ROMÂNIA VIITOARE, O PERSPECTIVĂ EMERGENTĂ DIN TRECUT ŞI PREZENT


ROMÂNIA VIITOARE, O PERSPECTIVĂ EMERGENTĂ DIN TRECUT ŞI PREZENT


de Octavian Sărbătoare (Australia),

profesor de studii ale religiilor şi filosofie,


Lucrare de faţă expune o paletă de idei privind România viitoare. Intenţionez să scot la iveală o dinamică transformativă de oameni şi lucruri bazată pe o continuitate din trecut şi prezent. Argumentaţia mea se centrează mai mult pe elementele spirituale care definesc poporul român. Ideile prezentate nu au sub nici o formă caracter de profetism românesc sau de speculaţie de idei; se doresc raţionale în construcţia unor direcţionări şi paradigme spirituale care pot sta la baza unor schimbări sociale de esenţă.
Din start doresc să menţionez importanţa pe care o are spiritualitatea în definirea de sinteză a unui popor, ea marcând toate laturile socialului, e.g. politic, cultural, juridic, identitar, psihologic, etc. Privind în trecutul istoric al poporului român vom observa cum societăţile au fost marcate de spiritualitatea acelor zile. O scurtă trecere în revistă a trecutului ne ajută să identificăm panorama prezentului şi din ea să anticipăm pe cea a viitorului.


Trecutul


Teritoriile locuite astăzi de români au fost în vechime habitate ale popoarelor antice de traci şi geto-daci. În tumultul istoric, peste populaţiile autohtone s-au perindat, uneori chiar aşezat printre ele, cuceritori vremelnici care prin amestec au dat naştere poporului român. De aceste noţiuni se ocupă cu precădere istoricii. De remarcat, cu privire la spiritualitatea acestor locuri, este faptul că în timpurile antice centralitatea locuitorilor era arcul carpatin. Este o constatare făcută de istoricii antici care au menţionat importanţa munţilor (e.g. Kogaion/ Kogaionon) şi a unei filosofii de viaţă coezivă, un imaginar specific acelor populaţii antice. Ulterior prin pătrunderea religiei iudeo-creştine, în acest habitat, centralitatea s-a mutat în Orientul Apropiat.

Odată cu închegarea unor formaţiuni statale s-au constituit premisele unui stat centralizat al vlahilor/ valahilor/ românilor marcat dominant de creştinismul ortodox care a oferit suport spiritual multidirecţional. De-a lungul a sute de ani această formă a iudeo-creştinismului s-a constituit în ceea ce se numeşte astăzi creştinism ortodox românesc, ca o formă specifică laturii bizantine a creştinismului. Populaţiile de valahi care trăiau în cele trei zone principale numite astăzi, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească au supravieţuit prin centralizarea etnică spirituală în creştinismul ortodox. Ulterior, odată cu instituirea regalitaţii şi întregirea neamului românesc această stare de lucruri s-a menţinut.

O perioadă distinctă o reprezintă timpul comunismului. Puţini cunosc faptul că în departamentele de studii ale religiilor, din marile universităţi ale lumii, comunismul este studiat ca religie. Şi pe bună dreptate, acest sistem social are toate caracteristicile unei religii: prezintă o paletă de idei coerente susţinute de fondatori şi personalităţi care au întărit ideologia. Comuniştii au venerat personalităţile zilelor acelea, care după moarte intrau în rândul celor etern glorificaţi.

Un studiu atent al comunismului arată că a funcţionat după aceleaşi criterii schematice ca şi religia creştină, doar că cei veneraţi au fost alţii. Marx l-a înlocuit pe Isus Hristos, iar toţi cei care au contribuit la menţinerea comunismului i-au emulat pe sfinţi. Comuniştii de frunte aflaţi încă în viaţă erau glorificaţi pe aceleaşi criterii de valoare ca şi preoţii şi sfinţii în creştinismul ortodox.

După căderea comunismului în 1989 populaţia s-a simţit liberă să-şi revendice spiritualitatea anterioară celei comuniste, respectiv creştinismul ortodox românesc. Vocea majorităţii, materializată prin sistemul de vot, a impus politicii o reînviere a creştinismul ortodox specific românilor. Mai mult, teama de invazie a ideologiilor străine, odată cu pătrunderea modelelor economice noi, a creat o panică de identitate şi o dorinţă de întoarcere la valorile neamului cele mai reliefate. Acum după trecerea a aproape 20 de ani de la Revoluţia din 1989 lucrurile stau cu totul altfel.


Prezentul


Revenirea în forţă la tradiţia religioasă creştin ortodoxă a creat radicalizarea unor oameni şi unor elemente politice care văd în expansiunea societăţii de consum o ameninţare a identităţii neamului românesc.

Cât de fondată este aceasta ameninţare? Nu se poate tăgădui faptul că în prezent românii trec printr-o criză de identitate cum nu au trăit niciodată în istoria lor. Îşi pun întrebări fundamentale. Cine suntem? Ce a mai rămas din noi ca neam? Încotro mergem? Cine ne conduce? Paleta de îngrijorării este largă. Revoluţia din 1989 a permis schimbări care răstoarnă neîncetat seturile de valori tradiţionale ale românilor.

Din realitatea zilei se observă că expansiunea economică venită din Europa de Vest aduce, împreună cu suflul de valori economice noi, tarele acelor societăţi umane. Una dintre ele o reprezintă renunţarea la valorile creştine în favoarea pragmatismului economic. În mod evident spiritualitatea creştină se opune astăzi pragmatismului economic; expansiunea economică este bazată pe cumulul de profit în favoarea capitaliştilor. O astfel de exploatare contravine preceptelor creştine. Suntem astăzi puşi în faţa unei dihotomii de direcţii care a persistat mult timp şi în Europa de Vest şi care prin expansiunea economică a Comunităţii Europene a apărut şi în România.

Creştinismul ortodox românesc este luat prin surprindere de noile realităţi ale zilei. Este nevoit să-şi etaleze valorile în care crede. Treptat a apărut o mediatizare largă a Bisericii Ortodoxe Române care este solicitată să intervină ca salvatoare a valorilor naţionale. Populaţia îşi pune speranţa că biserica ortodoxă poate menţine o coeziunea identitară a românilor şi totodată ameliora şocul economic al tranziţiei la un sistem economic bazat pe competiţie.

Dar o astfel de expunere la public a instituţiei religioase BOR a generat surprize. Cu această ocazie a ieşit la iveală dogma pe care biserica ortodoxă a menţinut-o de veacuri. Audienţa este astfel proiectată într-o confuzie de idei religioase care generează neîncetat controverse aprinse. Libertatea de idei care însoţeşte libertatea economică nu poate fi conciliată cu mistica religioasă creştin-ortodoxă. Multe dintre aşa-zisele învăţături ale fostului imaginar religios comunist ies şi ele la iveală contestând validitatea dogmei creştine. În prezent românii sunt divizaţi în două tabere principale, pe criterii mai mult sau mai puţin declarate ca fiind spirituale: pe de o parte este creştinismul ortodox dogmatic şi pe de altă parte ideologia remanentă comunistă. Deci ne situăm în sferele de influenţe a două imaginare religioase care istoric au avut timpul lor de dominaţie.

Gravitatea prezentei panorame religioase nu stă în faptul că oamenii caută stabilitatea într-o ideologie de idei, ci că cele două oferte principale nu mai sunt viable în contextul transformărilor economice prin care trec în prezent atât România cât şi Republica Moldova, cealaltă ţară a românilor. În România este puternic curentul religios creştin-ortodox, pe când în Republica Moldova, cel cu o mare influenţă la public se menţine a fi tot comunismul. În ultmii ani şi în Republica Moldova religia comunistă este treptat înlocuită în mintea oamenilor de cea creştin-ortodoxă.

Ne întrebăm dacă aceste două imaginare religioase, cel creştin-ortodox şi cel comunist pot oferi soluţii de menţinere a identităţii neamului românesc? Din ceea ce vedem că se întâmplă acum în societăţile româneşti prezente putem răspunde fără tăgadă: timpul acestor crezuri de idei religioase a trecut. Comunismul este perimat ca doctrină politico-socială, şi-a avut timpul lui de modernizare a României, cu preţul victimelor pe care le-a făcut. Nici creştinismul ortodox nu mai poate oferi stabilitate identitară românilor. Valul de libertate de idei este incompatibil cu primitivismul dogmei creştine: facerea lumii în 7 zile, a lui Adam din lut, a femeii din coasta lui Adam, etc. Toate aceste anacronisme nu mai au sens pentru omul mileniului trei care îndrăzneşte să fie raţional în căutarea spirituală a lui Dumnezeu.

Dar de la Revoluţia din 1989 se constituie imaginarul spiritual zamolxian, reminiscenţă a spiritualităţii străbunilor românilor, geto-dacii. A debutat ca un curent firav, dar în timp a devenit din ce în ce mai coeziv pentru crearea unei identităţi a neamului românesc. Ideaţia zamolxiană a existat şi în timpul perioadei istorice comuniste ca adaos la un naţionalism românesc glorificând eroii neamului precum sunt Decebal şi Burebista. Spre surprinderea multora, asistăm astăzi la un val de redeşteptare naţională bazat pe cunoaşterea unui trecut glorios al străbunilor românilor din timpurile antice. De remarcat cu atenţie este faptul că nu este vorba doar de vitejia strămoşilor şi iubirea lor de libertate, aşa cum erau prezentaţi geto-dacii în timpul dominaţiei religiei comuniste, ci de o bază morală şi etică care prezintă valoare intrinsecă.

La prima vedere o rechemare şi o nostalgie a gloriei trecutului par refulări ale nereuşitei prezentului. Sunt intelectuali care evaluează pe aceste criterii emergenţa unui cult al gloriei strămoşilor românilor, faptul că simţindu-se ameninţaţi de stergerea identităţii etnice românii încearcă să o menţină prin paradigme care funcţionează mai sigur. Noul curent zamolxian spiritual a evaluat celelalte două posibilităţi, cu care românii sunt în dispută ca oferind soluţii salvatoare, şi a ajuns la concluzia că există şi o altă direcţie. Cât de viabilă este aceasta a treia posibilitate?

O privire atentă a forţelor care susţin lansarea ideii de renaştere naţională pe baze strămoşeşti este că ele se bazează pe tradiţia spirituală tradiţională a românilor. De remarcat este faptul că elementul spiritual autohton românesc a supravieţuit vicisitudinilor istoriei. Prin vicisitudini înţelegem aici în primul rând campania, susţinută de bisericile creştine de-a lungul secolelor, de a eradica elementele „păgâne” ca moştenirea pe care românii o au de la strămoşii geto-daci şi romani. Un fapt pozitiv este că în timpul perioadei comuniste imaginarul zamolxian a fost menţinut în principal prin partea de studii în dacologie şi prin subiectele pentru educarea tineretului zugravite în ciclul de cărţi Cireşarii şi altele.

Pe aceste palete de idei există astăzi voci mature printre români care cheamă la aprecierea valorică a spiritualităţii strămoşilor. Filoanele care ne-au rămas sunt prezente viguros în credinţele populare. Şi pe bună dreptate. Un cercetător atent în ştiinţe sociale, care face o evaluare corectă a fondului autohton, ajunge la concluzia că permite o conceptualizare a unei spiritualităţi din credinţele tradiţionale ale românilor. Fenomenul nu este nou, astfel de cercetări au mai fost făcute cu succes şi în cazul altor religii, exemplul crezurilor aborigenilor australieni este concludent. Ne întrebăm oare cum putem constitui un imaginar nou religios reprezentativ pentru neamul românesc? O dinamică transformativă de idei de o aşa natură este menţinută în prezent printre români.


Lumea, noi şi viitorul


O chemare la resacralizarea lumii a fost lansată de Mircea Eliade ca o concluzie la tot ce a scris marele erudit român referitor la istoria religiilor. Constatarea pe care a făcut-o Eliade îi priveşte pe toţi locuitorii pământului: lumea îşi pierde ordinea existenţială odată cu pierderea sacralităţii proprii. Societăţile moderne în special, mânate de goana după supravieţuire, îşi pierd propria menire, uitând astfel de o ordine a fiinţelor şi lucrurilor. Dinamica existenţială este grav afectată de o rapidă erodare a parteneriatului om-natură.

Desigur că numai critica nu poate pune pe picioare un sistem viabil pentru căutările identitare ale poporului român. Critica simplă este doar un anumit mod de abordare a problemelor, dar există şi critica constructivă, cea care aduce soluţii temelor criticate, ca o a doua metodă. Starea excesivă de critică handicapează soluţia. O a treia metodă este construcţia tematică prin ignorarea criticării ideilor greşite şi concentrarea asupra construcţiei pozitive în sine. Această ultimă metodă generează indirect soluţii la problemele existente fără a le aborda sistematic, problemele dispărând prin lipsa de hrană adusă de critica în sine. Dar modalităţile constructive în cazul religiilor au particularităţile lor.

Urmărind evoluţia istorică a diferitelor religii observăm latura subtilă a penetrării unui imaginar religios în mintea oamenilor. Aici este vorba în principal ca elementele unei religii să servească omul în toate etapele vieţii de la naştere până la moarte şi chiar şi după ea. Omenirea se găseşte acum într-un moment istoric când se caută soluţii la probleme acute precum sunt, suprapopulaţia, diminuarea resurselor naturale, terorismul religios ca o consecinţă a unei disperări existenţiale, instabilitatea economică mondială ca rezultat al cumulului de viziune religioasă negativă, etc. Un pesimism de idei planează asupra oricărei soluţii viabile pentru omenire. Grandoarea găsirii celor mai bune metode de vindecare a sufletului colectiv al umanităţii depăşeşte orice efort personal.

Dar aceasta nu trebuie să ne facă să renunţăm la a găsi metode aplicabile neamului românesc. Aşa cum spuneam anterior, noul imaginar religios românesc girează în jurul spiritualităţii autohtone care este total diferită de cea iudeo-creştină. În iudeo-creştinism salvarea este bazată pe jertfa sângelui, pe când în zamolxianismul modern pe descoperirea înţelepciunii, devenind astfel o reabilitare a experienţei religioase prin perspectiva raţionalismului.

O astfel de pornire de idei doctrinare pare îndrăzneaţă în contextul social al României deoarece Europa ca domeniu al religiei creştine este străină de arealul asiatic în care au evoluat doctrinele fondate pe înţelepciune. Epocile marilor descoperiri geografice şi timpul colonizărilor care le-au urmat sunt consecinţe ale violenţei doctrinare din iudeo-creştinism. Mai mult chiar, vedem astăzi o continuare a violenţelor religiilor bazate pe jerta sângelui, iudaism, creştinism şi islamism, războindu-se între ele din lipsă de alţi adversari tot atât de agresivi. Suntem astăzi în epoca forţelor tehnologice care pot genera mari distrugeri la nivel de umanitate. Predicţiile din Apocalipsa creştină nu sunt decât jaloane doctrinare care hrănesc violenţa până la anihilarea aşteptată „revelatoriu” în Apocalipsă.

Ne întrebăm dacă mai putem opri o dezvoltare violentă a istoriei imediate? O analiză atentă a forţelor care se războiesc şi sunt gata să intensifice amploarea rezolvării disputelor doctrinare ne face să credem că deja s-a trecut de punctul de la care nu mai există întoarcere. Puţini ştiu de exemplu că disputa religioasă majoră dintre religiile iudaică şi cea ismalică este legată de fiul pe care patriarhul Abraham a vrut să-l sacrifice lui Dumnezeu Iahova. Evreii spun că era Isaac, dar mahomedanii sunt de părere că era Ismail, primul născut al lui Abraham. O reconciliere doctrinară nu poate exista între aceste păreri total divergente, nu le-a rămas decât să-şi rezolve disputa prin vărsăre de sânge. În mod practic cele două religii epitomizează gestul patriarhului lor comun Abraham, adică vor să ofere şi ei sânge de sacrificiu Dumnezeului Iahova şi lui Allah.

Ne întrebăm de ce contează pentru români a astfel de dispută doctrinară? Deoarece exemplul oferit de Isus este şi el tot un sacrificiu al jertfei sângelui. Cel care stă la baza religiei creştine ne arată cum să-l urmăm prin suferinţă pentru a ne „salva” sufletele.

Astfel de idei au făcut ca de un timp de ani oamenii în general să pună la îndoială metodologia oferită de Isus pentru salvare. Imaginarul vieţii veşnice îşi pierde orice menire la o evaluare raţională a ideilor care o hrănesc doctrinar. Este ceea ce fac şi românii în prezent observând soluţiile naive date de bisericile creştine problemelor grave ale societăţii. În prezent are loc o trezire la realitatea unei astfel de înţelegeri a legătuirii omului cu Dumnezeu. Am arătat mai înainte în câteva cuvinte de ce noi românii avem nevoie de un nou imaginar religios de o reintegrarea a sufletului pe o bază cu totul nouă.

Ne întrebăm acum cum se poate constitui un imaginar religios nou? În primul rând trebuie abordată sacralitatea individuală. De aici omul, conştient de rolul pe care îl are în ordinea lucrurilor acestei lumi, porneşte să resacralizeze lumea care-l înconjoară. Etosul popular românesc oferă astfel de exemple. O elaborare sistematică a acestor practici printre români va face în timp ca sacrul, ca element existenţial, să capete valoare conştientă la o masă mai mare de oameni. Este vorba aici atât de sacralizarea elementului feminin cât şi a celui masculin. Împreună într-un parteneriat al iubirii de oameni perechea umană devine conştientă de rolul pe care îl poate juca la vindecarea lumii de jertfa primitivă a sângelui. Dumnezeul creştin este astfel reabilitat într-un imaginar religios care exprimă omul timpurilor moderne.

Pornind de la credinţele populare ale românilor în zâne şi zei o introducere treptată a sacrului în viaţa de zi cu zi este posibilă. Există în prezent grupări sacerdotale de zâne moderne care şi-au luat în serios rolul de deschizătoare de drumuri ale noului imaginar spiritual. Bărbaţii ca daci liberi (aşa cum îşi spun ei) contribuie la constituirea unei viziuni pozitive a vieţii umane. Treptat cumulul de spritualitate pornit ca un grăunte sănătos creşte şi dă roade. Procesul transformaţional se amplifică astfel în toate sferele sociale.

Dacă este să am o viziune asupra unei Românii viitoare aceasta depinde intrinsec de urmarea imaginarului spiritual al românilor moştenit de la străbunii geto-daci. Numai astfel sufletele ne pot fi vindecate, atunci când ne regăsim în rădăcinile sufletului. Şi de aici poate porni un proces de ridicare a unei naţiuni care timp de secole a stat în suferinţa purtării unei cruci care nu-i aparţine (cu pauza existentă în timpul comunismului timp în care crucea a fost înlocuită cu steaua roşie). În măsura în care avansăm spiritual în direcţia regăsirii de sine toate celelalte atribute care însoţesc imaginarul religios se conturează. Gradul de conştiinţă individuală va genera schimbări profunde. Se constituie astfel un sistem politic eficient, o societate dreaptă care se tot perfecţionează în grija faţă de membrii săi, şi o cultură care se scaldă în lumină nu în suferinţa jertei. Cei care se raliază la acest ideal viabil prin adoptarea imaginarului spiritual nativ neamului românesc pot spune cu certitudine: Împreună vom reuşi!


Copyright © Octavian Sărbătoare 2009 şi anii următori. Autorul dau dreptul de copiere şi publicare a conţinutului lucrării, parţial sau integral, în orice formă, fără modificări, cu condiţia ca dreptul de autor să fie menţionat şi păstrat.

Vizualizări: 304

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe Aprilie 19, 2010 la 6:08am
ROMÂNUL S-A NĂSCUT ZAMOLXIAN la:

http://www.scribd.com/doc/29202110/Romanul-Zamolxian
Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe Martie 2, 2010 la 5:57am

ZAMOLXE
Comentariu publicat de Nemes Constantin pe Februarie 19, 2010 la 5:53pm
“Intenţionez să scot la iveală o dinamică transformativă de oameni şi lucruri bazată pe o continuitate din trecut şi prezent.”
“Ideile prezentate nu au sub nici o formă caracter de profetism românesc sau de speculaţie de idei; se doresc raţionale în construcţia unor direcţionări şi paradigme spirituale care pot sta la baza unor schimbări sociale de esenţă.”
Cand cineva imi spune ca vrea sa scoata la iveala, inteleg ca vrea sa descopere, sa arate lumiii.Ce vrea sa arete lumii? Simplu:”dinamica transformativa de oameni si lucruri”!
Cand vrei sa arati dinamica“a ceva”, daca nu o poti filma, o descrii in tabel cu date sintetice si/sau o expui grafic pentru intelegerea natangilor!
Deci eu ma asteptam sa mi se dezvaluie dinamica transformativa, imediat ce am citit prima fraza!
In fraza a doua, aflu ca de fapt mi se vor prezenta niste idei despre incotro s-o apuc, pentru scopul precis al unor “schimbari sociale de esenta”.
Desi sunt contrariat dupa doar doua fraze, voi citi si analiza intreaga scriitura.
Comentariu publicat de Nemes Constantin pe Februarie 19, 2010 la 5:36pm
Domnului Ion Murgeanu: Caragiale, cand era in Germanica !
Comentariu publicat de baciuileana pe Februarie 4, 2010 la 5:31pm
"PROCESUL CIVILIZATIEI OCIDENTALE intentat de un australianan-emigrant de origine romana
Asta da vanitate ...ausraliana "

Dar vanitatea noastra, vanitatea dumneavoastra care este?
Comentariu publicat de Dimitrio pe Ianuarie 30, 2010 la 11:00am
PROCESUL CIVILIZATIEI OCIDENTALE intentat de un australianan-emigrant de origine romana

http://2.bp.blogspot.com/__O2xWxISQ0g/RxxHiehiTNI/AAAAAAAAAOg/12tPV...

Asta da vanitate ...ausraliana
Comentariu publicat de Dimitrio pe Ianuarie 29, 2010 la 11:16am
Daca sunteti la nivelul Pavel Corut am incetat dialogul , astept cu rabdare, sa treceti la

"nivelul superior"...de lecturi eu am citit "Aventurile submarinului Dox" la 15 ani , in fascicole si erau scrise cu mult talent narativ si cu mult mai captivante....
Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe Ianuarie 29, 2010 la 4:44am
copertacumplitaratacire.jpg

Citiţi „Mântuirea de după cumplita Rătăcire”, de Pavel Coruţ

Am scris aceastã carte pentru viitor, convins cã mai puţini oameni din prezent vor înţelege-o. Persoanele ignorante, leneşe şi imorale nu-şi pot însuşi conţinutul acestui volum, nu pot scãpa din mlaştina ratãrii şi suferinţelor specifice evoluţiei de tip darwinist. E clar însã cã, din momentul în care ne-am smuls din imperioasele legi ale naturii “mamã”, evoluãm dupã indicaţiile Cuiva superior, evoluãm conform voinţei Divinitãţii, Nimeni nu opreşte orice om interesat sã cunoascã informaţiile ştiinţifice necesare, sã creeze continuu bunuri şi valori utile şi sã se comporte moral în orice situaţie, cu scopul de a se apropia de lumina divinã şi a se bucura de inspiraţia ei.

Acest volum nu fondeazã o nouã religie, ci sugereazã înlocuirea tuturor religiilor, forme sãlbatice şi perimate de cult, cu credinţa fermã în inspiraţia, ajutorul şi ocrotirea Adevãratului Dumnezeu. Numai persoanele culte, creatoare şi morale îşi pot curãţa creierele de zestrea bestialã şi-şi pot perfecţiona personalitãţile, cu scopul de a trãi o viaţa activã, lungã, plinã de succese, prosperitate şi fericire.


•Un gest normal şi necesar, p. 3

•PARTEA ÎNTÂI – DACÃ ADEVÃRATUL DUMNEZEU N-AR EXISTA, AR TREBUI INVENTAT, p. 6
•Cap. 1 – Câteva reguli de tratare a mistico-religioşilor, p. 6
•Cap. 2 – De ce credinţa în Adevãratul Dumnezeu este necesara în aceastã perioadã de evoluţie a Omenirii terrane?, p. 16
•Cap. 3 – Avem vreo probã sigurã ca Dumnezeu existã?, p. 36
•Cap. 4 – În ce cred românii?, p. 48
•Cap. 5 – Sunteţi de acord ca Dumnezeu, p. ?, p. 58

•PARTEA A DOUA – CUMPLITA RÃTÃCIRE, p. 64
•Cap. 1 – Cea mai cumplitã blasfemie a religiei judeo-creştine, p. 67
•Cap. 2 – Vechiul Testament prezintã mari neadevãruri despre Lume, p. 159
•Cap. 3 – A doua blasfemie de neiertat a religiei judeo-creştine, p. 227
•Cap. 4 – Creştinism – rasism, xenofobie, tiranie, comunism, misoginism, p. 288
•Cap. 5 – Judeo-creştinismul, imoralitatea şi infracţionalitatea, p. 344
•Cap. 6 – Biserica judeo-creştinã românã e un cuib de paraziţii şi de infractori, p. 377
•Cap. 7 – Religia judeo-creştinã, evreii şi masoneria, p. 400
•Cap. 8 – Câteva practici judeo-creştine blasfemice, sãlbatice, nocive sau inutile, p. 421
•Cap. 9 – Cine produce adevãratele minuni?, p. 450
•Cap. 10 – Trãdarea pseudo-intelectualilor, p. 464
•Cap. 11 – Ce vã asumaţi atunci când vã declaraţi judeo-creştini?, p. 477

•PARTEA A TREIA – MÂNTUIREA, p. 490
•Cap. 1 – Românii au o şansã extraordinarã, p. 490
•Cap. 2 – Cum ne prezentãm în faţa Divinitãţii?, p. 497
•Cap. 3 – Virtuţile combinaţiei dintre credinţã şi ştiinţe, p. 533
•Cap. 4 – Concluzii şi sugestii, p. 551
•Cap. 5 – Mântuirea, p. 556
•Bibliografie, p. 574
Comentariu publicat de baciuileana pe Ianuarie 28, 2010 la 9:31pm
Toata viaţa am umblat să văd dacă am eu dreptate sau are celălalt dreptate.
Toată viaţa am umblat după citate din istorici şi literaţi de frunte.
Toată viaţa am judecat doar după părerile altora, doar cu emisfera stângă.
Toată viaţa nu am reuşit să stau UN PIC IN REPAUS să mă ascult pe mine însumi.
Comentariu publicat de Dimitrio pe Ianuarie 28, 2010 la 3:20pm
Apropos de Dan Puric si de sintagma lansata de dumneavoastra "Împreună vom reuşi!" , povestea Dan Puric la o conferinta *(*) remarca unui italian despre intelectualii nostrii de prima mana , Mircea Eliade, Emil Cioran şi Petre Ţuţea:

„Luaţi separat sunteţi grozavi, împreună sunteţi o nenorocire!"

PS.
(*)

"Ei erau împreună pentru că se certau. Era şi o educaţie a firii. Dacă Eliade stătea la masă cu Sahia, care era de stânga, nu-i dădea cu cafeaua în cap. Discutau. Era un lucru de civilizaţie şi de omenie, de frumuseţe "
(Dan Puric: „Zidul Berlinului s-a prăbuşit peste noi”).

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor