La tunel, Roșoanea, Viloanea, Trăiloanea, Îndărătnica dintre râuri, Îndărătnica de la perete, Bățolea, Fățoanea, Firiz, Prundulea, Popeasca, Hămbăroanea, Vamulea, Maxinoanea, Firizoanea, Lăiața, Micloșoanea, Brușoanea, Vlăgionea, Băniana, Podul Ilochii, Moara din țărână...
Nume... cu o frumusețe necizelată, grunjoasă, modestă, veche... totuși nu foarte veche... numele morilor de la Rudăria.
Aici, morile de lemn parcă tremură stând să se dărâme, între piatră și ape... vara prinse între verde, iarna între alb... statura lor firavă are o grație naturală, făcând parte din geografie; porii lemnului mor parcă firesc deschiși înspre afară, într-o disperare tăcută, firească și ea... cumva... și totuși peisajul e în ordinea firii: lemn viu, lemn pe cale de a muri, piatră împrăștiată în dezordine, piatră dispusă altfel decât suntem noi obișnuiti să organizăm - în unghiuri drepte și suprafețe plane... și eventual în arce - perfecte și ele... Valurile bolborosesc preocupate, nervoase parcă, sărind cu îndemânare și nepăsare peste treptele ivite în drum. Mori... multe mori... micuțe, firave, învârtindu-se într-o lume a lor, într-un rost al lor, măcinând grâul de parcă l-ar ști. Îmbinările, făcute la colțuri, le dau un aer de înțelepciune, de lucru bine făcut, de lucru pricinuit în chiar sinea lucrurilor... nici nu-ți vine să rostești vreun nume, vreo denumire, pentru felul în care ele sunt prinse împreună, de teamă de a nu le jigni, de teamă de a nu le împuțina cumva... în vreun fel... Acoperișurile le dau un aer viu, de treburi care știu că sunt și știu chiar mai mult decât atât. ...câte o tăietură de topor dată aiurea - o infigere a sculei în carnea lemnului... câteva găuri de cari... cîte o muscă - asta vara... pânze de păienjeni... De câteva ori într-un secol - la câțiva zeci de ani o dată – când plouă mult și tare, apa se adună și tulburată își iasă din matcă, vrând să amintească cine e stăpânul, prin forța cui se mișcă lucrurile și-atunci, totul se destramă din ce e făcut de mână de om... Ce se găsește de obicei după, e piatra de moară, undeva, înțepenită... stingheră... fără rost de moment.
E decorul unei lumi întregi aici... prins... prescurtat... înțepenit parcă... e un decor pentru o piesa de teatru, printre altele... care își așteptă întâmplările... care poate s-au petrecut... sau se petrec acum, pe ascuns...

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor