Motto:
 ‎"Nu abandona ceea ce nu stii sa faci, ci combina cu ceea ce stii sa faci."
John Wooden




                     mi-am propus, sa continui sa-ti dezvalui viata mea,desi cred ca in mare parte o derulez pentru mine.
Sambata trecuta ti-am descris in mare bucuria ce am avut-o in momentul in care intorcandu-ma in timp, am reusit sa  localizez, perioada din viata mea in care am facut cunostinta cu indoiala, teama, si dependenta de oameni.Toate aceste sentimente, au incoltit in inima mea si apoi au crescut peste limita normala, din pacate, la paisprezece ani.Datorita opunerii parintilor mei dorintei pe care am avut-o de a urma cursurile liceului sanitar, si a indrumarii lor si a profesorilor spre liceul teoretic.
La acel liceu, studiau in acei ani , copii cu posibilitati materiale bine trecut de medie.Parintii lor erau din elita societatii, medici, profesori, ingineri.Aceasta era reputatia liceului unde urma sa dau si eu admiterea.Eram ingrozitor de speriata ca nu voi reusi.Dar am reusit.Nu cu o medie foarte buna, insa toata lumea a fost fericita de reusita mea.
In prima zi de scoala, in curtea liceului erau copii frumos imbracati in uniforme, insotiti de parinti, increzatori si cu zambetul pe buze. La sectia de matematica fizica am reusit 96 copii, si s-au facut trei clase, din care la finele clasei a zecea urma, dupa un examen riguros de treapta, sa ramanem doua clase.In clasa IX A, au fost selectati, cei mai bogati copii, fara nici o rusine.In clasa IXB cei intemediari iar in clasa IXC ce-a mai ramas.Nu uit cu cata stupefactie am asistat la jocul de culise al parintilor unora care incercau sa-si transfere odraslele la cea mai buna clasa, considerate fiind IX A.Eu am intrat la IXB.In clasa mea, erau si trei sau patru dintre acestia, cam 10-12 cu parinti muncitori, ca si ai mei, si restul erau din mediul rural.Copii necajiti, din familii cu multi copii,fara  posibilitati materiale, dar tare dornici sa invete bine si  sa-si faureasca un viitor.
M-am simtit atrasa  sufleteste, nu stiu de ce de acestia din urma.Imi era mila cand ma gandeam la cat de greu trebuie sa le fie sa invete intr-o casa plina de copii mai mici, la neajunsurile cu care se confruntau zi de zi, la faptul ca zilnic parcurgeau km pana la autobuz, sau tren pentru a veni la scoala.Parca-i vad, iarna cum gafaiau ,imbujorati la fata dimineata, bucurosi ca au ajuns la timp la prima ora.In ochii lor citeam insa bucurie.Chiar iubeau scoala si credeau in viitorul lor stralucit.
In prima zi, am fost asezati in banci.Dorinta dirigintei era de a-i vedea pe baieti cu fete in banci.Eu am reusit sa ma strecor de la schema ei strategica. Am stat cu  colega  si prietena mea din scoala generala .
Ne-am asezat in prima banca, pe randul de la geam.Aveam o priveliste de vis afara, in curtea liceului.Multi pomi fructiferi cu tulpinile uniform date cu var alb, alei curate strajuite de iarba si crizanteme, bancute proaspat vopsite , iar deasura lor un infinit cer albastru nepatat de nori in acea zi. Cate vise si sperante au zburat catre cer prin acea fereastra doar bunul Dumnezeu stie.
Inca de la primele ore, imi amintesc, am tratat scoala cu maximum de  seriozitate.Eram atenta la ore, luam notite detailate, aproape plecam cu lectiile invatate acasa.Odata ajunsa acasa doar mancam si simtem o dorinta teribila de a ma apuca imediat de teme.Spre necazul mamei, care acasa fiind, si-ar fi dorit sa ma odihnesc o ora doua dupa masa.Dupa ce-mi terminam temele pe a doua zi, din dorinta de ami acoperi golurile pe care descoperisem ca le am , ma apucam sa recitesc material claselor cinci opt, la algebra, geometrie si fizica.Lucram foarte mult in plus fata de temele primite zilnic.Si, intram in noapte si cu un roman bun in mana.Citeam mult .Lecturile obligatorii, date de profesoara de romana, dar si in plus.In liceu am citit pentru prima oara scriitorii rusi.Si nu era o lectura usoara.Provocarile m-au atras insa dintotdeauna.Ieseam rar la plimbare, si nu cu  colegii de clasa.Sportul insa m-a atras in continuare ca si in scoala primara.M-am inscris in echipa de handbal si in cea de volei feminin a liceului.Mergeam la antrenamente, iar meciurile erau o sarbatoare pentru mine.
Am incercat sa ma apropii si de cateva colege de clasa.Fara success insa.Cand mergeam in vizita si vedeam in ce lux traiesc si cat de diferita era conceptia lor despre viata fata de a mea, am renuntat.Nu mi-am dorit niciodata prea mult, si chiar eram fericita in sanul familiei mele.Doar ca am dus poate prea pana la extrem atasarea de ei.Cand imi era teama de examene, de teze, mama ma incuraja imi insufla curajul de care aveam nevoie,pentru a merge mai departe.Nimic rau in asta ve-ti spune.Totusi ceva nu era in regula in mintea mea.Nu m-am simtit in largul meu in acel liceu.Invatam mult si cu teama.Daca luam un opt, luptam pana la epuizare sa-mi indrept media.Parea important sa fiu printre cei mai buni. La finele clasei a zecea, am trecut si de treapta.Si nu oricum ci a treia din cei nouazeci si sase.Fericire nu am simtit.Dar nu-i pot uita pe ai mei.Aveau lacrimi de fericire in ochi cand au citit listele cu admisi.Privindu-i am simtit si eu fericire.Dar nu era a mea ci a lor.Si-asa am inceput sa-mi traiesc viata prin altii.In timpul scolii si a facultatii prin parinti si chiar profesori, mai tarziu prin sot si copii, chiar sefi si colegi.Ani de zile am trait facand si imposibilul ca cei din imediata mea apropiere sa fie fericiti.Fara sa constientizez asta.Parea firesc.Fericirea lor era si a mea.De fapt nu era.In clasa a unsprezecea, am revenit la visul meu.Toti am primit sfatul de a ne decide la ce facultate dorim sa dam, pentru a ne putea pregati serios la obiectele ce aveau sa faca subiectul examenului de admirere peste doi ani.Pentru medicina, aveam nevoie de anatomia omului, obiect introdus in clasa a unsprezecea, de chimie organica si fizica moleculara.Eram de nota zece la chimie si fizica dar anotomia mi se parea grea.Daca atunci as fi stiut ca in viata nu trebuie sa renunti cand nu stii ceva, ci sa combini ce stii cu ceea ce nu stii, multe obstacole as fi redasit poate.Dintre colegii mei doar trei au ales medicina.Doua fete si un baiat.Si au luat doar doi.Cativa facultatile din cadrul ASE iar marea majoritate si-au indreptat pasii spre politehnica.Teama ca nu reusesc sa asimilez anatomia imi paralizase parca dorinta de a ma prezenta la acel examen.Atat de mult incat in clasa a doisprezecea m-am razgandit brusc, anuntandu-mi diriginta si parintii ca voi urma si eu cursurile unei facultati din politehnica.Dezamagirea ei a fost mare, desi era profesoara de matematica.M-a chemat in cancelarie si a incercat sa-mi explice, ca atat cat si-a dat ea seama, am o mare inclinatie spre latura umana si nu reala.Aveam zece pe linie la romana, muzica, istorie, filozofie.Participasem la olimpiada pe tara la limba si literatuta universala, cu succes.In opinia ei era de preferat o facultate de romana, de matematica, sau farmacie, medicina.In nici un caz politehnica.Nu mi-am gasit resursele interioare pentru a-i marturisi ca din teama si neancredere in mine nu merg la medicina. Si ca nu-mi pot permite meditatii, macar la anatomie, pentru a capata curaj si incredere ca sunt bine pregatita pentru admitere.In acei ani concurenta la medicina, drept era foarte mare.Si la politehnica a fost mare.La facultatea la usile careia am batut in final, am fost opt pe un loc.Am luat examenul la faculatatea de TCM, cu media noua douazeci, prima pe lista.Era cea mai mare medie pe tara din acel an la subiectele de grad B.si ca de obicei m-am bucurat de fericirea parintilor si rudelor.Iar visul meu de a ajunge medic a murit pentru totdeauna.Am trecut prin acea facultate, nu usor.Daca primii doi ani, cu obiecte de cultura generala i-am incheiat cu media zece , incepand din anul trei obiectele tehnice, aproape m-au adus in pragul dorintei a  abandona facultatea.Dar n-am facut asta Constientizam faptul ca asta l-ar fi ucis pe tata, care iesit la pensie fiind, facea eforturi uriase pentru a ma intretine in facultate, dintr-o pensie.Am terminat facultatea cu media opt saizeci, si am luat repartitia in orasul natal.Am profesat cinci ani, si aproape m-am bucurat cand la revolutie, fabrica mea s-a inchis.Fac parte din prima promotie de ingineri care la revolutie, odata cu inchiderea marilor fabrici din  tara, ne-am trezit pur si simplu in strada, cu un somaj de mizerie si fara salarii compensatorii.
Dar deja incep o alta etapa din viata despre care iti voi povesti sambata viitoare.
In unele seri m-am intrebat daca nu si eu am gresit cand mi-am indreptat copilul spre o anume facultate, inainte de a ma asigura ca exact asta isi doreste.Oricum vremurile s-au schimbat mult.Ceea ce mie mi se pare sau poate chiar am pierdut,  neambratisand cariera de medic, nu cred ca e comparabil cu ce obtin copii nostri in present, in momentul in care termina o facultate.
Te las cu bine acum, iti doresc din inima o seara frumoasa si linistita, doar bucurii in inima de la cei dragi, si nu numai.

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor