Resping comunismul pentru că s-a practicat prin ridicarea la putere a unui singur om care ajunge să se creadă supraom, să dicteze şi edicteze unei societăţi strict după bunul plac; să exploateze.

Nu sunt adept al socialismului pentru că se află în strânsă legătură cu comunismul prost înțeles și aplicat.

În ceea ce priveşte democraţia, am îndoieli pentru că nu-l obligă pe om/socius la educaţie, astfel că orice needucat, necunoscător şi ignorant are libertatea să decidă pentru cel care nu este atât de ignorant şi indiferent deoarece trăim în acelaşi sistem, aceeaşi societate, altfel spus aceeaşi oală; un exemplu? libertatea de a vota după bunul plac; din nou aceeaşi expresie – dupa bunul plac – poi, e corect ca needucatul să decidă soarta celui educat?! e corect să trăiască cel educat sub dictatura needucatului?!

Cât despre capitalism…, nu mă raliez nici capitalismului pentru că nu-mi place să mi se spună individ cât timp eu sunt o persoană.

E mai util să fim numiţi persoane pentru că persoana omenească face parte din categoria axiologică, pe când individul este categorie biologică. Introducem personalismul creştin deoarece fiinţa umană – persoana – este o reflexie a laturii spirituale. Sigur că este o reflexie a spiritualităţii din moment ce omul este o fiinţă antinomică datorită dublei sale naturi, cea fiziologică şi cea spirituală. Unde a greşit curentul intitulat individualism utilitar? Curentul şcolii liberale aparţinând lui Jeremy Bentham şi Stuart Mill; unde a deraiat de la calea cea bună? sau de ce? A deraiat de la sursă. Nici nu a pornit bine din staţie că a şi deraiat în staţie. Acuma…, fiecare cu părerea lui. Eu spun asta pentru că individualismul, odată ce investeşte omul cu puteri nelimitate, îl detaşează complet de realitatea metafizică şi-l împinge spre luciferism.

Din moment ce individul îşi urmăreşte doar propriile scopuri, interese, ba mai mult, devine un scop în sine, e normal că se va manifesta ca un aparator al forţei, al exploatării; sau cum bine a subliniat J. Chevalier: nu se stabileşte triumful unui individ, decât prin aservirea şi ruina tuturor celorlalţi.

De asemenea, merită menţionată şi poziţia lui M. Stirner: individul este totul, societatea nu este nimic.

Păcat. Ce să mai zici?! Să rămână Stirner un individ şi restul să se transforme în persoane. Noi cu siguranţă nu dorim să îmbrăcăm haina de paradă a vreunui apologet al supraomului din societate, de altfel rupt de societate şi singur, dar fascinat, îmbătat de propriile ambiţii individuale şi strict pentru sine. Dacă ideea de justiţie nu asigură prerogative spirituale şi morale, nu va exista nimic superior voinţelor şi intereselor oamenilor; cel mai tare îl va desconsidera pe cel mai slab încălcându-i drepturile imprescriptibile bine cunoscute.

 

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor