Se duc încet bătrânii noștri,

rând pe rând,

se sting prin ceața crudei dimineți,

în chinuri curmă

zbuciumatele lor vieți

și-n palma ta așează

ultimul lor gând.

 

O rugă mută

din ochi, spre cer se-nalță

când simt bătaia tristă-a ultimului ceas:

îndepărtează, Doamne,

moartea cu un pas,

să pot

să-mi aflu locu-acela cu verdeață…

 

Pe chipul lor s-așterne

cruntă resemnare,

din ochi te roagă:

să nu îți fie dor!

neputincios veghezi la căpătâiul lor

și nu mai poți

decât s-aprinzi o lumânare.

 

Parcă adorm,

dar știi că-i ultima suflare

tăcută, cum le-a fost întreagă viața,

se duc spre locul luminat

luând speranța

c-ai putea să-i smulgi

din veșnica-nnoptare.

 

O palidă făclie,

ce arde prea curând,

veghează drumul lor

spre-albastrul altui cer,

în cruda dimineață

bătrâni și stele pier

și urma lor rămâne vie,

doar în gând…

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor