Mormîntul său zburător... *


(…) nu sînt mai mult decît inima mea

cea făcută să bată, cea făcută să stea.


Eu

moartea mă vorbeşte de

rău…

Ion Stratan





Ion Stratan nu mai este.


Vestea morţii sale năprasnice i-a amuţit pe toţi, prietenii şi neprietenii săi. În miez de februarie, anul acesta, la doar cîteva zile după dispariţia fulgerătoare a altui drag prieten, poetul Ioan Flora, mă întrebam dacă la acea Cină de Taină a Poeţilor, încă mai sînt locuri goale. Dar nici în ruptul capului nu-mi puteam închipui că dragul nostru Nino avea să vină atît de grăbit să se aşeze lîngă Daniel Turcea, Virgil Mazilescu, Dan David, Cristian Popescu, Călin Angelescu, Mariana Marin, Ioan Flora…


Inexplicabilă graba sa dar cu mult mai de neînţeles îmi pare în aceste clipe drumul pe care şi l-a ales pentru a ajunge alături de bunii săi prieteni întru poezie. El, paradoxalul, s-a întrecut pe sine, oferindu-ne ca într-un final apoteotic de spectacol, gestul ultim, disperat şi tragic, cu care şi-a curmat existenţa, la doar cîteva zile după moartea blîndei sale mame şi la alte cîteva zile după ce rotunjise 50 de ani. Nu înainte de a mai grafia şovăielnic, pe un petec de hîrtie, un singur rînd: VIAŢA ASTA NU-I DECÎT UN CIRC…


Scriam textul Acasa poetului în urmă cu şapte ani, tot într-un prag de octombrie, la puţină vreme după ce prietenul meu Nino părăsise Bucureştiul - cel mai mare oraş de provincie al ţării, cum atît de mult îi place să spună lui Traian T. Coşvei - pentru a se stabili defintiv la Ploieşti, oraşul său de adopţie, pe care-l iubea nespus.


Ne revedeam atunci, după cîţiva ani - nu mulţi - în care întîlnirile ne fuseseră sporadice şi fulgurante,pentru că drumurile vieţilor noastre ne călătoreau, nu fără motiv, în direcţii preponderent divergente, în căutarea propriilor noastre himere.


I-am telefonat la Bucureşti şi l-am invitat împreună cu prietenul său, poetul Ioan Vieru, să-şi întîlnească vechii cunoscuţi, prietenii şi cititorii, în sala de lectură ,,Nichita Stănescu" a bibliotecii „Nicolae Iorga” din Ploieşti, loc mult drag inimii sale. Era o splendidă zi într-un miez de martie al anului 1998, în care Nino a dat strălucire unei întîlniri nepereche, care pentru cei de faţă (în marea lor majoritate prieteni vechi de-ai săi), avea să se transforme într-un moment de neuitat. În final, cu generozitatea-i binecunoscută, Nino a oferit tuturor celor prezenţi cîte un exemplar din cel mai recent volum al său, Mai mult ca moartea (apărut cu un an înainte la editura botoşăneană „Axa”), pe care a aşternut din belşug, dedicaţii şi autografe.


Revenise acasă, se simţea extrem de bine, era fericit, părea a fi un copil căruia, în sfîrşit, i se cumpărase jucăria mult dorită.


De altfel, acasa sa, Ploieştiul, se afla în chiar centrul de greutate al inimii sale.


Ploieştiul era oraşul în care, aşa cum deseori îmi spunea în lungile noastre ceasuri de taină - de zi ori de noapte - petrecute întotdeauna doar la plăpînda lumină a gîndului, îşi vieţuise cei mai frumoşi ani şi-şi scrisese cărţile lui cele mai dragi, în care-şi plăsmuise acea miraculoasă lume de cuvinte.


Oraşul în care a iubit şi oraşul în care, obosit parcă de atîta viaţă, a murit.


Dar mai cu seamă, oraşul în care (premonitoriu, parcă) scria: Nu mai ştiu. Nu mai ştiu./ M-au pus în sicriu. Eram viu./ Amîndoi / Pierdusem pe Dumnezeu./ El privea prin orbita mirată / A craniului meu.// N-am sculptat. N-am pictat / Am iubit. / M-a uitat. M-a murit.


Chiar dacă trupu-i cel de oase şi carne i se va odihni în alt loc, Nino va continua să trăiască aici, printre dragii lui ploieşteni, la fel de viu, risipit cîte puţin în noi, adică în toţi aceia care l-am cunoscut şi iubit.


În rest, Bătrîne Urs, peste vremurile trecute şi cele ce vor fi să vină, se va aşterne doar pulberea cu sclipiri diamantine a versurilor tale:


(…) pelticii


Piticii, miticii tăcură. O, tu seară


dură din cenuşile de mai an


Tu, curgere luminoasă a vremii


în o mie de stele, steluţe


Aplecaţi cu privirea de rouă


Cînd sufletul se taie-n două


în timpul dus şi în timpul ce vine


Unii beau, alţii nasc, alţii


Pur şi simplu păşteau şi ne pasc


Va fi o moarte fără viaţă


Şi o seară fără dimineaţă


(…)


Cine a fost


Întîi, viul sau mortul?


Întreabă-mă după ce părăsim


Cortul.


(octombrie 2005)


* (din volumul „Convorbiri la lumina gîndului”, ediţia a II-a, aflat în pregătire)

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de petruta stan pe Octombrie 25, 2010 la 8:31pm
Când eram tristă sau numai disperată, Nino reuşea să mă înveţe să redescopăr frumuseţea de a trăi.
Comentariu publicat de anca gavril pe Octombrie 25, 2010 la 12:41pm
Cu totii, s-a ne rugam Bunului Dumnezeu pentru ca sufletul sau, chinuit aici pe pamint, sa-si gaseasca linistea si pacea,linga sufletele confratilor sai ploiesteni,Nichita Stanescu,Corneliu Serban........plecati la fel,mult prea repede. Dumnezeu sa-i odihneasca!
Comentariu publicat de claudia hering pe Octombrie 21, 2010 la 7:27pm
Prietenia este umbra serii,care se inteteste o data cu apusul soarelui vietii.

La Fontaine
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Octombrie 21, 2010 la 6:50pm
Scriitorii, chiar şi atunci când sunt împreună, se singularizează cu gândurile lor şi trăiesc în propriul univers;şi însetaţi,asemenea Căprioarei lui Labiş,caută mereu izvorul care să le susţină existenţa,sfidând riscurile!Ei au fost şi sunt încontinuare urmăriţi de vânătorii,, flămânzi''!Ciudat,există multe similitudini între viaţa lui Stratan şi a confraţiilor lui,de ieri şi de azi!De aceea, măeditez asupra acelui gen de literatură,despre care scrie Gelu Vlaşin ăi ajung la aceleeaşi concluzii!
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Octombrie 21, 2010 la 6:32pm
E atâta răscolire-n versurile lui ION STRATAN! Ca-ntr-o după amiază de toamnă când ,iscat din seninul de peste zi, vântul, a început să cheme cu el, frunzele!
Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 20, 2010 la 6:04pm
Vă mulţumesc pentru versuri, iubite domn…

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor