Rugăciune

Cum, Doamne, să suporți atâta nedreptate
Când mama cu pământul copiii și-i împarte?
Când diavolul-n câștig pare mereu să fie
Iar sufletele noastre-ntr-o veșnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilință
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credință?
Când mila-i pe sfârșite şi-o găsești doar pe bani
Iar moartea nu mai ține de boli cont... și de ani?
De ce , Doamne te-ntreb, ne e amară soarta
Și către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogati au parte doar de bine
Iar oropsiți sorții se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipește bogăția
Iar cei care-o slujesc și-au pierdut omenia,
De ce îl lași pe diavol în toate câte sunt
Să-ți învrăjbească fiii să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne , iarăși aicea printre noi
Și dăruind iubire ne scapă de nevoi,
Ne-nvață iar cei mila, respectul, bunătatea
Și-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

de Gabriela Mimi Boroianu
07.11.2015

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor