SECOLUL XXI - naşterea şi metamorfoza unei reviste postmoderniste

SECOLUL XXI - naşterea şi metamorfoza unei  reviste postmoderniste  

( Revista ASILR - rebotezată )

 

Ca să înţelegem mai bine fenomenalul uz al netului şi impactul sau cultural trebuie să ne întoarcem cu aproape 100 de ani în urmă, mai precis la eclipsa totală de soare din 29 mai1919. Aflat în insula Principe din oceanul Atlantic la vest de Africa, Frank Watson Dyson, astronom al curţii britanice măsoară cu precizie curbura spaţiului captând lumina unor stele aflate în spatele soarelui. Această descoperire afirmă univoc teoria relativităţii şi teoremele postulate de Albert Einstein: timpul, spaţiul, lumina şi gravitaţia nu sunt fenomene universale ci dependente de sistemul de referinţă, de masa şi viteza acestuia în spaţiu.

Putem declara azi că momentul eclipsei din 1919 marchează începutul unei noi ere, cea a postmodernismului, un termen complicat, un set de idei care nu s-a cristalizat decât 40-50 de ani mai târziu după faimoasa eclipsă. Postmodernismul este un concept larg care afectează multe faţete ale activităţii umane: artele, arhitectura, muzica, literatura, cinematografia, politica, comunicaţia şi tehnologiile. 
Modernismul care îl preceda a înlocuit la rândul sau standardele victoriene care defineau conţinutul artelor vizuale, muzica, poezia, drama dar şi modul lor de consum. La vârful modernismului (mai exact între anii 1910-1930) figuri majore în cultura Europeană printre care James Joyce, Virginia Woolf, George Eliot, Ezra Pound, Marcel Proust, Mallarme, Kafka şi Maria Rilke redefinesc arta poeziei şi a ficţiunii. 


Din punct de vedere literar modernismul amplifică scrisul impresionist şi subiectivitatea. Autorul discută simţurile şi actul percepţiei lucrurilor, neglijând subiectul percepţiei. Modernismul evită obiectivitatea, naraţia dintr-un punct clar de vedere, sau poziţia moral-decentă. Un exemplu bun este Faulkner care foloseşte schema repetiţiei, aceiaşi scenă este narată de personaje diferite. Un alt modernist este portughezul Fernando Pessoa care scrie nuvele sub 72 nume diferite, încercând să trăiască şi să mimeze viaţa personajului în cauză. Să ne amintim de scriitorul francez Boris Vian care oscila între multiple meserii: inginerie, poezie, literatură, muzician de jazz, traducător, critic, inventator mixândtoate vocaţiile cu o egală pasiune. Românul Sandu Darie învaţă pictură cu Medi Dinu (soţia poetului Ştefan Roll) şi amestecă în pictura sa texte poetice, sau produce picto-scrisoridin care câteva s-au păstrat. Brâncuşi experimentează arta fotografică, Man Ray probează pictura, fotografia, grafica, sculptura şi cinematografia descoperind tehnici care ne uimesc şi azi prin inventivitatea lor. 

                                                                          Sandu Darie
Modernismul dizolvă graniţele clare dintre proză şi poezie, cele două genuri se confundă şi se imită. El poate mixa forme fragmentate, discontinuităţi sau colaje aleatorice ale unor materiale diferite. Se preferă o estetică minimalistă favorizându-se spontanul şi experimentul creativ. Pe de altă parte moderniştii resping aşa zisă cultură elitistă dar şi pe cea populară acceptând cu simpatie orice material care facilitează expunerea, distribuţia şi consumul artei. 


Postmodernismul foloseşte aceleaşi idei, exagerând dizolvarea graniţelor, adăugând parodie, bricolaj, ironie, ambiguitate, accentuând condiţia umanilor aflaţi în proces de dezumanizare, deconstrucţie şi pierdere a identităţii. 
Postmodernismul apare a fi o colecţie de artă în tranziţie, depersonalizată, problematica este a unui individ singular, unul din milioane al cărui mesaj se pierde în zgomotul de fond al tehnologiilor care îl ameninţă şi înghit. În contrast cu modernismul, postmodernismul nu lamentează fragmentarea, nici eclectismul lucrurilor din jur, sau provizoratul lor, ci din contra le celebrează. Arta se poate juca cu nonsensuri vizuale, muzicale sau literare fără să vizeze căutarea unui mesaj coerent. 
  

                                                                               
Acum 50 de ani profesorul canadian Marshall mcLuhan seziza evoluţia mediilor şi postula chintesenţa comunicaţiei postmoderniste astfel: "Nu mesajul este important ci modul în care se foloseşte media". Teoreticienii demonstreză asocierea postmodernismului la tehnologie. Dacă secolul trecut se caracteriza prin producerea şi transportul de bunuri materiale folosind motorul cu ardere internă, camioane, trenuri, vapoare, avioane, etc postmodernismul se bazează pe procesarea şi transferul informaţiei. În numai câţiva zeci de ani am fost martori la prăbuşirea industriilor tradiţionale care au făcut loc erei electronice şi comunicaţionale. Telefonia, internetul, televiziunea, computerele şi softurile aderente au inundat consumatorul fascinat de noile gadgeturi care l-au făcut accesibil şi informat oricând şi oriunde pe planetă. Informaţia cândva greu de obţinut, circulă azi pe autostrade insensibile la valoarea mesajului. Capodopere dar şi maculatură, pornografie sau reclame comerciale au acelaşi drept la existenţă şi circulaţie. Aşa zisă lume civilizată a devenit o piaţă de bunuri perisabile susţinute de o campanie informaţională fără precedent - iată capitalismul de consum în expansiune. 
                                                     Beatrice Bernath- Israel


Limbajul erei informaţionale devine simplificat, sărăcit şi folosit exclusiv la producerea şi răspândirea informaţiei. Totuşi el trebuie să rămână raţional, transparent, realist şi relevant consumatorilor lucizi care îl observă. Se cere o obiectivă conectivitate între obiect, percepţia lui şi cuvintele folosite în al descrie. Modernismul a fost capabil să justifice şi se explice sctructurile politice, sociale, instituţiile pe care le folosim inclusiv democraţia, legislatura, ştiinţele şi estetica. Aş sumariza modernismul ca o forţă   opusă haosului, el face ordine şi stabileşte bariere binare între ordine şi dezordine. Postmodernismul respinge marele narativ, el preferă scurtele povestiri, evenimetele locale, intime, el acceptă situaţia efemer
ă, provizoriul, temporarul, improvizaţia şi experimentul respingând universalul, adevărul, raţiunea, stabilitatea, eternul. Idea de real, de permanent, dispare, manipulăm o suprafaţă fără adâncime, fără semnificaţii generalizate.  
Postmodernimul este afectat de starea de erudiţie colectivă şi de organizarea informaţiei. Dacă în modernism cunoştinţele egalau noţiunea de ştiinţă în opoziţie cu narativul, ştiinţele fiind considerate pozitive, iar poveştile, scrisul în sine, era văzut că un material primitiv, iraţional. Postmodernismul clasează informaţia, o distribuie, o stochează şi o evaluează altfel decât în trecut. Practic ieftinirea mediei de memorare permite ca orice produs, informaţie, fie spirituală sau nu, să fie stocată indefinit. Altfel spus orice informaţie care nu poate fi digitalizată şi stocată va fi pierdută. Această paradigmă duce la postulatul următor: ce este opus cunoştiinţelor nu este ignoranţă ci "zgomot". Cu alte cuvinte orice informaţie asociată cu noţiune de "zgomot" nu va fi acceptată de sistemele automate care ne servesc pe noi umanii. 
Să ne amintim de marele filosof Wittgenstein care scria acum 60 de ani: "ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, nu există". 
Mulţi poeţi şi scriitori cât şi artişti plastici sau cineaşti au fost atraşi de postmodernism. Ar fi
o listă foarte lungă din care aleg doar câteva nume de  reprezentanţi în poezie: Mircea Cărtărescu, Traian Coşovei, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Ana Blandiana - în România, Bianca Marcovici, Andrei Fischof, Adrian G, Beatrice Bernath în Israel. 




Secolul XXI se opune Entropiei informaţiei. 

Există o lege fizică care enunţă un adevăr universal: orice entitate fie ea un produs natural sau produs de umani tinde să se reîntoarcă la starea haotică care l-a precedat. Entropia distruge piramidele, civilizaţiile, bunurile materiale, planeta însăşi dar şi informaţia oricât de sofisticat ar fi ea codificată şi înregistrată. 
Un teoretician celebru, Francois Lyotard, subliniază importanţa întrebării: cine decide şi care informaţie este zgomot sau nu. 
Ajung acum la miezul chestiunii pe care revista 
Secolul XXI * vrea să-l rezolve. Un text organizat, estetic, plasat pe net are două scopuri, cel imediat de a se adresa unui public dornic de informaţie şi cultură la zi, iar altul istoric, de a intra în categoria materialului informaţional stocat pe net, cât timp acesta va dăinui. Revista Secolul XXI va continua să apară bilunar şi are în compas starea artelor: poezia, literatura, critica, artele plastice, fotografia, jurnalismul. Participă benevol scriitorii asociaţiei dar şi oaspeţi evidenţiaţi pentru aportul lor actual la cultura de limbă română. Colaboratorii noştri provin din trei continente, netul facilitează transferul de informaţie on line. Vom găsi proză, poezie, haiku, critică, epigrame, umor, artă, grafică dar şi lansări de carte sau reportaje despre evenimente din viaţa Asociaţiei. Nu voi pomeni nume, sunt multe şi de prestigiu, dar sunt obligat să menţionez dedicaţia şi talentul doamnei Sash Segal din Canada care se ocupă cu virtuozitate de tehnoredactarea revistei. 
Revista poate fi comod lecturată pe net, pe Facebook sau pastrată în memoria computerului personal. Folosim un program flexibil -flash- care permite lectura şi răsfoitul broşurii, similar cu tipăritura reală. Adresa revistei poate fi salvată şi astfel accesată oricând, nelimitat. După cum am discutat, entropia ameninţă să distrugă materia dar şi informaţia. Avântul tehnologic duce la învechirea mediilor, înlocuindu-le cu altele mai avansate. În procesul de translaţie dintre sisteme informaţia se pierde sau este alterată. Aş aminti casetele audio şi video atât de răspândite acum 20 de ani, azi nu mai pot fi folosite. Un exemplu revelant se petrece în jurul anului 2000 când un doctorant în astrofizică cere NASEI anumite fotografii făcute de astronauţi pe Lună. Fotografiile se găseau păstrate în arhivele NASA, stocate pe medie magnetică, dar aparatul care le citeşte şi transpune în vizual s-a defectat şi nimeni nu a ştiut să-l repare. Iată cum o tehnologie de vârf devine entropică,  inutilă. 
 

Avantajele erei digitale


Am să deviez de la subiect pentru că este important să trecem în revistă şi avantajele epocii digitale postmoderniste. 
Dacă până în anii 70-80 tipăriturile erau produse mecanic de o tehnologie rămasă neschimbată de la tiparul Gutenberg,  lucrurile au evoluat radical. Autorul de azi folosind computerul, softurile de editare şi printerele digitale poate produce cărţi similare cu cele mai elegante ediţii de pe piaţă. Procesul este facilitat de tehnologia devenită trivial de simplă şi accesibilă: scanarea, fotografia digitală şi programele de gen Word sau Photoshop permit realizarea unor proiecte complexe cu grafică şi culoare imposibile în trecut, azi executate "home made" la costuri minimale. De exemplu aş pomeni cartea Cameliei Iuliana Radu - Caietul Roşu - o carte tipărită în anul 2014. Cartea conţine text digital, grafică cu desenele autoarei şi manuscrise inedite, scanate. Constatăm că autorul postmodernist nu se limitează la o singură disciplină, ci adresează toate căile perceptive - audio vizuale, tactilul, introspecţia şi experienţa sa biografică. El foloseşte media grafică, fotografia, tehnoredactarea, adresând toate aspectele meşteşugului de a produce o cultură aliniată la cerinţele tehnologiei dar şi aşteptărilor consumatorului obişnuit cu multimedia oferită de industria comunicaţională. Să privim recenta carte a Gabrielei Ana Bălan "Labirintul de Cristal". Este o carte făcută prin efortul comun a unor prieteni, scriitori, ilustratori, traducători şi graficieni. Autoarea nu ezită în a mixa debutanţi cu artişti maturi, include o prefaţă critică, cât şi anunţuri de carte apărute în reviste care devanseaz
ă însăşi lansarea cărţii. Tehnic, cartea este realizată la editura Self-Publishing care doar tipăreşte şi leagă foile într-un produs finit. Iată cum Ana Bălan exploatează la maximum netul, comunicaţia şi tehnologia într-un melanj postmodernist. Şi nici nu am pomenit de conţinutul bilingv al cărţii, care şi el eclectic, este o colecţie de poezii, scrisori şi proză, traduse de 6 traducători diferiţi.

Revista ASILR s-a născut ca o naturală continuarea a Revistei Grupului celor 7, un experiment publicat pe net şi extins la 23 de numere difuzate lunar. Cu grupul 7 am încercat să refac o perioada de glorie a avangardei române când poeţii, pictorii şi fotografii lucrau împreună la producţii poetice-pictoriale la 3, 4 sau mai multe mâini. Erau coproducţii care demonstrau strălucit că arta făcută în comun are vigoare, este diversificată şi proaspătă, încadrată în noul val al suprarealismului care înflorea în România şi Europa. Am sistat Grupul celor 7 ca să fac loc Revistei ASILR. Am reuşit să producem un caleidoscop postmodernist al scrisului şi al artei în regiunea noastră fără să neglijez vreo faţetă a mentalului care ne preocupă. 
Doresc să citez o poezie inspirată dintr-o metaforă, scrisă de poetul Luis Borges. 

Un leopard capturat stă între gratii 
El vede oameni care vin şi pleacă, vântul care mişcă frunzele uscate 
El nu ştie 
Nu poate ştii 
ce e dragostea, ce e cruzimea 
cum este o pasiune arzătoare 
cel mult doreşte să deşire scaunul de pai al paznicului 
să scape de plictisul închisorii 

Într-o zi s-a întâmplat o excepţie, paznicul i-a vorbit leopardului: 
Tu ai trăit şi vei muri în această închisoare 
pentru ca un om să te poată privi 
şi în final să închidă 
figura ta, simbolul tău 
într-un poem 
care are un loc destinat 
în urzeala universului. 

Paznicul a iluminat ignoranţa fiarei care şi-a înţeles destinul 
Poetul a murit uitat, la fel toţi semenii săi. 
În ultimele lui clipe un zeu i-a dezvăluit poetului secreta sa menire, de a fixa 
o revelaţie în infinitul lumilor. Leopardul şi poetul dorm îmbrăţişaţi 
nimeni nu înţelege cum simplitatea omului îndură complexitatea lumilor.. 

Cu peste 1000 de cititori pe net revista Secolul XXI, refuză mediocritatea în schimbul excelenţei estetice, revista are un loc de onoare în spaţiul cultural al Diasporei, pledând pentru uzul pedant al limbii române actuale, fiind o platformă deschisă celor cu har şi dor pentru minunata noastră limb
ă maternă. 


(*) Este vorba de noul nume al fostei reviste ASILR = Asocia
ţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română  
 

Adrian Grauenfels 
2015 

Vizualizări: 383

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de soare ion pe Februarie 27, 2015 la 4:48am

Excelent studiu! Felicitări, domnule Adrian! Ca scriitor interesat de postmodernism (cartea mea Paradoxism şi postmodernism poate fi accesată şi on line, în limbile română şi engleză), aş avea două scurte comentarii, despre care cred că ar putea fi începutul unei dezbateri fructuoase sau măcar utile pe această temă. Ergo . . . 

1. Am constatat (poate au observat şi alţii) inadecvarea parţială (sau chiar mai mult decât atât!) a unor termeni de teorie literară, îndeosebi în ceea ce priveşte denumirile unor curente şi stiluri (am în pregătire un eseu pe această temă). Printre aceştia, postmodernismul cred că ocupă un loc cardinal, întrucât termenul se referă la o perioadă de timp ("ceea ce urmează după modernism"), deci criteriul de referinţă e cel cronologic, nu artistic! În plus, din punct de vedere logic şi . . . cronologic, rezultă că acest "curent" acoperă, practic, toată jumătatea cu + a infinitului! Iată un argument din cauza căruia, numele acestui stil cel mi se pare cel mai neinspirat din câte s-au dat. După părerea mea, fără a intenţiona câtuşi de puţin să încalc "libertatea de exprimare" a unor "avangardişti", cred că aceştia ar trebui să mediteze mai mult, atunci când aruncă pe "piaţa" cultural-artistică (literatura fiind şi ea o artă) asemenea termeni care, ulterior, provoacă adevărate încurcături, ca în proverbul acela cu nebunul şi piatra aruncată în lac! Părerea mea, ca filolog de profesie, este că atunci când se dau nume unor curente avangardiste, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând, criteriul estetic, pentru a găsi acel termen adecvat - "cuvântul ce exprimă adevărul" (M. E.).

2. Cineva (al cărui nume nu mi-l amintesc acum) spunea că dincolo de curente şi mode literar-artistice, rămâne întotdeauna ceva cu valoare permanentă, general-umană şi spus pe înţelesul tuturor (evident, citatul e aproximativ, fiind reprodus din memorie). Cred că, în parte, acel om avea dreptate, căci există destule curente şi stiluri în artă şi în literatură, care nu au lăsat în urma lor nicio operă memorabilă, ele figurând, de cele mai multe ori, ca nişte curiozităţi, în lucrările istoricilor literari sau de artă. Uneori, dorinţa de inovare cu orice preţ duce la exagerări formal-teoretice, neglijându-se aspectul artistic - faptul că artele se adresează, 

totuşi sensibilităţii umane, adică sufletului, "deliciilor intelectuale" rezervându-li-se abia locul doi!

3. Sub umbrela nepermis de largă a postmodernismului (ca termen şi noţiune temporale), au apărut

(şi apar mereu!) noi curente şi tendinţe: transmodernismul, fracturismul etc, ceea ce mărturiseşte de la sine despre inadecvarea termenului . . .

Este un punct de vedere . . . .

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor