Anotimpul

ce-a trecut,

niciodată

n-a durut

cum ne doare

ziua asta,

mai mereu,

mereu…

nefasta..

 

Într-o toamnă,

tot plângând,

iar am adunat

în gând

un sărut

demult hoinar

și un om

fără habar

că ne plouă

peste ceruri

răsturnându-NI-se

geruri

și  pe inimi

numai spini

deși suntem

goi

și…

plini

de un  rost

deloc aflat,

de o masă

fără pat,

de o zi

fără lumină,

de o noapte

scrisă-n tină,

de o rugăciune

surdă

ce din nou

prin gânduri

zburdă

ca un ied

ce n-are loc,

ca un timp

fără noroc,

ca un șanț

pe care treci,

ca un drum

fără poteci,

ca un somn

fără de vis,

ca un trist

azi

paradis

ce e mut

 

și niciodat〙

n-a durut

așa cum doare

ziua asta,

mai mereu,

mereu…

nefasta…

clipa-n care-am

fost cules…

cântecul

NEînteles.

 

Lelia Mossora

26 octombrie 2014

16:57

Vizualizări: 54

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor