Acum pe aceștia doi
Îi aștepta o cutie mare de carton
În care să își pună poveștile
Și două scaune
Lângă o fereastră deschisă spre mare
Unde să se așeze în viitor
Ca să privească bila mare de foc
Cum tremură și se prăbușește în zare

Ea încă își ținea pe ochi
Câte două degete terapeutice
Într-un spațiu alb-negru
Iar dimineața se scălda
În apa liniștită a luminii crude de vară

Ea seara își alinta obrazul
În raza roșie a unei reclame
Ce se proiecta pe perete, de afară
Mângâindu-i ușor umărul sau gâtul

El avea în curte un arbust oriental
Ce înflorise obscen
Încărcat cu petale grele și roșii
Știa că ar fi trebuit să îl ia în brațe
Și să îl scuture un pic
Dar prefera geometria exactă
A unui fir de electricitate
Paralel sub cerul rece
Imaginând linii perpendiculare
Între pasărea virgulă și luna prea mică
Iar seara îi plăcea să regleze draperia
Astfel încât din numele hotelului de vizavi
Să rămână doar trei litere
Care să aducă a numele ei
Nume îmbrățișat
Și sărutat violent sub apă
Într-o după-amiază la plajă
Când ei au venit acolo
Și s-au plimbat îmbrăcați în negru
Cu doar câteva lucruri nespuse
Care fâlfâiau din aripi bezmetic
Și refuzau să se așeze

Ea se trezea dimineața
Dar mai amâna, leneșă, sculatul
Scăldându-se în lumina galbenă
Din camera cu mobilă clasică
Iar apoi se îmbrăca în roșu
Și aștepta zâmbitoare
Să-și primească ofranda
Fructe de mango învelite în petale

Lui, seara, cu barba neîngrijită
I se permitea să atingă cu răsuflarea
Pielea de prin zona gâtului
Camera îi căpătase culori pale
Își pregătise un pulover moale pentru îmbrățișare
Și un cort din pături colorate
În care ei să stea ascunși
Pentru că cei din jur
Acceptau să înceapă totul ca o greșeală
Și apoi erau nevoiți
Să dezamorseze bombe mici
Fixate pe niște roboței teroriști

Ea se arcuia de spate seara
Se ducea într-o cameră întunecată
Și în cadrul de lumină proiectat de ușă
Picta cu o mână umbre
Ținând grațioasă cealaltă în șold

Dâre de lumină, ascuțite
Tăiau peretele trecând și peste trupul ei
Treceau pe jos și îi invadau ochii
Odihniți de covorul moale

El nu mai căuta disperat
Ieșirea din baia inundată de aburi
Nu se mai hidrata cu pahare de fum
Nu mai încerca să sărute
Alți oameni pe stradă
Cu punga sufocantă fixată pe cap
Iar ea încă se tolănea pe baloturi de fân
Acoperite ocrotitor cu pânză de iută
Noaptea încă ținea strâns în brațe
O bilă de sticlă
Luminată în roșu și caldă

El ar fi vrut să îi ofere
Un buchet de flori de mușețel
Și apoi să o aducă în fața operei
Că să vadă un moment pregătit dinainte
O explozie de fum roz, veselă, obraznică
Care răvășește coloanele dorice sau ionice
Iar ea i-ar fi dăruit o floare
Închipuită din încheieturile unite ale mâinilor
Care sunt date pe spate
Ca niște petale mari deschise larg

Amândoi noaptea se uitau la cer
Stăteau tăcuți pe balcon
Ziua la fel dar cu urechile cufundate în apă
Căutau să deslușească, să primească mesajul
Acel unic mesaj din spațiu
Pe care antene parabolice imense
Stau de zeci de ani orientate către hău
Gata oricând, răbdătoare, să-l absoarbă
Mesajul cheie, important pentru guverne
Dar și pentru cei doi îndrăgostiți
Cu ajutorul căruia poți să înțelegi
De ce e atât de înțelept și simplu melcul
De ce stă mereu aprinsă
O lumină într-o anumită cameră de bloc
De ce între bătrânii tăcuți e mereu o umbră
Ce secret ascunde aripa de fluture
De ce molecula de apă
Capătă o asemenea structură ordonată
Doar când e înconjurată cu iubire
Ce vor să ne spună de mii de ani
Încăpățânați, norii

Simți?
Să eliberezi peștișorul acela
Nu îl ține în pungă
Lasă-l să treacă de pe frunte
Pe nas, pe sub ochi, să se odihnească pe obraz
Când ții un om de mână
Să simți cum îi pulsează vena
Coroana ta de argint
Să știi că ți-e desenată pe pântec
Să lași întotdeauna pe farfurie
Mușcată doar o dată, o pară

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor