reţeaua literară

poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente

Salman Kahn va salva educaţia?
 
Ştim de mult că sistemele educaţionale sunt în declin. Salman Kahn, un indian stabilit în USA este gata să revoluţioneze şcolile planetei. Ziua sa de muncă începe la 8.30 dimineaţa în biroul său din Mountain View - California.
În birou găsim o bibliotecă, o tablă verticală pe care sunt scrise cu cretă colorată formule şi desene, 
iar pe o masă de lemn un Iped folosit la produs diagrame colorate şi ecuaţii care au adus faima Academiei Khan. Lecţia de azi are subiect macroeconomia: tranziţia emoţională a oamenilor de la optimism la negare, apoi panică şi frică, ca în final recăpătarea speranţei şi relaxare, proces urmând fluctuaţiile pieţei care după o perioadă de creştere trece la depresie şi înapoi la dezvoltare. Khan începe cu 2-3 minute de căutare pe Google a materialului relevant, apoi revine la tableta Iped. Cu un pix desenează ciclul fluctuant al afacerilor în timp ce ţine într-un microfon prelegerea care  însoţeşte grafica. După două minute se opreşte şi şterge imprimarea dacă nu este reuşită. O reia de la cap până e mulţumit de cursivitate şi lipsa greşelilor în naraţie. Kahn nu are un scenariu. "În realitate nu ştiu ce voi zice, poate cel mult 50%". Această nepregătire face videourile lui Khan atât de efective.
Studenţii vor observa procesul de gândire cu voce tare, intuiţia şi rezolvarea problemei împreună cu spectatorii şi nu un scenariu aranjat din timp. Efectul este remarcabil, studentul se simte personal îndrumat. După 11 minute videoul este finisat şi încărcat pe internet.  Khan ia o scurtă pauză ca să verifice mailuri, dar nu ia masa în timpul zilei ci numai seara târziu. "Un leu flămând fuge mai repede" spune zâmbind. Lecţia de azi a fost dedicată elevilor de liceu, alte lecţii se ocupă de calcule aritmetice sau algebrice. Găsim lecţii despre astronomie, chimie, computere şi sateliţi. Odată plasate pe net lecturile lui Khan sunt gratuite şi accesibile în orice moment. Mulţi accesează aceste filme 
pe când pregătind un examen, un interviu la un job, ori o mai bună înţelegere a unei lecţii şcolare. Khan e mulţumit de popularitatea filmelor sale on line dar el ţinteşte la ceva mult mai complex. Clasa inversată !. În vederea lui Khan nu este necesar ca elevii să fie împărţiţi după vârste în clase de studiu. În schimb, ar trebui să înveţe în ritmul ales de ei, trecând la următorul concept numai când au epuizat şi înţeles precedentul.
Elevul va învăţa conceptul propus acasă, apoi va merge la şcoală şi în clasă va demonstra ce a învăţat singur. Nu e nevoie ca profesorul să stea frontal şi să dea lecţii, elevii cunosc materialul deja. Să rezumăm revoluţia Khan: Seara studenţii capătă educaţie prin video filme. Ziua: La şcoală studenţii fac exerciţii, profesorii ajută pe cei slabi care nu dovedesc. Sistemul actual larg folosit, în care profesorul stă la catedra explicând să zicem istorie elevilor, este extrem de vechi. În universităţile medievale din sec 14, precedând tipografia mecanică Guttenberg, profesorii erau de fapt cărţi ambulanţe. Chiar şi după tipografia cărţilor a rămas obiceiul lecturii în sistemul de elevi concentraţi într-o clasă. Nouă tehnologie permite prezentarea informaţiei studenţilor în mod instantaneu. Proiectorul de imagini inventat de Edison a dus la ideea că materialul tipărit va deveni demodat în şcoli. Prin anii 20 radiourile instalate în şcoli permiteau difuzarea de lecţii milioanelor de elevi. În USA, din anul 2008, 100% din şcoli au acces la net. Dar computerele adăugate în şcoli nu au dus la o educaţie de calitate cum se credea. Matematica a avut chiar de suferit. Khan explica ineficienţa cu care sunt folosite computerele.  Studenţii buni nu-s stimulaţi destul, cei slabi sunt forţaţi să audiez lecţii noi înainte de ce au digerat materialul predat anterior. În 2009 Khan fundează Khan Academy şi plasează lecţiile sale pe Youtube.
Este descoperit de Ann Doerr, soţia unui magnat din Silicon Valley şi după o scurtă întâlnire la o cafea Khan capăta 100.000 $ donaţie pentru şcoala sa.  Vestea s-a răspândit rapid şi după alte 2 luni Bill Gates donează 4 milioane de dolari academiei. Banii au fost folosiţi la înfiinţarea unei instituţii educaţionale care produce lecturi video, exerciţii on line, programe analitice şi îndrumări profesorilor din şcoala reală. Azi Academia Khan are 32 de salariaţi şi este neoficial prezentă în 2000 de şcoli în USA.  Până azi numărăm 3250 de video prezentatii, 600 milioane de exerciţii , 15000 clase în lume folosind metoda Khan, 5 milioane de folositori lunar, 160 milioane de vizionări din anul 2006 , în 234 ţări. În ciuda succesului mulţi profesori refuză sistemul înfuriaţi de faptul că un tip din afara branşei le fură gloria. 
Khan e conştient de ostilitatea profesorilor tradiţionali. El prezice un rol important profesorilor 
acela de a stimula elevii în proiecte interactive, în cercetări de laborator şi simulaţii care să continue bazele ştiinţifice acumulate de pe net.
AG 2012

Vizualizări: 288

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iulie 23, 2012 la 7:10pm

Restul lumii nu devine mai buna dragi prieteni de idei. Am descoperit o chestie importanta : culegerea de informatii nu ne face mai buni. Eruditia si acumularea de date nu sunt suficiente individului. Felul in care folosim mediul si informatia sunt cele care fac diferenta." Knowlege is Power" a spus sir Francis Bacon, Salman Khan o demonstreaza cu virtuozitate , 500 de ani mai tarziu .

Comentariu publicat de Stefan Ghioc pe Iulie 23, 2012 la 4:17pm

Deci rolul profesorilor în procesul CREATIV, care ne este dat de Dumnezeu (pentru că suntem fii ai lui Dumnezeu).

O idee pe baza căreia am scris o mică proză cu ani în urmă. Acum mijloacele există și este normal să se întâmple așa. Aici nu va mai conta vârsta pentru că oricine vrea să învețe va învăța. Clasele se alcătuiesc natural în funcție de gradul de asimilare. Lucrul cel mai important este libera circulație a valorilor. Sunt curios cum vor reuși cei care vor avea rezultate creative importante să le exploateze.

Lumea ar trebui să fie mult mai curată și cinstită pentru a se putea realiza acest lucru.

Vom vedea.

De exemplu, o ficțiune : "Clasa X212 DL72  a descoperit formula CMDI (câmpului magnetic deplasabil independent)".  

Dar ce se întâmplă cu restul lumii ?

SG

Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe Iulie 23, 2012 la 1:09pm

Foarte interesant ....imi place.

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Iulie 23, 2012 la 1:16am

În final, cu permisiunea domnului Adrian, expun şi o poezie a mea inclusă în volumul "Armonii divine modificate genetic":

 

19. M.C.S.omania

 

Metodologia Cunoaşterii Ştiinţifice – este un ansamblu de proceduri tehnice şi organizatorice care-ţi limitează gândirea la nivelul cunoaşterii umane şi prin care se poate interzice orice imaginaţie nouă ce ar putea zdruncina din rădăcini postamentul raţiunii repetabile şi demonstrabile, pe care se clădeşte ştiinţa actuală.

 

Motto: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8.31)

 

A învăţa e-o veche procedură de a-ţi educa neuronii

Ca să participe-n ansamblu la concentrarea pe butonii

Pe care tu vei apăsa, când vei fi mare, pentru a face o lucrare

Ce completează un total sau, nu contează, oarecare.

Dacă te uiţi la bebeluşi, ce se hrănesc cu ţâţa-n gură,

O să-nţelegi cum omul mare taie bucăţi dintr-o friptură,

Căci nu poate s-o-nghită toată, chiar dacă burta lui o cere;

Aşa şi omul cumpătat, prin muncă-n timp, face avere.

Cerinţele din organism sunt proceduri funcţionale

Pe care omul, în ansamblu, ca simplu animal le are;

Ele sunt doar necesităţi de a funcţiona perfect,

Pe care trebuie să le şti pentru a le utiliza corect.

Acest ansamblu de măsuri, pe care le faci pas cu pas,

Sunt proceduri de-a educa şi neuronul şi-al tău glas.

Etapele de învăţare sunt simple trepte de urcare

Pe-un mare munte de cunoaşteri, zidit treptat de fiecare.

La început, fiind sărac, tu ai plecat cu sacul gol în expediţii;

Nu poţi să şti ce-o să culegi, pe drum, din amplele tradiţii;

De aceea-ţi trebuie călăuză care cunoaşte tot traseul,

Căci l-a făcut de mii de ori printre poteci, dar şi cu zmeul.

De regulă, o călăuză înţeleaptă nu ştie cât şi ce culegi;

Ea doar te-ndrumă pe cărarea pe care trebuie să mergi;

Este riscant să mergi pe-o coamă ce nu are un postament,

Căci poţi creea o avalanşă de-i tragi şi pe-alţii în torent;

De aceea, cel ce te îndrumă, te-nvaţă şi să construieşti;

Să pui ceva la baza coamei pe care o să călăreşti.

Metodele de a culege şi de-a sădi, în timp, cunoaşteri

Sunt, în ansamblu, proceduri pentru deces şi pentru naşteri;

Când ai cules din câmp o floare, trebuie să şti că-n timp ea moare

Şi, pentru-a nu goli traseul, pui alt vlăstar ce creşte mare;

 

Dacă sămânţa ce-ai sădit nu se-adaptează în concret,

Fie e distrusă de mediu, fie-l acaparează net.

Când nu cunoşti, nu te avânţi să intri singur în pădure;

Îţi iei un zmeu, priveşti de sus, pe urmă dai câteva ture;

Te uiţi întâi la “Leul” care, ca un patron, e-atent la orişice mişcare;

Apoi “Viţelul”, ce munceşte în tăcere şi produce la toţi mâncare;

Vezi mai apoi, cu capu-n nori, un “Vultur” care face ture,

Dar mai coboară şi-n pădure ca să culeagă fragi şi mure;

Când înţelegi care-i sistemul şi cum funcţionează el,

Aştepţi un timp să vezi reacţii la fiecare, fel de fel;

Reacţia e, prin natură, setată pentru orice vietate,

Care, în timp, e ca rutina formată în sisteme educate.

Dacă-i ceva ce nu-nţelegi şi nu pricepi, din întâmplare,

Trimiţi un mail la Cel de Sus, care-a setat pe fiecare;

Aştepţi un timp o confirmare, prin care-ţi spune c-a-nţeles,

Dar te îndrumă pe cărare să intri şi-o să pricepi din mers.

Acestea-s lucruri generale, ce trebuie să le respecţi umil;

Respectă orice vietate şi-o să-nţelegi şi ce-i subtil.

Reacţia-i subtilitatea pe care-o neglijează omul,

Care-a distrus tiptil natura şi-acum o să dărâme Domul;

În veci el nu o să priceapă sistemul construit de Tata,

Dacă nu-I cere-ncet iertare şi nu îşi recunoaşte fapta;

Atunci reacţia se-ntoarce, cu siguranţă-n toate cele,

Căci e setată simplu-n trepte şi e dozată pe nivele.

“Apocalipsa” e un film făcut din timp de Marele Regizor,

Pe care l-a trimes la “sfânt” să-l povestească tuturor;

E-un film complet despre reacţii şi modul lor de acţiune,

Pe care boul ce munceşte îl vede ca pe-o ficţiune;

Dacă el a uitat de Moise, sau de profeţi, sau chiar de Tata,

Nu o să fie nici o supărare când, prin reacţii, bou-şi ia plata.

Reacţia se află-n suflet şi intră-n trup ca şi o boare;

Se manifestă în ansamblu, dar şi specific la fiecare.

 

Când călăuza, pe cărare, te-ndeamnă ca să te îndopi,

Înseamnă că ea nu pricepe cum vor fi spicele în snopi

Şi nici cum razele de soare pătrund şi-ţi lumineaz-o cale,

De aceea, în loc să urci dealul, o să cobori umil la vale;

Chiar dacă tu ţi-ai umplut sacul cu pietricele şi cu vreascuri

Şi le priveşti sublim pe ele, nu şti c-o să ajungi în teascuri.

Cunoaşterea prin proceduri este o ştiinţă a autentificării,

Iar rezultatul cercetării este-un răspuns al confirmării;

Dar ştiinţa nu este completă fără-un imbold de-a inventa

Ceva mai nou, pe care altul nu-l cunoştea-naintea ta.

Tu vrei ca toţi să te urmeze în staticele proceduri,

Nu vezi invenţia ca acul, care dezumflă a tale structuri.

Ai luat cheia de la cunoaşteri şi nici nu poţi ca să cunoşti

Că altul va urca în pomul în care-ai pus a tale oşti.

Sublimul e ceva artistic; se naşte-n noi prin generaţii,

Iar ştiinţa, venită-n urmă, îl va transpune-n ecuaţii.

E greu să inventezi copacul dacă tu nu-nţelegi pădurea,

Dar şi mai greu-i lucrul cu dracul, care a ales scurtătura;

El trece-acum viclean prin viaţă şi neglijează procedura

Prin care omul bun învaţă ce-nseamnă să respecţi natura.

El a tăiat din reactivii necunoscuţi, care puneau în ecuaţii foc,

Şi-a introdus în creier CIP-uri ca să-şi bată de om joc.

Scopul cunoaşterii e nobil, să-nveţi să faci ce-a făcut EL,

Dar fi atent şi la cel care te-nvaţă cum să devii mişel.

 

Întrebare:

Ce operă de artă ar fi creat Michelangelo în Capela Sixtină, dacă Papa i-ar fi stabilit o procedură statică de pictat în biserică?

 

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Iulie 23, 2012 la 1:11am

Mulţam fain domnule Adrian pentru această temă referitoare la educaţie, mai ales după recentul dezastru de la BAC !!!!!

"Ştim de mult că sistemele educaţionale sunt în declin." (AG)

 

Din acest motiv orice metodă educaţională este bine venită, mai ales dacă are şi rezultate.

Da, internetul este o sursă informaţională importantă pe care eu am definit-o "duhul omului", deoarece ne parvine pe căi nevăzute, dar cunoscute.

Dar oare găsim pe el toate informaţiile utile în situaţie de panică sau de catastrofă?

 

Dacă Einstein a spus că ştiinţa nu are un scop, iar Hawking a spus că ştiinţa nu poate spune dacă omenirea are sau nu un viitor, unde găsim date despre rostul nostru?

 

“NLP- neuro lingvistic program”, este un program ştiinţific destinat identificării şi rescrierii credinţelor limitative, în scopul remodelării personalităţii cu ajutorul procesului de integrare ştiinţifică a creierelor. Acest program este utilizat în toate centrele psihologice din lume, deoarece este predat în toate şcolile de formare a viitorilor psihologi, ca fiind considerat cel mai modern mijloc de implementare şi asigurare a libertăţii personale şi de eliberare a omului nou de sub “jugul bun şi povara uşoară” a necunoscutului, invizibilului şi infinitului Dumnezeu.

Oare omul simplu ştie ce îl aşteaptă după această falsă libertate?

Aldous Leonard Huxley, "The brave new world": "Teletâmpiţii secolului douazecişiunu vor avea tot ceea ce au fost programaţi sǎ-şi doreascǎ, acţionând ca propriile lor telejucǎrii. Rebelul castrat de mâine se va plimba într-o hologramǎ şi va putea oricând deveni virtual asemeni propriului sǎu idol…. El va fi mult mai interesat de a urmǎri actul sexual al idolului sǎu, decât de a face el personal acest act."

Cam aşa ceva a realizat recent fostul student american în NEURO-SCIENCE, ce a intervenit pe viu pentru a curma viaţa unor tineri ce urmăreau un film

.........................................

 

Problema pe care o ridic eu este: oare aceste metode educaţionale raţionale ne conduc la ADEVĂR?

................

Am în ogradă câteva păsări şi câţiva pui. În momentul în care puii ciugulesc de pe jos câte ceva, păsările adulte, în loc să ciugulească şi ele în rând cu ei, îi lovesc pe pui cu ciocul în cap pentru a-i detremina să părăsească locul cercetat de ele anterior.

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat cu cunoaşterea umanităţii de-a lungul timpului.

 

Vai vouă, învăţători de lege, că aţi luat cheia cunoştinţei. Voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei care voiau să intre i-aţi împiedicat” (Luca 11.52).

....................

 

Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este cercetătorul acestui veac? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.” (Pavel, 1Corintieni 1.20-21)

 

Pe baza acestui citat, pentru a înlocui "nebunia propovăduirii" cu înţelepciunea propovăduită de Solomon:

Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, cei care judecaţi marginile pământului.” (Înţelepciunea lui Solomon, 6.1)

"Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urâ ştiinţa?" (Pildele lui Solomon 1.22)

"Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat... eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna chibzuială." (Pildele lui Solomon 8.10-12)

“Slava lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărirea regilor e să le cerceteze cu de-amănuntul.” (Pildele lui Solomon – 25.2)

 

mi-am pus, de bună seamă, întrebările:

Unde este educatorul acestui veac? Are el suficiente date să educe generaţiile tinere către adevăr?

Oare este suficientă tradiţia hindusă, sau budistă, sau islamistă, sau mozaică, sau creştină, sau ştiinţifică pentru a educa omenirea?

Sau este necesară integrarea cunoaşterii umane pe baza magementului cunoaşterii şi calităţii totale a vieţii?

şi am emis sloganul "CREDE - CERCETEAZĂ - CORECTEAZĂ"

 

Programul simpozionului Science and Ortodoxy Bucureşti-Constanţa, 22-26 octombrie 2005, a început cu discursul "Science et religion ou sur les trois pauvres choses inséparables", al academicianului Eugen Simion, Preşedintele Academiei Române la acea dată, prin care a declarat că  cele două domenii ale cunoaşterii umane "sunt legate precum focul şi apa", întrebându-se în final "dacă religiile aduc sau nu acel plus de informaţie pe care ştiinţa nu-l poate obţine raţional".

Deoarece omul de ştiinţă nu ştie încă ce este viaţa (http://the-scientist.com/2012/02/16/opinion-what-is-life/), în ianuarie 2012 Senatul statului Indiana a adoptat legea care permite predarea în şcoli a tuturor conceptelor creaţioniste:

http://the-scientist.com/2012/02/02/indiana-senate-backs-creationis...

Am comunicat pe această temă cu un profesor de la Universitatea din Haifa (....@research.haifa.ac.il) şi cu unul de la Universitatea din Napoli (....@unina2.it) propunându-le procedura din Geneză de creare a vieţii, pe care am expus-o şi pe site şi care este inclusă şi în cartea mea "Geneza şi Genetica".

S-au blocat, deoarece nu mi-au mai răspuns.

 

Nimic nu se compară cu descoperirea unei opere necunoscute a unui mare gânditor, care să pună pe jar comunitatea intelectuală şi să-i facă pe academicieni să se agite precum chestiile alea pe care le vezi când priveşti o picătură de apă la microscop.”

Woody Allen - Anarhie pură, Aşa mâncat-a Zarathustra

 

Liberul arbitru este marea artă cu care ne-a dotat Dumnezeu, chiar dacă pe baza lui omul produce şi BINE şi RĂU!

 

"Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit." (Pavel, Romani 12.2)

Comentariu publicat de Luminita Gheorghe Ciobanu pe Iulie 22, 2012 la 3:42pm

foarte interesant...si revolutionar totodata,nici nu se putea altfel...

Comentariu publicat de Nicolin Catalina pe Iulie 22, 2012 la 3:36pm

Pentru mine ca educator,Flipped Classroom , sau Pedagogia Inversata, a fost o revelatie. Am vizionat si interviul lui in care explica de unde si cum a inceput, si la ce nivel a ajuns Khan University. Este extrem de simplu sa elaborezi materiale video si apoi sa stai on-line sa tutorezi intelegerea elevilor. Urmand ca a doua zi elevii sa lucreze individual sau pe echipe pe teme alese din materialul vizionat, profesorul fiind doar observator si ajutor. Metoda functioneaza experimental. Am citit in mai multe sisteme educationale despre ea. Mi-am realizat chiar si un site in acest subiect, si mi se pare un model educational foarte eficient.

Comentariu publicat de Mara Arama pe Iulie 22, 2012 la 1:50pm

cu siguranta nu la noi.. ar trebui , in general ,sa ne salvam singuri.. dar cum si cand?

Comentariu publicat de Radu Liviu Dan pe Iulie 22, 2012 la 1:30pm

Interesant! Si daca stau sa ma gandesc asa am invatat eu singur cel mai bine! In special "Analiza matematica" si eram al doilea in judet dupa un Anitescu Mihai ce castiga Olimpiada Internationala. Da aceasta e metoda!

Parteneri

SOCIAL MEDIA

------------

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2013   Created by Gelu Vlaşin.

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

$ curl -L http://github.com/facebook/php-sdk/tarball/master | tar xvz $ mv facebook-php-sdk-* facebook-php-sdk $ cp facebook-php-sdk/examples/example.php index.php