zilele și nopțile de mâine,

Ne scurmă încă timpul printre flori

Și noi mai sângerăm când visul vine,

Rupând din carne osândiți fiori.

 

 

EU SUNT CA O FLOARE

 

 

Eu sunt ca o floare în glastră,

Tu ești o privire de lut,

Un veac zace-n inima noastră

Și-n vorbele ce n-au început.

 

Să nu mă mai cauți nicicând,

În vremile astea deșarte,

Prin glasuri venind din pământ

Și vițele toamnelor moarte.

 

În noi este-un drum ce-a căzut,

Iubirea miroase a toamnă,

De frig patul este umplut,

Prind fulgi, prin odăi să se-aștearnă.

 

Și păsările plâng risipite,

În zori pe vecie tu taci

Și-n vorbele noastre cârpite,

Doar spini de durere desfaci.

 

 

CLIPE…

 

 

Clipe ce se perd în anotimpuri,

În tictacul ceasului bătrân,

Rugile sunt îngropate-n trupuri

Și  în osul vremilor rămân.

 

Lunecând ca adieri pe case,

Episoade prinse-n clar obscur,

Pașii îi îngroapă în mătase,

În decorul vorbelor din jur.

 

Dragostea-i acuma antidotul,

Lucrurilor ce se pierd pe rând,

Când în iarnă neaua va lua totul,

Chiar și îngerii prin noi trecând.

 

Strigătul iubirii va pătrunde,

În caverna pieptului nătâng

Și în mine tu te vei ascunde,

Lacrimile toamnei ascultând.

 

 

GUSTUL TĂU

 

 

Gustul tău dulce-amar,

Mi-este toamna mângâiere,

Îmi sorb clipa din pahar,

Restul este doar tăcere.

 

Timpul trece, des se strică,

Gustul lui e duce-amar,

Lumânarea arde mică,

Zilele din calendar.

 

Geaba la fereastră strigă,

O speranță hăulind,

Vrând în ceruri să înfigă,

Aripile ce le-ntind.

 

Toamna calcă cu condurii,

Peste-al umbrelor covor,

Se duc frunzele pădurii,

Într-o altă lume-a lor.

Sursa foto-necunoscută-media online

Vizualizări: 90

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Manuela Cerasela Jerlăianu pe Mai 12, 2016 la 5:14pm

Am luat la cunoștință. Mulțumesc !

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Mai 12, 2016 la 3:02pm

Vă atenționez din nou că aveți dreptul doar la două postări pe zi. Postările în plus vor fi șterse!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor