Scrisori către Milena Jesenská : Franz Kafka - scrisori de dragoste ( spicuiri)

      *„Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată, ziua în amiza mare, din camera ta. Cel puţin până când florile s-ar ofili aş rămâne în antecameră. Nu, nu-i frumos. Şi uite cât de departe s-a ajuns cu toate şi totuşi am clanţa uşii tale atât de aproape dinainte ochilor precum călimara mea.”
  Meran, May 1920  

       

      *  „Voiam să aud mereu o altă propoziţie decât tine, pe aceasta: eşti al meu. Şi de ce tocmai asta? Nici nu înseamnă măcar dragoste, mai curând apropiere şi noapte. Da, minciuna a fost mare şi am minţit în complicitate, dar, şi mai supărător, în colţ, pentru mine, decât din nevinovăţie.”

........................................................................................

      * „De aceea şi sunt într-o anumită măsură independent faţă de tine, tocmai pentru că dependenţa trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori eşti a mea şi atunci e bine, ori m-ai pierdut, şi atunci nu e ceva rău, nu-i chiar nimic, nu mai rămâne nici gelozie, nici suferinţă, nici îngrijorare, chiar nimic. Şi asta-i cu siguranţă ceva vicios, să construieşti bazându-te pe o fiinţă şi să se furişeze şi acolo spaima în jurul temeliei; dar nu spaima în legătură cu tine, ci spaima că te-ai încumetat să construieşti aşa.”

“I miss you deeply, unfathomably, senselessly, terribly.”
Franz Kafka, Letters to Milena

     * „Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă şi cu o nedefinită frică de nesiguranţă, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depăşeşte nemăsurat puterile. Şi nici n-am îndrăznit să îţi citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. De ce nu te poţi mulţumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menţine într-un mod sinucigaş, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieşi din ea ca un animal iraţional (şi nu iubeşti deloc ca un animal nechibzuinţa) şi îţi descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi... Lucrul cel mai ciudat e că şi aici, în întuneric, suntem de acord, şi n-o pot crede decât în al doilea moment.”

................................................................................................

     * „Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.” 

Alberto Ginastera (1916 – 1983) : Milena (1971), Op.37,
Dramatic cantata for soprano and orchestra
Text extracted from the letters that Franz Kafka wrote to Milena Jesenská

   

      * „Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo şi încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniştit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile şi nu-mi mai ajungeau nici de departe – şi astăzi aş fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulţumesc.”

http://articulosparapensar.wordpress.com/2013/11/23/letters-to-mile...

Vizualizări: 2772

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de DUMITRU TIMERMAN pe Mai 14, 2014 la 12:42am

Mie mi se pare mai degrabă nerăbdător şi extrem de sensibil. Vroia doar un singur lucru - dragostea lui,  fărâma lui de Rai. Mi se pare angelic datorită sincerităţii lui. Aproape că nu aş fi fost de acord să-i fie publicate  scrisorile. Aceste scrisori reprezintă un crâmpei din intimitatea lui sufletească şi nu toţi pot să-l înţeleagă, astfel încât unora li s-a permis să intre în această lume cu bocancii şi judecăţile de valoare absolut eronate. Cu stimă şi băgaţi de seamă ce şi cum vrobiţi despre acest scriitor de excepţie.

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Mai 9, 2014 la 8:16am

Genialul Kafka, bântuit de demoni, atins de dragoste tot ca de un demon!

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Mai 7, 2014 la 1:41pm

genial , mai vrem...

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Mai 7, 2014 la 7:35am

Frumoase, interesante, documente de istorie literară!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor