Unde-am ajuns, frumoasă fată,

Să stau în jilţ şi să visez

La nopţi şi zile ce odată

Nu-mi ajungeau să te iubesc!

 

Nu-mi ajungeau să-ţi mângâi părul

Cel lung şi negru abanos,

Privesc aievea, le duc dorul

Acelor ani, ah, ce frumos!

 

Acelor ani cu bucurie

Ce-i petrecurăm împreună,

Şi fost-au plini doar de iubire

Fără de nori şi pic de ură

 

Și fără pic de răutate,

Ci plini de inimi iubăreţe,

Cu mult acord în voluptate,

Având trăiri mult îndrăzneţe.

 

Având trăiri scânteietoare

Din ale irisului vals,

Ce-aveau priviri întrebătoare:

Mai încercăm încă un dans?

 

Mai încercăm, era răspunsul,

Ştii doar, iubito, că-l doream,

Grădina Edenului, visul

Amorului îl străbăteam!

 

Amorului ce bunăoară

Era un mod de a trăi

Şi zi şi noapte, chiar şi seară,

Numai cu noi putea dormi.

 

Numai cu noi se simţea bine,

Amici fiind, la cataramă,

N-avea nici of şi nici suspine

Şi niciun gând, pentru vreo dramă.

 

Şi niciun gând n-aveam nici noi,

Chiar niciun pic de suferinţă,

Eram adepţii lui Hedon

Şi luptători doar în dorinţe.

 

Şi luptători am tot rămas

Până la ultima redută,

Iar la un timp, un bun rămas

A fost semnalul făr’ de luptă.

 

A fost semnalul, dar n-a şters

Acele timpuri ce-au marcat

Iubire, vis, la mod ales.

Să ştii, iubito, n-am uitat!

                                                           

19 Februarie 2015

Moldovan V. Dorin

                                                           

 

 

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor