Reportaj din furtună, Ioan Evu şi poezia de bunăvoie

Elogiu furtunii, un semn la Hunedoara

 

La 20 iulie 2013

 

 

 

Moto:

Dumnezeu iese din versul abia început şi stinge lumina.

Ioan Evu, din volumul Elogiu furtunii…

 

În data de 20 iulie 2013, poetul Ioan Evu a lansat la Hunedoara, la Galeriile de artă, ora 17,00, volumul de versuri Elogiu furtunii apărută la Editura Tipo Moldova – Iaşi, 2012.

Volumul este o adevărată antologie, sunt incluse cele mai importante poeme scrise de acest poet important din judeţul Hunedoara, emblematic pentru localitatea sa. Este volum biografie lirică, istorie personală şi nu numai…

Despre carte şi despre poetul şi omul Ioan Evu a vorbit Dumitru Hurubă, care, umorist de profesie,  ne-a ameninţat că va închide uşile Galeriei de artă şi va citi textul său de 22 de pagini, dar cu zâmbetul de buze a ţinut să reamintească faptul că până în prezent nu a reuşit să se certe cu acest poet, sport atât de practicat de scriitori în ultima vreme, dar se va strădui, aşa că i-a făcut un portret pe măsură, cu argumente pentru critica de salon, adormită între paharele melancoliei de fiecare zi.

 

Câteva cuvinte ca semn a lăsat şi Constantin Stancu, el punând accent pe poezia de dragoste şi poezia angajată scrisă de Ioan Evu, recitând câteva poeme memorabile din cartea prezentată. A ţinut să sublinieze generozitatea acestui poet care la rându-i a scris despre cărţile altor poeţi, încurajându-i şi punând în lumină temele care macină literatura contemporană.

 

Ioan Barb, din Călan, prezent şi el la manifestare, a subliniat talentul celui sărbătorit, pentrucă la Hunedoara a fost o sărbătoare a poeziei.

 

Ioan Evu a cântat din cântecele sale, a recitat şi, în final, a dat autografe celor prezenţi.

 

Hunedoara a fost mai bogată cu câteva poeme şi a redescoperit un poet de bunăvoie…

 

Cine este Ioan Evu?

 

IOAN EVU – născut la 19 Februarie, 1953 în comuna Peştişul Mare, jud. Hunedoara. Poet, prozator, cronicar literar, tălmăcitor din lirica germană, cantautor, solist vocal, chitarist şi lider al grupului muzical Canon din Hunedoara. Redactor al revistei literare „Provincia Corvina” şi „Ardealul literar”. A publicat poezie, proză şi cronică literară în majoritatea revistelor de cultură din ţară şi în câteva reviste din străinătate.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.

Deţinător al mai multor premii literare, dintre care: Premiul I al Concursul naţional de Poezie – Tabăra literară Păuşa (1970), Premiul revistei Luceafărul – Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”(1976), Premiul revistei Tribuna – Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”(1977), Premiul revistei Transilvania – Festivalul naţional de poezie „Lucian Blaga”(1981), Premiul Festivalului naţional de poezie „Lucian Blaga”(1982), Premiul revistei Familia – Festivalul naţional de proză scurtă „Marin Preda”(1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Sibiu) pentru volumul „Însoţitorul umbrei” (2004)

Cărţi publicate: Fereastră de apă, editura Facla, 1982

Fără armură, editura Albatros,

1984 Somnul în munte, editura Facla, 1986

Poet de bunăvoie, editura Eminescu, 1996

Cetatea moartă, editura Helicon, 1998

Însoţitorul umbrei, editura Axa, 2003

Cenuşă vorbitoare, editura Călăuza, 2006

Amintirile unui pitic din vremea când era mai mic, editura Călăuza,

2007 Drei Dichter aus Rumänien / Trei poeţi din România (Ioan Evu, Gheorghe Mocuţa, Sorin Roşca), editura Radu Bărbulescu, München, 1999

Biografia durerii poeme de Thomas Bernhard tălmăcite de Ioan Evu şi Theresia Haas, editura Călăuza, 2009

 

Ioan Evu nu mai are nimic de ascuns. Poesia sa, cântecul său, au ajuns la maturitate. Unii copaci dau rod toamna. Unii copaci dau rod vara, alţii primăvara; copacul numit destin a dat rod în cântec pentru Ioan Evu.

Poetul are puţine lucruri, ca avere. Alături de sine sunt: cărţile, ghitara, maşina de scris, inspiraţia sa, undiţa şi, mai ales, o mare iubire. Regretul suprem al poetului este că nu şi-a împlinit iubirea.

De fapt poeţii sunt blestemaţi să nu-şi ducă la bun sfârşit energia divină care înseamnă iubire. Pentru poet principiul de a-ţi iubi aproapele este unul fundamental. Ioan Evu mai are răbdare, mai are destin pentru asta. Sunt sigur că la bătrâneţe, ajuns aproape înţelept, poetul îşi va împlini dorul de iubire.

Ioan Evu a publicat de tânăr.

A fost pătruns de suflul eminescian.

Îi stătea bine cu privirea visătoare, cu ghitara înmugurind, cu speranţa de iubire, sărutat de premiile vremii.

Acum Ioan are răbdare. Are răbdarea de a se întâmpla atâtea în viaţa sa: un război undeva, superficialitatea politicienilor altundeva, trădarea prietenilor, uitarea iubitelor, neglijenţa primăriei, blestemul altor poeţi care nu înţeleg ceea ce este de înţeles. În timpul acesta Ioan merge la pescuit şi se-ntâlneşte cu cerul şi apa, cu focul şi cu pământul, cu cercul şi cu piatra. Natura, cu magnetismul ei, face lumină în viaţa poetului şi asta e bine, numai aproape de natură se mai poate încărca de eternitate.

Poesia lui Ioan Evu uneşte metafora şi expresia modernă cu stilul clasic, cu ritmul şi rima eternă a poesiei eterne, este o împlinire deplină. Ca la nimeni altcineva cântecul şi simbolul se împerechează în versurile poetului. De aceea cititorul va găsi în paginile cărţilor sale câteva poeme peste care nu se poate trece, sunt poeme definitive, asigurate de etern şi divin, pentru care s-a plătit atât albastru încât nu va încăpea în destin.

Memoria poetului este o memorie de aur. Aproape că îşi urăşte această memorie care devine pe zi ce trece o dulce povară. Dar memoria sa redă speranţă, iubire, dor, durere, tristeţe, blestem.  

Cântecele sale sunt demne de fredonat. Sunt pline de suflet şi nu fac parte din moda zilei. Cântecul său izvorăşte din ghitară ca lava din pământ. Totul este natural, nimic nu se cheamă a fi comercial.

Când Ioan cântă : „Dă-te jos din turnuri, frate...” simţi că se va întâmpla ceva cu sufletul tău. E o chemare, e o invocaţie adresată ascultătorului, de parcă ne-am afla cu toţii într-un templu. Suntem imploraţi să ne amintim că lumea asta este un templu şi nu un stadion în care urlă nebunii, cerşind pâine şi circ.

Ajuns la maturitate, poetul a renunţat la compromisuri. Nici măcar în viaţa sa privată nu mai face compromisuri, trăieşte în plină iubire pentru semeni. Nimeni nu-i poate lua această iubire, nici măcar cei care îi refuză iubirea. Este încrâncenat în dorul său de frumos, de bine. Ioan Evu a descoperit câţiva poeţi adevăraţi pe care nici revistă nu i-ar fi băgat în seamă, pe care criticii îi ignoră, şi-i ignoră pentru sunt poeţi adevăraţi.

Nu de mult Ioan Evu a scris la o revistă însemnată despre un poet tânăr dăruit poesiei, iar revista a refuzat colaborarea pentru că Evu a „îndrăznit” să scrie despre necunoscuţi. Dar Ioan va scrie despre poeţii adevăraţi pentru că el nu mai vrea să facă acele compromisuri care rod cultura română în chiar esenţa ei. Îi stă bine lui Ioan cu această ambiţie, cu această hotărâre...

Poemele sociale ale lui Evu izvorăsc direct din „Doina” lui Eminescu. Sunt poeme care ard, sunt torţe vii, sunt aruncătoare de flăcări dintr-un război ce nu va izbucni poate niciodată. Poetul „simte” mişcarea socială cu durere, cu spaimă, dar şi cu speranţă. El nu se dă bătut, acolo unde unii mari poeţi au eşuat în politica, în putere, în minciună, Ioan Evu nu va eşua pentru că el este îmbrăţişat de eternitate...

„Mulţumescu-ţi pentru cântec,/ pentru graiul de pământ./ Cel purtat de cer în pântec/ să renască din cuvânt.../” Aceste versuri definesc pe scurt un adevărat testament.

Evu este pregătit de plecare. El este gata să meargă acolo unde se întâmplă ceva important, el simte chemarea pământului. „În noaptea asta voi pleca/ spre nicăieri spre undeva/ nu mai fi tristă doamna mea/ ai grijă să nu uit ceva…// Costumul alb cravata gri/ caietul mov cu elegii/ din vremea când eram copii/ cu cerul prins în colivii…”

Cândva un mare poet, pe numele său Tadeus Rozewicz, a scris un poem special pentru Ioan Evu: „Îmi plac femeile bătrâne/ femeile urâte/ femeile rele// sunt sarea pământului//... femeile bătrâne sunt nemuritoare// ... femeile bătrâne sunt indestructibile/ zâmbesc cu indulgenţă//... când mor/ din ochi le curg/ lacrimi/ care se împreună/ cu zâmbetele de pe buzele/ fetei tinere”. Acest poem  

al poetului polonez este o profeţie şi pentru Ioan; simbolul acesta este revelator, iubirea se-mplineşte doar în plină maturitate, în plină ninsoare...

În inima lui Ioan se naşte imediat cavalerul bătrân pregătit pentru tinere iubiri. Ioan este pescarul, pescarul de oameni, care face din cântecul său piatra pe care veacul acesta va clădi iar poesia...

Bine ai venit pescarule!... Râul e în faţa ta, furtuna te aşteaptă, furtuna va fi îmblânzită...

Despre creaţia sa şi-au exprimat opiniile: Ioan Adam, Paul Aretzu, Ion Arieşanu, Marian Barbu, Radu Bărbulescu, Valeriu Bârgău, Carmen Blaga, Miron Blaga, Adrian Botez, Constanţa Buzea, Marin Chelu, Neculai Chirica, Mircea Ciobanu, Radu Ciobanu, Alexandru Condeescu, Ştefan Augustin Doinaş, Horia Gârbea, Ion Gheorghe, Silviu Guga, Dumitru Hurubă, Ion Itu, Iv Martinovici, Ion Mircea, Florea Miu, Gheorghe Mocuţa, Mircea Moţ, Romul Munteanu, Gabriela Negreanu, Tudor Opriş, Edgar Papu, Adrian Păunescu, Mariana Pândaru, Petru Poantă, Maria Diana Popescu, George Puşcariu, Ion Roşioru, Atila Socaciu, Constantin Sorescu, Constantin Stancu, Mircea Stepan, Ion Stratan, Constantin Ştefuriuc, Laurenţiu Ulici, Dumitru Velea ş.a.

 

 

 

 

STEA ÎNLĂCRIMATĂ, de Ioan Evu

 

S-adorm în munţi şi să mă pască mieii

ca pe o iarbă crudă în april.

cu boturi moi să rupă blând din mine

până-mi ajung la trupul de copil.

 

Să-mi înflorească aerul pe gură

vocalele pe care le-am uitat

şi eu eliberat de sub armură,

să fiu pământul bun pentru arat.

 

 

Când vor porni ţăranii să îl are

şi vor înfige fieru-n carnea mea

din pieptul meu vor răbufni izvoare

să oglindească-nlăcrimata stea...

 

 

Doină de reformă, de Ioan Evu

 

 

 

puneți taxă pe izvoare

pe zăpezi pe cer pe tril

dijmuiți cât se mai poate

traiul omului umil

 

 

contabilizați căldura

şi procentele de frig

indexați adâncitura

găurilor din covrig

 

tragețivă limuzine

şi piscine vile angro

daține talk show pe pâine

şi noi generații Pro

 

teletexte telecabluri

de popor teleghidat

ca întro telenovelă

cu finalul emanat

 

stima țării şi mândria

domni tovarăşi senatori

a ajuns iar România

neam de telespectatori

 

 

dar ce dulce e minciuna

când te uiți şi chiar câştigi

dă în clocot adevărul

nul atinge că te frigi

 

 

un tăciune şiun cărbune

taci poet provincial

că sa reformat chestura

şi‐ți duc versul la canal

 

 

şi ce artă mai e asta

să gândeşti când toți muncesc

pune lacătul pe doină

că vin şi te hingheresc

 

 

foaie neagră de huilă

şi de cer cocsificat

ceara mamii ei de viață

trai disponibilizat

 

 

bat la uşă portăreii

cu chitanțieren mâini

vin ca să impoziteze

cumpăna de la fântâni

 

 

şi au pus contor pe drumuri

vămuind mersul pe jos

că sa subțiat ciolanul

de reformă pân` la os

şi iar verde frunză moartă

 

 

din mileniul viitor

munții noştri aur poartă

pâinea este tot a lor

las` să vină achingiii

 

grecoteii din fanar

cu fistic şi acadele

întro țară de bazar

cu chebab şi cu hotdroguri

cu halva şi baclava

 

 

 

noapte bună Românie

orişiunde teai afla!

Constantin Stancu

Vizualizări: 200

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor