mã privea de pe cealaltã parte a strãzii ca şi cum
trupul meu era din platic – o
pãpuşã dintr-un magazin de la mondial eu
nu o recunoşteam
nu o recunoşteam de atãţia oameni câini ochii
îi erau acoperiţi de umbre
doar rochia roşie pãrea cã se despicã în trei copii ce semãnau cu mine totuşi
pântecul i-a fost dintotdeauna rece
rece cald cald şi iarãşi rece şi ceva a început sã ma apase ştiu

mã sufoc şi lumea nu mã vede
mã uit la mine – sunt de plastic şi port
o rochie
roşie.

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor