M-am gândit de multe ori, în timpul predării modului gerunziu la clasă, la dilatarea timpului acțiunii verbului terminat în „-înd”. Am avut din nou impresia că se unește prezentul cu viitorul, ducându-se mult mai departe, nefiind nimic static, ci simțind cum lumina „fiind”-ului curge repede, atât de repede, încât nu o vedem, dar noi știm că ea curge, făcând sentimentul că acest mod, gerunziu, te face contemporan cu tot ceea ce există și va exista din momentul în care îl pronunți. Percepția atât a prezentului, cât și a viitorului continuu poate să dihotomizeze, exact la trecerea ambiguă dintre faliile lor, făcându-te să simți locul în care se sudează timpul prezent de timpul viitor. Există un sentiment al gerunziului, modul acesta nu degeaba este nepersonal, golit, scuturat de orice persoană, odată rostit, devine timp și poate să aibă relativitatea pe care o vrea, dându-ne nouă senzația că acțiunea verbului, oricare ar fi ea, nu poate să treacă, și, pentru cei sensibili, dând, de ce nu, sentimentul veșniciei. Nu m-am abținut niciodată să compar muzica sferelor creată de proiecția unui verb la gerunziu, cu o sculptură desprinsă de mâna creatorului ei și căpătând o proiecție a moleculelor care dislocă aerul în mod particular. Pentru o clipă, se imortalizează forma și sensul implicit, deținut atât de sensul ca un megafon care proiectează ecouri nesfârșite ale gerunziului, cât și de carnea aparent încremenită a materiei sculpturii, devenită un corp al mereului, raportându-se la orice în veac și peste veac, dar și înainte de veac, indiferent de momentul în care a fost creată. Între creație și mântuire, între mântuire și creație sau, în spirit modern (contemporan), între creația-mântuire și mântuirea-creație, gerunziul și sculptura pot fi contemporane cu orice și cu oricine din prezent, trecut și viitor. În același timp, ele nu sunt împietrite în sensul de moarte, nu sunt nici nemuritoare, ci doar se află într-un fiind neîncetat, cât va fi fiind.

        Uneori îndrăznesc să-i întreb pe elevii mei dacă percep sentimentul acesta al gerunziului și, după ce neliniștea creată se transformă, de spaimă, într-o liniște deconotativă și acută, trec mai departe, la modul supin, mereu și mereu. Sunt o caracatiță! Am o mie de brațe cu care arunc sensurile în sus, ca să pot să le prind mai bine! Într-un fiind.

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de demetrian iustin pe Februarie 17, 2016 la 1:39am
cocotat pe-un veac fiind...
limbile ceasului mutand / clipe efemere calcand
m-am trezit aici...citind!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor