Stelele năvălesc în ramurile copacilor
aplecându-le până la pământ,
să asculte răsuflarea din adâncuri.

Nopţile pândesc căderea lor
luminoasă ca felinarele galbene
pe drumurile cetăţilor lunii
care dau semne de zidire-n viitor.

Timpul se comprimă şi dilată singur
dă semne mersului mai departe
şi se închide-n el fără hotare
de infinitul în alt infinit se scurge.

Astfel mintea nu poate să-ncapă
mai multă lumină decât soarele său
rotitor şi vulcanic.

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor