TRUPURI CARE ARD 

 

 

 

 

 

 

Un copil ţinea pe umeri firavi un adolescent,

iar acesta ţinea pe umerii săi de argint

un tânăr frumos cu un chip de diamant,

tânărul ţinea la rându-i pe umeri un om matur,

cu un chip de aur,

care şi el ţinea pe umeri săi, pe cel bătrân,

cu părul atins de vremuri

şi toţi cei din piaţa oraşului se mirau

cum putea un copil să ţină pe umeri atâtea trupuri,

cum puteau picioarele sale firave,

neînvăţate cu mersul adevărat să aibă atâta putere …

 

Iar bătrânul acela şi-a desfăcut braţele

ca pe aripi de vultur şi a alunecat în zbor,

se ridica peste cei ce priveau

şi nu înţelegeam că între cer şi pământ

e o cale aşa de scurtă,

doar trebuie să-ţi desfaci braţele ca pe aripi,

să-ţi pregăteşti mintea şi inima,

să priveşti în sus şi să te laşi împins

de suflarea copilului

care stă sub şirul acestor trupuri în echilibru fragil,

şi care,  în urma celui ce zboară,

ard…

 

 

 Constantin Stancu

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor