Să-mi faceți cruce!

Nucul a căzut noaptea,
de-a curmezișul, în drum.
Beat, primarul a intrat cu bicicleta în el;
s-a răsturnat, a înjurat.
Bunicul nu l-a auzit; era surd.
Îl plantase bunicul său
când i s-a născut primul nepot.
Patru generații din neam
au crescut cu umbrele lui;
ne cunoștea pe toți.
Prin ani, șoaptele satului

i s-au strecurat printre frunze.
„Nepoate, nucul crește iute, dar moare greu.
măcar s-o mai ducă până mai trăiesc eu.....”
A doua zi dimineață l-a văzut.
Trist ca salcia de la pârâu,
a luat toporul, o funie, l-a tras în curte.
Toată ziua a lucrat;
l-a tăiat, l-a crăpat,
a aranjat lemnele în șură
să fie sub scut pentru iarnă,

să se usuce.
A lăsat două bucăți mai mari.
„Să-mi faceți cruce!”
După cină a băut un pahar cu vin,
apoi s-a rugat, s-a culcat liniștit.
A doua zi era duminică.
Nu s-a mai trezit.

Din volumul „Patul de lavă”, în lucru.

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Octombrie 12, 2018 la 7:51pm

Dărâmarea nucului, un simbol al ghinionului. Excelentă captarea peregrinărilor unor întregi generații. Sublim poem, nostalgic, cu mare putere hipnotică asupra cititorului. Chiar mi-a plăcut!

Comentariu publicat de Contact Cultural pe Octombrie 11, 2018 la 11:37pm
Senzational! Organic, pictural si plin pana la refuz de suflet. Le are pe toate. Un text scurt cat zece carti.

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor