Si-atunci de ce mi-e dintr-o dată atât de greu să respir?

Unde au zburat porumbeii, mamă?

Unde ţi-e sângele din jurul capului, din părul atât de prost vopsit?

Unde mi-e gândul?

Unde îmi sunt picioarele?

Nu mai păstrez în mine decât dorinţa de a te depăşi, mamă,

mi-e teamă că mă îngrop în neputinţă,

că nimic nu poate să-mi mai ghideze drumul înainte,

înţelegi tu toate astea?

Poţi să-ţi laşi mâzgăleala şi romanele ieftine la o parte doar pentru a ma privi în ochi?

Crezi că mă poţi îmbrăţişa ca şi cum ar conta, ca şi cum aş fi acolo, fără să-ţi mai pui palma pavăză pe suflet?

Nu vreau să tremur mamă, nu vreau să mă doară, nu vreau să strâng din dinţi, nu vreau să-ţi pun mâna la gură, nu vreau să-ţi sângereze gingiile.

Vreau doar să te strâng în braţe ca şi cum aş fi ieşit din tine şi tu ai şti asta.

Un prieten îmi spunea odată că nimic nu l-ar face să stea departe de mine,

puteam fi şi criminal în serie.

Uite că ma ucid din nou, cu fiecare zi care trece şi-aş vrea să-mi fie dor de tine, mamă.

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor