Rezemat de nor la poarta nopţii bat,

În ora când nesomnul se petrece,

Între păreri şi-aievea legănat,

Mă pierd de mine în timpul care trece.

Uitat alunec pe fremăt de tăcere,

Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,

Pasul meu încet este o părere,

Când mă poartă prin nopţile profunde.

Dus de vântul fugarelor minute,

Străbat aiurea cărarea de hotar,

Las în urmă răscrucile pierdute,

Călcate-ades de pasu-mi solitar.

Un ultim gând îmi sună cam tocit,

Ciudat ivit în somnul meu de seară,

Atâtea vise în mine au ruginit,

Şi-ncet acum, încep ca să dispară.

Marin Voicu

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor