Aharon Appelfeld - Memorii
 
Apreciatul scriitor Aharon Appelfeld a fost cândva întrebat care a fost cea mai fericită perioadă a vieţii sale. Fără să ezite a ales cei 16 ani petrecuţi în Ierusalim de la 14 şi până la 30 de ani. Admite că orele cele mai plăcute le petrecea în cafenele. Acolo găsea inspiraţie şi linişte, refugiu. O cafenea este un loc de observaţie, diferit de camera lui de lucru singuratecă. Atracţia pentru cafenele vine din copilărie, din Cernovitz, oraşul în care s-a născut. Cei care frecventau cafenelele oraşului aveau locurile fixe bine păzite de chelneri. Cererea mare era pentru locurile de lângă ferestre. Cafenelele erau liniştite, un fel de biblioteci, mai toţi erau scufundaţi în lectura de ziare sau cărţi. Se şoptea, se stătea ore în jurul unei mese de şah de parcă sorta jocului era soarta omenirii. Scriitorul părăseşte oraşul natal ca să se stabilească în Ierusalim, acolo găseşte cafenele (este vorba de anii 50-60)  liniştite, fără muzică, pline cu arome europene. Frecventa Cafe Rehavia, Cafe Atara în strada Ben Yehuda, cafe Vienna, Cafe Hermon în stradă Keren Kayemet. Nici una din stabilimente nu mai există azi. Îşi scria nuvelele şi romanele direct în cafenea. Erau locuri de contemplare, porţi ale imaginaţiei. Cafeneaua nu este un loc sentimental, ea este căutată de cei cu locuinţe mici, sufocante, neplăcut, care vor o oră de relaxare, să poţi vorbi în limba natală. Să citeşti un ziar civilizat pe când sorbi ceva rece vara sau o ciocolată fierbinte iarna. 
 
***
Prima cafenea în care ne duce Aharon este Cafe Peter, aflată în Colonia Germană. Aharon era student, închiriase o cameră de dormit în cartierul Rehavia dar lua mesele şi studia la cafenea. Scria mult căutând o direcţie, un stil. Se împotmoleşte la algebră şi trigonometrie, va da examenul de trei ori. Limba sa maternă era germana. Bunicii vorbeau idiş.  Guvernul era român, deci oficial foloseau româna. Inteligenţa locală prefera franceza deci Aharon învaţă franceză.  După primul război mondial sosesc ruşii, Aharon învaţă limba rusă. Ajuns în Israel aceste limbi se evaporă, ebraica le ia locul. Dorea să fie israelian să arate ca un israelian. Dar accentul său străin rămâne prezent în ciuda eforturilor.  Ba chiar face jogging şi ridică haltere ca să capete un aspect fizic adecvat. Timiditatea nu-i dispare, vorbea bâlbâit. Ce nu realiza în viaţă încerca să facă în scris. Are eşecuri în poezie, se pune pe scris proză cu aceiaşi lipsă de succes. La Cafe Peter întâlneşte emigranţi din Transilvania, Ungaria, Bulgaria, Bucovina, se vorbea germana în special. Totul acolo, de la gustul mâncării şi până la pauzele dintre fraze, era ca acasă. Era atât de încântat de stabiliment că fugea acolo la orice oră liberă căpătată. Într-o seară de toamnă în cafenea, un emigrant povesteşte despre anii petrecuţi în lagărul de muncă forţată. Toată energia vitală a pierdut-o în lagăr, dar speranţa în eliberare l-a ţinut în viaţă. Acum e liber dar insomnia şi amintirile îl torturează cu o persistentă intensitate. Vocea lui rezervată l-a şocat pe autor. Nimeni nu a scos o vorbă.
 
***
Scrie prima sa carte: "Fum"  publicată în 1962. Critica era amestecată, cu laude dar şi voci care disecau.  Aharon ştie că are în faţă un drum lung de făcut. Un amic, Leib Rochman, scriitor în  idiş, îl învaţă dragostea pentru Talmud, Zohar şi studiul ebraicii. 
Se întâlneau săptămânal şi noua pasiune îl captivează pe Aharon. Zilnic se aşeza 5-6 ore refăcând şi editând texte, iarăşi şi iarăşi. Era ca un fermier care plivea buruieni.
 
***
 
Şi în Rehavia se vorbea limba germană. Cartierul parcă nu aparţinea tabloului israelian. Casele îngrijite şi limba germană vorbită în cartier te fac să crezi că eşti la Dresda sau Berlin. La Cafe Rehavia poţi gusta o cafea şi o felie de ştrudel care are gustul ştrudelului servit la Vienna. Conversaţia şi atmosfera liniştită erau decupate din orăşelele Carpaţilor unde autorul călătorea în fiecare vară. Aharon era încă un student sărac care visa să devină scriitor. Rehavia era conectată cu clădirea Terra Sancta care găzduia universitatea. Acolo Aharon îl vede pentru prima oară pe marele Ghershom Scholem. Un om numai ochi şi urechi, scrie Aharon. Se practicau întâlniri literare în apartamentele private din Rehavia. Aharon se înscrie la un grup având tema Kafka. Din primul moment sunt disensiuni: Este Kafka un scriitor evreu axat pe probleme personale sau un autor universal? Personajul din Procesul, acuzat şi hărţuit, târât dintr-o judecătorie în alta,  cine este dacă nu însuşi evreul persecutat? Doi jurişti la pensie participă la discuţii, un judecător şi un industriaş. Concluzia la care se ajunge este că a fi evreu atrage catastrofă asupra ta. Propietăreasa apartamentului
 închiriat lui Aharon este şocată de faptul că tânărul învaţă idiş. Toate nenorocirile noastre vin de la acest idiş, declară femeia indignată. Aharon observă că spre finele anilor 50 câteva perechi părăsesc Rehavia ca să se repatrieze în Germania. Erau oameni sensibili, educaţi, care apreciau muzica şi cultura. Pentru majoritatea lor ebraismul le era o povară. Dar Aharon rămâne şi se întăreşte. Erau ani de studii şi de serviciu militar, pragul dintre copil-matur era depăşit.
Un jurnalist soseşte ca să-l chestioneze pe autor despre prima sa carte. Prima întrebare a fost "Când vei scrie despre Israel?" .   Aharon trebuie să se scuze, povesteşte despre viaţa lui , dar jurnalistul nu e satisfăcut, el vrea o promisiune.
Cartea "Fum" se ocupă de război şi emigraţie, chestiuni ardente în Israel. Ele au schimbat faţa oraşelor, a cartierelor. "În cartea mea provoc avangarda, emigrantul este omul sensibil care suferă dar este activ în peisajul problematic" spune autorul. Aharon caută să dea jos faţadele şi să ne arate frumuseţea care însoţeşte durerea. Lea Goldberg observă scrisul lui Appelfeld. Era profesoara lui la universitate şi opinia dânsei este crucială pentru tânărul autor. "Nu-i lua în seamă, spune Lea, tonul lor vine de la lipsa de înţelegere şi vulgaritate". Goldberg scrie o piesă despre Holocaust dar realizează că nu a pătruns în inima problemei. Îi mărturiseşte lui Aharon: "Doar Dante, geniul tuturor timpurilor, ar fi reuşit să scrie despre acest iad".
 
Cu Tan-Pai la cafenea
 
Pe când şedea la Cafe Peter, Aharon primeşte vizita poetului Yehoshua Tan-Pai, cu 15 ani mai în vârstă, influenţat în scris de Natan Alterman. Pomele lui sunt de o pură tristeţe. Cei doi decid să iasă la o plimbare în doi, în Mea Shearim, cartierul ultra religioşilor. Amicii descoperă afecţiune pentru evreii din generaţiile trecute. Aharon este atras de Ierusalimul modern şi mai puţin de cel istoric care emană profeţii şi viziuni. Proza are nevoie de un teren solid, ea cere obiecte definite şi un spaţiu de referinţă. Revelaţia şi profeţia nu sunt posibile în proză. Pe când Biblia este bazată pe fapte, ea subliniază slăbiciunile omului făcut din carne şi oase. Tan-Pai nu este de acord. "Într-o zi poezia profeţilor îţi va fi aproape de inimă ca şi proza Bibliei". Cei doi se aşează la cafe Atara ca să privească mulţimea de negustori şi meseriaşi aşezaţi la mese rotunde. Aşa stăteau în tăcere şi admirau evreii şi comerţul, binele şi blestemul împletite la un loc.
 
 
 
Într-o zi Aharon l-a întâlnit pe Haim Hazaz (*) pe strada:
- Cum merge ?
- Mulţumesc lui Dumnezeu
- De ce spui asta, eşti religios?
- Nu, am răspuns, făcând un gest stânjenit
- Un autor trebuie să aibe grijă de ce zice
- De acord, vorbele trebuie să se potrivească cu intenţia.
- De data asta ai greşit, zice Hazaz..
 
(*) Dramaturg şi om de litere de origine rusă stabilit din anul 1931 la Ierusalim.
 
***
 
În 1960 Aharon se însoară. Frecventa acum Cafe Atara, plină ochi cu oameni, dar la etaj exista un colţ liniştit cu privirea spre stradă, suficient imaginaţiei autorului. După ore de scris ieşea la plimbare pe strada Agrippas, hoinărind un ceas, două.
Plimbarea era o extensie a scrisului. În mers revizuia fraze, probleme ale naraţiei, rezolvând conflicte sau retuşând situaţii. Aharon descoperă destul de târziu că o poveste nu este o descriere, oricât de fidelă ar fi, este statică şi cursul său se blochează. O poveste trebuie să aibe un început, o dramă şi un sfârşit. Trebuie să fie cursivă cu orice preţ. Aharon învăţa de la Kafka care era foarte atent la realismul situaţiei deşi producea mister. La cafe Atara Aharon întâlneşte pe Shai Agnon, Arie Lipshitz, Hazaz, Tan-Pai, el fiind cel mai tânăr. Asculta în tăcere cum cuvintele îl îmbătau chiar şi fără păhărelul de coniac. Din vorbele lui Agnon picura ironie. El critica ipocriţii, impostorii, rabinii necinstiţi fără să ridiculizeze credinţa Iudaică. Aharon se simte puternic atras de nuvelistică. O poveste scurtă cere concizie, eficienţă, seriozitate în construcţie. Scrie " Ca pupila ochiului" pentru care este felicitat de Ghershom Sholem. Mai are în plan o nuvelă despre saga unei familii de evrei din Carpaţi, o amintire a locurilor natale şi a casei bunicilor. Renunţă , când realizează că literatura nu este o retrăire a trecutului. Critica îl impulsionează şi ea: " De ce nu scrii despre aici şi acum?". 
 
***
Discuţie cu un client din cafenea:
 
- Eşti scriitor?
- Da 
- Câte ore pe zi, scrii?
- 6 sau 7 ore răspunde Aharon
- Zilnic?
- Da zilnic
- Şi în zilele în care mergi la lucru?
- În toate zilele !
- Excelent, Bravo ţie ! Eu lucrez de dimineaţă până seara, nu am timp să citesc ceva.
 
***
 
O singură cafenea i se şterge din memorie, Cafe Vienna din strada Jaffa. Era o cafenea mare, elegantă, puternic luminată, lucru care deranja scrisului. Aharon observă acolo o tânără cu o dicţie clară care articula perfect ebraica . Ruşinat de slabele sale abilităţi oratorice se înscrie la cursurile de comunicare ţinute de Shlomo Morag. Din prima clipă înţelege că arta discursului îi este străină şi că ar fi bine să se ţină departe de podium. Morag îşi dă seama cât de ambarasat era şi îi şopteşte: Timizii pot deveni excelenţi vorbitori, nu pierde speranţa. La cafe Vienna prefera să privească publicul, nu putea scrie, lipsea intimitatea necesară. Aharon cere tinerei cu talent oratoric să citească fragmente dintr-o nuvelă a sa. În răspuns, tânăra prepară o listă de comentarii: lipsă de idei, limbaj anemic, caractere fade.. Era clar că îşi făcuse lecţiile. Aharon o ascultă, vocea ei era sigură, logică şi argumentele corecte. A atins esenţa deficienţelor nuvelei. Aharon nu înţelege cum de nu găseşte nimic apreciativ. Un autor caută ajutor, cheia cu care să îmbunătăţească scrisul sau, cum să fie util şi deschis cititorilor. Rănit de atitudinea tinerei docte renunţă la Cafe Vienna. 
 
 
O petrecere
 
În 1972 Aharon capătă premiul Brenner pentru lucrarea "Ca pupila Ochiului". O grupă de amici, critici şi scriitori decid să sărbătorească evenimentul în casa lui Arie Lipshitz. Cei mai mulţi au lăudat cărţile lui anterioare dar Hazaz s-a ridicat ca un leu contra criticilor: "Numai un surd nu aude melodia lui Aharon. El scrie o unică poveste chiar dacă e plasată în Alaska, este vorba de un evreu rătăcitor care îşi cercetează
soarta. Încetaţi să-l deviaţi de la drumul său. Acesta este drumul". Aharon mişcat, a lăcrimat.
 Aharon sta de regulă în cafe Atara. Se întâlneau acolo pictori, jurnalişti, profesori. Mai rar poposea la cafe Rondo în parcul Independenţei sau  la Cafe Nava tot în strada Jaffa . Apare Agnon stupefiat: "Tu scrii în cafe Atara pe când toţi se holbează la tine? Nu te deranjează scandalul, vorbăria?" Mulţi autori îşi terorizează familia pentru că face gălăgie. Dar Aharon avea respect pentru cei care nu-şi impuneau toanele celor din jur. Scrisul pentru el este o bătălie dată de tine, cu sinea ta, ce este
 în jur nu te priveşte. Un amic sumarizează situaţia: "Te muţi din cafenea în cafenea aşa cum ai făcut în război, de la o ascunzătoare la alta."
 
Dar Aharon ştia un alt adevăr: În scris eşti testat mereu, din nou şi iarăşi. Dacă ai finisat o pagină şi a ieşit fluidă ăsta este un miracol. A finisat nuvela Badenheim 1939 şi a predat-o editurii. Curând un cititor l-a agresat în cafenea: " Îţi învinuieşti personajele (cei trimişi la exterminare) că au fost orbi, că au fost nebuni ..va veni o zi şi vei da socoteală". Era inutil să polemizeze. Uneori ideologia şi ura împiedică să scrii literatură. Cine suntem? cine eşti? eşti cu mine Appelfeld sau contra mea?
 Am băut multe cafele citind despre Aharon şi calea sa prin arta scrisului. Drumul său lung din Bucovina şi până la  premiul Israel pentru literatură. Literatura care nu exprimă dragoste, devotament, identificare, nu este artă. "Arta cere o atitudine de religiozitate, disciplină şi reverenţă către subiect" . Dacă alegi anarhia şi arbitrarul ca subiect ele vor distruge literatura de dinăuntru. Dar când Appelfeld spune atitudine religioasă, el înţelege că  în fiecare persoană, peisaj sau natură moartă se ascunde o nobilă frumuseţe.
RIP dear friend !
 
Adrian Grauenfels
 
  
  
 
 
 
 
 
 
 
  
 
   

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor