Ringul de Vorbe #04 (o ediție dedicată lui George Vasilievici) va avea loc vineri, 16 aprilie, de la 20:00, în Old School Pub (Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, în spatele Operei, la etajul 2 – hartă aici). Invitatele ce se vor duela în această ediție sunt trei poetese care au făcut furori, fie că este vorba de versurile lor, de interpretarea artistică, parfumuri sau bloguri personale: Ioana Bogdan, Domnica Drumea și Lorena Lupu. Ca la fiecare ediție, așteptăm și alte înscrieri pentru duel. Nu contează dacă ai publicat sau nu, dacă ești un superstar sau o arzi aiurea pe internet, poți dovedi că ești mai bun.

 

 

Ioana Bogdan a publicat de curând volumul Poeme înainte și după Claudiu, la editura Brumar. Mai multe despre noua ei poezie, care a surprins pe toată lumea, ne va spune chiar ea în cadrul mini-lansării ce va precede evenimentul. Un zvon ar fi că textul ei din antologia iubirea e pe 14 februarie, extras din acest volum, a fost un adevărat succes în cadrul lansărilor din țară, în special în licee. Și cu siguranță nu este singurul de acest gen. Și mai fiți pe fază pentru că vom împărți câteva exemplare și publicului.

 

Domnica Drumea a revenit în lumina “reflectoarelor” cu volumul Not for Sale, de la Cartea Românească. Recent întoarsă din Suedia, unde a participat la un eveniment cultural, vine la Ringul de Vorbe să dea piept în primul rând cu timiditatea ei, de care ne-a prevenit deja. Noi credem că o să se descurce de minune.

 

Actriță, bloggeriță, romancieră, jurnalistă, traducătoare dar și poetă. Wow! Femeia nu e om, cum spune Cărtărescu, nu? Oare ce atu va folosi Lorena Lupu pentru a trece de probele speciale pe care le-am pregătit? Vom vedea, cum de asemnea vom afla mai multe și despre volumul Hyde Park.

 

Programul nostru clasic va fi întrerupt de un moment special dedicat scriitorului George Vasilievici (1978-2010), care s-a stins din viață săptămâna trecută, într-un mod tragic. Vom încerca să reînviem pentru câteva minute unul dintre cei mai buni tineri scriitori români, cu măcar jumătatea din vâna, degajarea și talentul pe care nu-l vom uita niciodată. Lecturi din romanul YOYO, exemplare din el împărțite în public, videoproiecții și altele.

 

Nu în ultimul rând slam-proză, de A. Ruse, din romanul său în lucru, MDMA16.

 

Moderatorii și organizatorii evenimentului sunt A. Ruse, Felix Nicolau și Gelu Vlașin.

 

Partenerii noștri, Buybooks.ro și Rețeaua Literară, vă salută!

 

Intrarea este de 10 Lei, dar dacă vii cu încă doi prieteni intri gratis.

 

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Andreea Lacatus pe Aprilie 28, 2010 la 10:37pm
Ce s-a intamplat pana la urma in Ringul de Vorbe? De asta data n-au mai fost postate filmulete, si nici n-a fost anuntata pe site castigatoarea.

Cat despre George Vasilievici, e păcat că în cele mai multe cazuri, numai astfel realizăm cu adevărat ce am avut.
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 12, 2010 la 3:45pm
mda... gata să ridicăm o fortificație în jurul depresiei în timp ce moșim nașterea mașinăriilor de război ce vor penetra glorios fortificația.

să vedem ce

vorb
scorn
porn

esc

și fetele. să vedem.

ne vedem acolo. vin cu prieteni. :D
Comentariu publicat de anni-lorei mainka m.a. pe Aprilie 12, 2010 la 2:25pm
Chapeau ca nu va lasati cu dintr-un ring sau doua!! Multumesc pentru amintirea lui George Vasilievici.....sper sa va descurcati bine la o tema tabu - depresia!! Experienta literara aveti dindestul - astfel ca mai ca nu-mi fac nici o grija, pe curind anni-lorei

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor