Am fost cȃndva demult acasă, la Palatca, satul părinților mei, leagănul copilăriei mele. Făcusem un drum rapid pentru a ne aduce provizii de sărbători, iar cȃnd verișoara mea a coborȃt la casa bunicii să ia ceva de-acolo, eu am rămas in masină si am prins răgaz să arunc ochii peste sat, văzȃnd cum arată așa trist și părăsit ȋn prag de ȋntuneric, pe loc mi-au venit aceste versuri ȋn minte și pe o batistă de hȃrtie am scris repede ca să nu le uit... iată ce-a ieșit:

Satul care moare

Un sat ce-i plin doar cu bătrâni,
E satul care moare,
În cimitir cu moşi, străbuni,
Se duce fiecare.
Şi casele-s pe ducă azi,
Se-nhâie una câte una,
Moşi ce erau feciori ca brazi,
Azi cu pământu-s una.
Şi fetele de-odinioară, nişte flori,
Sunt azi doar babe ştirbe;
Cernite vin de sărbători,
S-asculte cele sfinte.
Ar vrea cu toţii înapoi,
Tinereţile pierdute;
S-au dus ca turmele de oi,
Pe căi nepietruite.
Copiii, tinerii din sat
Plecat-au unul câte unul;
Şi stau bătrânii pe-nserat
Doar, doar o veni vreunul!
Se uscă ochii lor de dor;
Copiii n-au să vină.
Doar în ajun de sărbători
Dau fuga, cu câte-o maşină
Încarcă raţe, porci, găini
Şi ouă duc şi lapte;
Şi damigenele cu vin
Şi nuci şi mere coapte.
Le-aduc bătrânilor câte-un ziar,
Să vadă şi ei ce e-n lume;
Şi pleac-apoi... bătrânii iar
I-aşteaptă-n prag de lume.
C-aşa e satul cu bătrâni,
E satul care moare;
Şi sărbători din moşi străbuni,
La ce să ţină fiecare?
Că singuri sunt şi de Crăciun,
Ei stau cu roua-n gene,
Ştiind ca Dumnezeu e drept şi bun,
Pe-ai lor copii, acasă o să-i cheme!
Şi-adorm pândind în noapte-un zvon,
Că doar acu-i devreme,
Colinde-ar vrea într-un ison,
S-audă-n sat, să-i cheme.
Şi de-am veni, ce fericiţi
Ar fi acum părinţii noştri,
Noi... am plecat copii smintiţi
Lăsându-i singuri cu strămoşii.
* * *
Plecând, privirea mi-o întorc spre sat
Din deal, de sub pădure,
De n-aş vedea eu fumul înălţat
Spre cer, fuior cum suie,
Aş crede satul meu pustiu,
Şi făr de viaţă... poate,
Dar că acolo-s ai mei ştiu
Parcă aud şi-acuma a lor şoapte,
Cum ne urau de sărbători,
Ani mulţi şi sănătate!
Că ne aşteaptă-n sărbători,
Şi să venim, că au de toate.

Palatca
20.12.2005

Vizualizări: 282

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ilona Braica pe Ianuarie 9, 2014 la 10:48pm

Iti multumesc Aurelia pentru apreciere! Ma bucur mult ca in sfarsit o poezie scrisa de mine place cuiva. Pana acum e prima care a adunat cateva comentarii,... eu nu cred ca scriu poezie, doar imi spun pasul, bucuria, amintirile in rime, de aceea poeziile mele nu sunt spectaculoase, nu folosesc cuvinte pompoase, cred ca mi se trage de la faptul ca in copilarie si mai tarziu in tinerete incercam sa-mi compun texte si melodii de muzica populara. Doar cantam muzica populara. Oricum multumesc din suflet!

Comentariu publicat de ALBU AURELIA pe Ianuarie 8, 2014 la 6:53pm

E minunata poezia ta...ai redat in ea intr-o frumoasa impletire de cuvinte, adevaruri care dor. Eu asta numesc poezie, atunci cand versul iti transmite o stare, si iti lasa in suflet nevoia de a ”rumega” cele scrise.

Pacat ca ne reda doar tristetea, dar se pare ca ea, tristetea, se complace mai usor a fi redata in versuri...e ca si un plans in care lacrimile sunt redate prin cuvinte. Esti ”neaosul” poet, Ilona draga, care nu fuge de realitate.

Sa-ti spun doar ”felicitari”, mi se pare prea putin...Iti spun doar ca poezia ta, m-a ”atins”.

Comentariu publicat de Ilona Braica pe Ianuarie 8, 2014 la 4:21pm

Va multumesc tuturor pentru lectura si pentru aprecieri!

Sincera sa fiu de cate ori recitesc poezia am ochii in lacrimi.

Un lucru vreau insa sa lamuresc. Eu nu scriu poeziile asa ca ma pun eu sa compun o poezie. Imi vin cuvintele, propozitiile, asa parca dictate, uneori e o intreaga poezie, alteori se poticneste la un vers, sau doua strofe, daca am cu ce si pe ce sa scriu, atunci le pot salva, daca nu, se pierd... Pot sa compun desigur cateva versuri si fara acest 'dar' cum il numesc eu, dar nu au nici o valoare, cel putin pentru mine.

Versurile mele inseamna pentru mine oglinda sufletului meu, trairile mele de moment, inseamna evadare din cotidian, inseamna tristete, bucurie, durere si alinare, inseamna ca ma descarc, imi descarc preaplinul sufletului.

In ce priveste satul, o comuna de fapt, e un sat uitat de lume la 40 km de Cluj, cu oameni harnici si cinstiti, genul de sat unde oamenii isi puneau o matura la clanta usii ca sa stie ceilalti ca nu e nimeni acasa, nu incuiau, la ce bun? Doar nu intra nimeni!

As vrea sa pot face ceva sa schimb viata oamenilor de acolo in mai bine, mi-e drag, insa ma si rusinez cand vad cata saracie e acolo, e ca aici in Germania poate acum o suta de ani.

Au ramas oamenii asa cum au fost, cu datini si obiceiuri, traiesc impreuna in pace romani, unuri si tigani, acestia din urma finnd mai toti muncitori sau muzicanti.

Viata de oras nu i-a atins, nu i-a alterat. Au ramas puri si cinstiti.

Va multumesc inca o data! O zi buna va doresc!

Comentariu publicat de Simona-Grazia Dima pe Ianuarie 8, 2014 la 5:49am

O tristă realitate socială, bine surprinsă.

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Ianuarie 7, 2014 la 5:19pm

Multi ne regasim trairile dureroase in aceste versuri, satele noastre nu mai pot sa fie ce au fost odata, de noi depinde ce vor deveni. felicitari pentru poezia care mi-a mers la suflet

Comentariu publicat de Simona Prilogan pe Ianuarie 7, 2014 la 12:56pm

Şi stau bătrânii pe-nserat
Doar, doar o veni vreunul!
Se uscă ochii lor de dor;
Copiii n-au să vină.

O realitate prea dureroasa...

Minunata captare... Felicitari! 

 

Comentariu publicat de constantinescu rodica pe Ianuarie 7, 2014 la 10:02am

Ai zugravit dureros de frumos viata satului de azi.Felicitari si sa ne mai incanti cu astfel de versuri !

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Ianuarie 7, 2014 la 9:41am

Plecând, privirea mi-o întorc spre sat
Din deal, de sub pădure,
De n-aş vedea eu fumul înălţat
Spre cer, fuior cum suie,
Aş crede satul meu pustiu,
Şi făr de viaţă... poate,
Dar că acolo-s ai mei ştiu
Parcă aud şi-acuma a lor şoapte,
Cum ne urau de sărbători,
Ani mulţi şi sănătate!
Că ne aşteaptă-n sărbători,
Şi să venim, că au de toate. 

Dureros de adevărat! Frumos poem!

Comentariu publicat de Benoni Todica pe Ianuarie 7, 2014 la 9:20am

Sincer si adevarat - plin de speranta.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor