De ce apar ştirile fake news? E foarte simplu. Pentru că e cea mai ieftină metodă de a discredita un subiect important. Îţi alegi subiectul, de exemplu "Extratereştrii". Scrii 2-3 articole gogonate cu acest subiect, le lansezi în media, apoi aştepţi ca "deştepţii" să le demonteze, dovedind falsurile grosolane lăsate intenţionat la vedere. Apoi, oricine va scrie ceva serios pe acest subiect, din start va fi etichetat ca neserios şi compromis. Tocmai din acest motiv e nevoie de o revizie tehnică. Tot ce e scris în textele de mai jos, provine de la oameni a căror integritate profesională nu poate fi atinsă: profesori universitari, miniştri în mai multe mandate, inventatori cu brevete de geniu, cosmonauţi etc.


           Deci, să-i facem praf:

           Nici măcar limba engleză nu provine de pe Terra, ea e importată de pe planeta Paladis, a 10-a planetă din Sistemul Solar şi e o limbă sărăcăcioasă, un limbaj de programare umană ce corespunde unui anumit mod de formare infantilă şi control al creierului din exterior. Sunt oameni importanţi care ştiu asta şi în public vb doar cu translator, deşi cunosc foarte bine engleza. Textul de mai jos e real şi confirmă asta. S-a întâmplat la Arad, la o Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, în grup există persoane importante din Iaşi care pot confirma la nevoie, întrucât au fost prezente acolo, numele lor fiind pomenite şi în text. Originalul transcrierii a dispărut, dar dincolo de greşelile gramaticale sau de transcrierea greşită a unor nume proprii, conţinutul e valid din mai multe surse de încredere.

https://www.rufon.org/forum/evenimente-ozn-in-romania/extraterestru...


           Nici Vaticanul nu e străin de această globalizare transumanistă ET.
Iată ce discută în anul 2015, în e-mailuri private, John David Podesta jr., fostul Şef al Statului Major la Casa Albă în mandatul Bill Clinton(alt criminal care a bombardat Belgradul în zi de Paşti), cu astronautul misiunii Apollo 14, Edgar D. Mitchel. Câţi civili nevinovaţi au murit de atunci în Siria, Irak, leagănul formării creştinismului? Mai ales că tot wikileaks dezvăluie ordinele date de Hillary Clinton Israelului, de a înarma ISIS.
           Astronautul E.Mitchell s-a adresat cui nu trebuie, întrucât a murit subit la scurt timp după asta, cu toată sănătatea lui de astronaut. Nici tehnologii bazate de energia punctului zero nu vor putea contribui prea curând la combaterea sărăciei şi războaielor pe Terra, ca să nu-l facă de râs pe schizofrenicul Einstein cap pătrat emcepătrat

https://wikileaks.org/podesta-emails/emailid/1766


           Potrivit fostului ministru canadian al Apărării, Paul Hellyer, extratereştrii trăiesc printre noi şi cel puţin doi dintre ei lucrează cu guvernul american. Fosta oficialitate a susţinut acest lucru în cadrul unei audieri, „Citizen Hearing on Disclosure” , care a avut loc luna trecută la Washigton, informează publicaţia on-line „The Huffington Post”. Hellyer care are convingeri ferme cu privire la viaţa extraterestră şi existenţa OZN-urilor,a făcut aceste declaraţii la o audiere neguvernamentală, prezidată de şase foşti membri ai Congresului SUA.
           Fostul ministru al Apărării a vorbit despre o serie de lucruri interesante în cursul acestei audieri. După părerea lui, cel puţin patru specii de extratereştri au vizitat Pământul în decurs de mii de ani. Unii dintre ei provin din Zeta Reticuli, constelaţia Pleiadelor, din sistemele stelare Orion, Andromeda şi Altar. Linda Moulton –Howe, una dintre persoanele care susţin existenţa extratereştrilor are dreptate, spune Hellyer, când afirmă că, la ora actuală, există pe Pământ extratereştri vii şi că cel puţin doi dintre ei lucrează cu guvernul american.
           Problemele mondiale sunt controlate de o cabală din umbră, compusă din Consiliul american al Relaţiilor Externe, organizaţia Bildenberg, Comisia Trilaterală, cartelul internaţional al băncilor şi al petrolului, de membrii diferitelor organizaţii de spionaj şi membri ai juntelor militare”. Toţi aceştia se pregătesc să creeze „un guvern mondial”. În acest proiect este inclusă şi Canada.


https://adevarul.ro/international/statele-unite/video-fostul-minist...

           Profesorul Constantin Bursuc din Iaşi, specialist universitar în mecanica fluidelor, cu o carieră internaţională impresionantă, afirma ca a patruns intr-o vasta retea de galerii subterane artificiale. "Exista o retea de tunele fizice, reale, sub toata Romania. Eu am cartat, prin masuratori la fata locului, doar unele dintre aceste cai de comunicatie subterane, care se afla la 4-5 km adancime sub pamant", afirma profesorul.
           "Am inceput cercetarile din Suceava, unde se afla o poarta de intrare spre aceste constructii. Trebuie sa va spun ca exista, la 5 km sub pamant, un «Centru spiritual», in care am avut acces numai in urma unei comenzi speciale, transmisa de entitatile care m-au insotit", a precizat dl Bursuc.
Profesorul sustine ca a intrat efectiv intr-un tunel din Ceahlau, insotit fiind pana la intrare de prof. Traian Stanciulescu, director adjunct la Institutul Naţional de Inventica, filiala Iasi.

https://cultural.bzi.ro/declaratia-halucinanta-a-unui-profesor-exis...

           La fel ca în SUA, Rusia, etc., și în România au existat proiecte militare implicând clarvăzători, proiecte care au avut legături marginale și cu fenomenul OZN. Un protagonist al acestor experimente este Vasile Rudan. El s-a născut în 1934, într-un sat din Bucovina de Nord, care pe atunci era în România, dar azi e în Ucraina. Mama lui era o clarvăzătoare nativă. Așa cum spune Rudan, în acea zonă, comunicarea telepatica și localizarea extrasenzorială a resurselor subterane de apă se transmiteau de la o generație la alta, fiind considerate însușiri firești.
           Începând cu anul 1965, Rudan a participat, inițial ca subiect uman iar ulterior ca instructor, la cercetări experimentale făcute la cererea și sub controlul M.Ap.N., având ca obiect comunicațiile telepatice și detecția extrasenzorială a țintelor strategice subterane. A fost considerat cel mai avansat cercetător din acest domeniu de frontiera din România.

https://jurnalparanormal.ro/content/cazul-vasile-rudan-autor-dan-d-...

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor