Sunt un ecou al vechii românimi
Ce îşi plângea prin clipe-albastre dorul,
Iar sufletul îşi regăsea fiorul
Demnităţii peste mărginimi.

Sunt drept urmaş al lui Cotyso, bravul –
Şi-am învăţat ca dacii să respir,
Prin vene-mi curge Dunărea, în vadul
În care-mi plânge naiul lui Zamfir.

Şi din Banat până-n Moldova sfântă,
La umbra falnicului Făgăraş,
Îmi plânge pleoapa dorul ce m-avântă
Acasă-n taragotul lui Fărcaş.

Când Dromihete m-a ’nvăţat onoarea,
Iar Iancu mi-a şoptit ce-i libertatea,
Durerea mi-a spălat-o, toată, marea
Şi de atunci iubesc românitatea.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de adri pe Iulie 27, 2010 la 12:29pm
ADEVARATE SENTIMENTELE ROMANESTI SI EXPRIMATE IN REALITATI ALE PREZENTULUI! FELICITARI!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor