Romanul "TRISTEŢEA UNEI IUBIRI" Revista AGERO din Germania

IUBIREA, FLOARE PARFUMATĂ A TINEREŢII

Este trecut de ora două noaptea şi nu-mi pot stăpâni emoţia, am terminat de citit romanul „TRISTEŢEA UNEI IUBIRI” – autor prof. George Baciu, şi-mi pare atât de rău că n-a mai continuat să spună ce-au făcut în continuare eroii săi. Reiau firul povestirii, o trec prin sita analizei admirative, apoi încerc să fiu critic şi să-i arăt prieteneşte şi cinstit lui George ce nu merge în legăturile conflictuale dintre personaje, dacă motivaţiile crimei sunt suficiente, cine a declanşat cercetarea cazului respectiv?Prea e scrisă bine, cumva scriitorul a trăit la Paris? Versurile unor autori celebri din perioada iluminismului le citesc în original, ceea ce-mi dovedeşte că povestitorul este un bun cunoscător al limbii şi culturii franceze. În fond, ce mi-a plăcut mai mult în această carte minunată?

Să mă opresc puţin asupra subiectului, care-i la îndemâna oricărui gazetar ce scrie la rubrica evenimente: un accident feroviar curmă viaţa unei femei tinere, care lasă în urma ei o fetiţă ce va fi crescută de sora ei Cornelia; dar soarta nemiloasă face ca şi tatăl micuţei Juliette să dispară într-o catastrofă aeriană departe de pământul Franţei, în Extremul Orient, iar bunul prieten al celui trecut în lumea celor drepţi, Durand, să-i vină în ajutor, să o protejeze ca pe propria fiică şi să-i ofere de lucru la renumita firmă de bijuterii „Piccadilly” slujba de vânzătoare. Mă veţi întreba, de ce consider acest eveniment ca pe un anunţ la rubrica cotidiană „Întâmplările zilei”? Iată că aici stă iscusinţa lui George de-a mă introduce cu tact în miezul acţiunii, care se desfăşoară ca-ntr-un film englezesc, în care descrierea împrejurimilor, creionarea personajelor este făcută prin culoarea panoramatică a peisajelor şi are un dialog ce nu anunţă o furtună, mai degrabă mici conflicte familiale: insinuări, teama unei femei frivole, Beatrice, de-a fi cumva marginalizată de soţul ei domnul Durand, cel ce-i acordă o dragoste părintească copilei orfane, Juliette.

Cum unei eroine tinere îi stă bine să fie frumoasă, inteligentă şi iubită ca o zână din basmele lui Petre Ispirescu, nu peste multe pagini pe care le-am parcurs destul de repede, fiind curios dacă conflictul se ţese pe intrigă şi iubire „tutore şi fata-n casă” – drumul povestirii capătă consistenţă, devine captivantă prin apariţia tânărului GEORGES, viitor medic, care primeşte în inimă săgeata de la zeul Amor la întâlnirea ochilor minunaţi ai gingaşei vânzătoare de la bijuteria „Piccadilly”. Şi de aici începe să se audă trilul duios al inimii îndrăgostitului...neastâmpărul ce pune stăpânire pe el, hotărârea de-a merge până la capăt în a-şi destăinui sentimentele alesei sufletului, dar bunele maniere, educaţia aleasă, îl opresc de-a o aborda în plină stradă, găsind de cuviinţă că-i mai bine să aştepte...”iubind în taină în inimă te păstrez mereu”. Cum bine ştim cu toţii, „Cu dragostea nu-i de glumit!”, pe care am numit-o „IUBIREA, FLOARE PARFUMATĂ A TINEREŢII”... eroul nostru Georges, (zic şi eu: să fie vreo asemănare numai de nume cu autorul, sau o trăire a dumnealui, mai veche, care-l face să-i pună o haine nouă folosind din paleta gândurilor, ce s-au depozitat în etajele superioare ale memoriei, culorile alese ale unor zile frumoase) nu poate să păstreze doar pentru el această taină, vrea ca bunul lui „prieten” colegul de cameră şi medicinist ca şi el, Paul, să-i cunoască trăirile intense, ardoarea ce o simte pentru fata de la vitrina de bijuterii.

Totul este normal şi cât se poate de reală această confesiune pe care i-o face Georges despre iubirea sa faţă de nimeni alta, protejata bogatului om Durand, scânteie ce aprinde în imaginaţia lui Paul dorinţa de a o cuceri el, fiindcă în mintea lui se întrevede laşitatea şi perversitatea omului ce-şi doreşte să parvină. Dacă stau şi-mi amintesc bine, avem exemple nenumărate a unor mari oameni de cultură, politicieni, cercetători, exploratori, inventatori de geniu care au plătit scump pentru încrederea oarbă ce au acordat-o „prietenului ales la întâmplare şi necunoscut” – şi-au pierdut prestigiul, averile, soţiile, copiii, etc. au plătit tribut greu lipsi de discernământ între a înţelege care-i deosebirea dintre vorbele linguşitoare ale „apropiaţilor” şi acelea care care spun adevărul, dar nu sunt întotdeauna pe placul celui care le ascultă. Istoria prea multe fapte-a consemnat...că marele-mpărat rămas-a fără cap c-a fost prea adulat. Aici vedem un alt Iago, un „prieten” mult mai rafinat, a cărei perversitate se împleteşte destul de strâns cu un joc abil de cuvinte bine alese şi spuse la timpul şi momentul potrivit (se vede geniul rău sădit într-o minte de doctor) încât Georges să nu se trezească la adevărata realitate; nici măcar după ce Juliette îi mărturiseşte temerile ei, (femeia deţine spre deosebire de bărbat un simţ al intuiţiei care de foarte multe ori o apără şi n-o lasă ademenită de sâsâitul şarpelui care vrea s-o muşte). Pe întregul parcurs al povestirii sunt impresionat de supleţea dialogului care-i susţinut cu argumente bine conturate, făcându-mă să-i înţeleg pe eroi ce-şi povestesc viaţa, fiindcă ei trag concluzii şi descriu cu naturaleţe relaţiile ce le au cu terţe persoane.

Folosesc un limbaj cult, nu forţează întâmplarea să capete (cum obişnuiesc scriitorii de tarabă care la a doua pagină tipa deja este posedată cu furie de masculul occidental). Deznodământul unei iubiri pasagere nu-l găsesc oricât aş dori să-l critic pe George, fiindcă se foloseşte de toată inteligenţa şi pune în valoare bagajul de cultură pe care-l are la îndemână, făcându-mă să înţeleg cât mai clar intenţiile lui Georges de-a iubi şi de-a fi iubit, fără a nutri vreo recompensă materială sau titlu universitar din partea celei care-i o fiinţă de-o nobleţe şi curăţenie sufletească asemenea fecioarelor din Grecia antică. Dibăcia autorului am observat-o şi în trecerea cu rapiditate de la scenele care anunţă ivirea la orizont a conflictului major, mă poartă spre alte unghere ale sufletului, descoperind prin metoda comparativă a unor evenimente petrecute cu ani în urmă, când justiţia a fost neputincioasă, a clasat dosare cu verdictul „crimă perfectă” fiindcă-i bine cunoscut: DREPTATEA este legată la ochi prin litera legii, şi nu întotdeauna sunt pedepsiţi făptaşii, ci sunt condamnaţi nevinovaţii, iar dacă din întâmplare sunt răsfoite filele mucede ale istoriei, recompensa pentru cei morţi rămâne fără valoare.

Omul bun, săritor, iubitor până la devoţiune, Georges, se oferă cu toată dragostea şi elanul lui tineresc a o-ngriji pe mătuşa lui Juliette, Cornelia, care avusese două atacuri de edem pulmonar, (fiindcă între timp cei doi tineri se logodiseră cu acceptul şi am putea spune, acordul lui Durand).
„Prietenul” Paul, îndemnat de o pornire atavică, moştenită de la un presupus apropiat din neamul său, cu dexteritatea unui fachir, înlocuieşte fiola de diuretic (necesar în restabilirea funcţiilor respiratorii ale bolnavului) cu una de vitamină, care în asemenea crize pulmonare poate provoca stingerea vieţii celui suferind, lucru care se întâmplă chiar în faţa lui; dar cu o perfidie ce-l depăşeşte pe apostolul IUDA, cel care l-a vândut pe IISUS HRISTOS, îi spune lui Georges că era normal să se producă decesul şi... nimeni nu va considera că a fost o crimă, ci o greşeală „grabă ce-a dovedit în aplicarea tratamentului” – constituind unica probă în justiţie (declaraţia lui ca martor) ce-l face pe tânărul curant să ajungă a-şi petrece ani mulţi după gratii.

De ce autorul plasează povestea în Franţa? Nu se putea petrece şi la noi asemenea erori de procedură medicală şi juridică? Aici observăm cum George Baciu a folosit iţele combinaţiei în războiul conflictului (crimă cu premeditare sau crimă din neglijenţă, lipsă de experienţă...) pentru a da nuanţele acestei tenebre întâmplări în detaliile cele mai subtile,fiindcă o ţară dezvoltată din Europa, cum e Franţa, cu o legislaţie bine pusă la punct în ceea ce priveşte grija faţă de omul de rând, unde procuratura se autosesizează fără a i se cere ( a se vedea la noi cum foarte mulţi cetăţeni mor cu dreptatea în mână, fără a fi apăraţi din oficiu de cei abilitaţi de stat s-o facă în interesul social de eliminare a jafului, crimei, lipsirii de libertate, etc), întocmeşte rechizitorii de acuzare a celor (vinovaţi sau presupuşi), chiar dacă cei din familia defunctei Cornelia, nici prin gând nu le-a trecut ideea de-al verifica pe Georges dacă este sau nu vinovat.

Ca cititor de romane, puteam să mă aştept ca de aici înainte să treacă prin faţa ochilor mei un adevărat calvar ce-l suferă Georges în detenţie, să cunosc cele mai nemiloase metode pe care le folosesc gardienii francezi pentru a-l dezumaniza, a-l face un om pierdut pentru societate, care acumulează în sufletul său o ură imensă de răzbunare faţă de cei care, cu sau fără voia lor, i-au făcut o mare nedreptate. În nopţile lungi de iarnă friguroasă eroul cărţii suferă imens atât pentru că i s-a furat libertatea (timp de zece ani), nu poate să-şi vadă iubita care între timp i-a făcut un băiat, este rupt de realitatea de afară, şi cu ultimele eforturi (căci se înfometează, vrea să renunţe la viaţă) scrie şi tot scrie zeci şi sute de file pe un ecran numai de el văzut, în străfundurile sufletului, misive peste misive către guvernanţi, versuri înaripate adresate lui Juliette, rugăminţi către tatăl său care-i un eminent avocat al baroului din Toulouse, fraze prin care-l învinuieşte pe colegul său Paul de lipsă de loialitate în felul cum a dat o declaraţie ambiguă, strigăte de disperare adresate divinităţii să-i asculte durerea.... Din toate câte eu am spus mai sus, nu găsim absolut nici-o referire la ce se petrece după gratiile închisorii cu tânărul nostru doctor, dar nici greutăţile pe care le întâmpină Juliette în a-şi creşte copilul.

Nu se mai aminteşte de acele presupuse moşteniri de către eroină după atingerea majoratului, dar nici felul în care-şi duce viaţa în singurătate, şi cu un stoicism demn de legendara Penelopă, o vedem cum aşteaptă fără a cheltui banii pe uşile tribunalelor, merge la serviciu, are grijă de Miquel care-i lumina vieţii ei, şi totuşi această mare iubire o ascunde în inimă, o arde ca nişte tăciuni ce încă dogoresc de sub cenuşa anilor, devine tristeţea unei iubiri ce străbate de la un capăt la altul ca un fior rece în fiinţa nobilă şi devotată rodului dragostei nevinovate. Din puţinele cuvinte pe care le spune Juliette presimt ca-n uvertura operei CARMEN, că strigătul ascuţit al viorilor, ca un ţipăt de e păsări atacate de un uliu, prevesteşte crima care se plămădeşte cu perversitate şi trufie în mintea unui om supus unor instincte de răzbunare; asemănare izbitoare cu scenele care se succed ca-ntr-un film psihologic. Să nu uit, sunt câteva presupuneri vagi că tatăl lui Georges ar fi mişcat cumva carul birocraţiei, şi ar fi obţinut o reducere a pedepsei, lucru neconfirmat că ar fi real; ba mai mult ...chiar directorul închisorii (care face pe detectivul în a descurca firul acestei încâlcite sentinţe ce-a fost dat de un complet de judecată, care a gândit cu picioarele şi nu a ţinut seama de nevinovăţia inculpatului) mă duce cu imaginaţia spre finalul povestirii, că de foarte multe ori, la cine nu gândeşti, îţi vine în ajutor, ori mai pe şleau, adevărul este ca untdelemnul, apa nu-l poate ţine la fundul paharului.

Desprindem un alt domeniu drag filosofului, prof. George Baciu, care se foloseşte de puterea gândului în a reda stările sufleteşti ale eroinei noastre ce-i supusă la un adevărat tir dostoievskian în a discerne răul de bine, în a condamna pe hâdul procuror ce se impune prin aroganţă făcând pe cei doi advocaţi (bine cotaţi ca profesionişti) să piardă procesul, ca în ultimă instanţă să discearnă din noianul acestor zile întunecate pe cel ce i-a făcut viaţa amară, Paul cel care o-ndemna să nu aibă încredere în Georges, dar îi declara dragoste pătimaşă, rătăcire ce l-a dus să-şi condamne prietenul la ani de detenţie, să distrugă nişte inimi legate printr-o iubire sinceră.

În final îl vedem pe aşa-zisul „prieten” cum rătăceşte sub imperiul justiţiar al puterii gândului, care-i întunecă şi mai rău conştiinţa, care în ultimă fază îi dă un strop de demnitate şi ia o pastilă (care-i produce halucinaţii, atenţie!”) în speranţa că şi-a ispăşit păcatul. Credeţi cumva că-i veţi vedea pe eroii noştri, Juliette şi Georges cum se îmbrăţişează cu pasiune, plâng de fericirea revederii, iar copilul priveşte extaziat la tatăl lui pe care-l cunoaşte din spusele mamei?... Nu, nu a vrut autorul să ne arate bucuria acestor tineri care au suferit, fiindcă „TRISTEŢEA UNEI IUBIRI” sunt sigur că va continua (într-un alt volum) să ne poarte pe alte tărâmuri ale vieţii de după cataclismul ce l-a produs o judecată pripită (cu un procuror perfid şi un judecător fără coloană vertebrală), judecată făcută fără responsabilitate faţă de cel care are dreptul să fie ascultat şi nu pus la stâlpul „crimei cu premeditare”. tot rechizitoriul s-a sprijinit pe o declaraţie a unui coleg (Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă apăr singur) care a afirmat: s-a grăbit în aplicarea tratamentului; piesă destul de subţire pentru un aşa dosar complicat.

Intenţia autorului a fost (şi a reuşit extraordinar) să ne arate că şi-n state cu o democraţie bine consolidată, justiţia este tributară unor greşeli capitale. Probabil că-l vom vedea pe Durand la nunta celor doi eroi (de acum fericiţi) cum vine la cununia religioasă, intră smerit în biserică şi-i oferă Juliettei acel colier cu diamante, ca preţ al devotamentului ei pentru dragostea ce i-a păstrat-o lui Georges şi a sacrificiului mamei iubitoare care a crescut un băiat de toată frumuseţea. Probabil că Paul n-a murit şi va trebui să plătească scump fiind condamnat de propria conştiinţă, căci numai calea unei pocăinţe liber-aleasă, şi regretând fapta comisă...îl mai poate ridica din nou la gradul de om. Desigur că prin dialogul de aleasă cultură a lui George Baciu vom afla despre patimile eroului nostru petrecute în temniţă, şi de ce nu, îl putem găsi pe acel procuror în boxa acuzaţilor, iar advocatul Condillac din Toulouse îl apără şi-l scapă de-o pedeapsă iminentă lăsându-i şi lui să fie condamnat de puterea gândului care face conştiinţa umană să fie cel mai drept justiţiar. Cum să nu-l vedem şi pe Morency, colegul de celulă al lui Georges (un mic bijutier, un intermediar mărunt, condamnat pe nedrept că ar fi ştiut de falsificarea colierului cu diamante vândut de Bety patronului său) care vine şi-l felicită la nuntă. Foarte multe lucruri sunt posibil să se întâmple, dar numai cu autorul, iscusinţa şi priceperea autorului George Baciu . cel ce ne fascinează şi ne ţine atenţia trează cu întâmplări inedite.

Dragii mei cititor, iubite prieten George Baciu, eu am mers puţin prea înainte, dar promit că voi citi şi următorul volum cu aceeaşi dragoste cum am citit „TRISTEŢEA UNEI IUBIRI” – pentru care-i mulţumesc frăţeşte c-ai reuşit să-mi captivezi sufletul şi mintea câteva ore bune, motiv ce mă face să recomand cu inima deschisă, o carte de excepţie, tuturor celor care au s-o vadă în librării, s-o cumpere. Atenţie! Un nou mare romancier a apărut pe firmamentul literaturii române, GEORGE BACIU, şi să nu uitaţi, prezicerile la timpul potrivit sunt de bun augur pentru un truditor al condeiului, care este dotat cu foarte mult talent şi cunoştinţe vaste despre cea mai inteligentă fiinţă a pământului, OMUL.

Scriitor-compozitor, muzicolog
Marin Voican-Ghioroiu

AGERO.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>


Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania).
Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)
Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor