Sfântul Gheorghe, confirmat ca fiind putătorul nostru de biruinţă, sărbătorit pe 23 aprilie

           Ce nu prea se ştie aici? Că unii poate se întreabă, ce legătură are o mănăstire bulgărească de la Muntele Athos, populată de bulgari, cu primul rege al dacilor confirmat de cancelariile occidentale, Ştefan Cel Mare.

           În ajunul bătăliei de la Vaslui, lui Ştefan i s-a arătat în vis Sf. Gheorghe, aşa cum scrie în articol, i-a spus că îl va ajuta să câştige împotriva turcilor, dar i-a pus două condiţii.
           1. Să atace în zori.
           2. Să refacă Mănăstirea Zografu de la Athos, pe care Sf. Gheorghe o numeşte CASA MEA.

           "Îndrăzneşte în Domnul şi să nu te temi de această mulţime, ci în zori adună oştirile tale, le trimite asupra vrăjmaşilor lui Hristos, cu glas de trâmbita şi alai. În aceasta vei cunoaşte puterea lui Dumnezeu, care acum te ajută, căci pentru aceasta sunt eu trimis, să-ţi arăt cine va birui, şi puterea aceasta este mare în tine şi lucrătoare şi o sa te ajut pe tine în toate bătăliile. Tu să innoieşti mănăstirea mea pustiită, numită Zografu, care este în Muntele Athos, şi trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine."

           Aşa s-a şi întâmplat, iar strategii militari spun că Ştefan nu ar fi câştigat bătălia de la Vaslui, dacă nu ar fi atacat la acel moment precizat în vis de Sf. Gheorghe. În plus, prizonierii capturaţi de Ştefan în urma victoriei, au mărturisit că, în mijlocul bătăliei, au văzut un războinic viteaz care făcea ravagii în rândul turcilor. Când au văzut icoana cu Sf. Gheorge, pe care Ştefan o purta la fiecare bătălie, au mărturisit toţi, că acela e războinicul viteaz din luptă, Sf. Gheorghe. Iată că Sfinţii cu puteri asupra materiei, se mai materializează pentru noi, dacă e nevoie. Aşa se explică, de ce Ştefan a donat această icoană, mănăstirii bulgăreşti de la Muntele Athos.

            Concluzia este că Dumnezeu se implică în lupta noastră, chiar dacă mai tot timpul stă invizibil, lăsîndu-ne libertatea de a alege. Iisus Hristos spune la un moment dat oamenilor: "Voi aţi văzut şi aţi crezut, dar mai fericiţi sunt cei care nu au văzut şi au crezut!", pentru că pe lângă cele 5 simţuri, creştinii practicanţi şi-au dezvoltat în timp cu ajutorul de Sus şi organe spirituale de percepţie, ce au o varietate mai mare de manifestare extinsă în luma materială, a umbrelor în ghicitură, dar şi în lumea spirituală, a adevărului şi a realităţilor veşnice invizibile orbilor.  Deci Sfinţii mai trebuie să aibă şi cu cine coopera. Normal că nu vor coopera cu alianţe contra naturii din UE, SUA, Asia, Israel, Arabia Saudită, împotriva ortodoxiei din Siria, din lume, cu ateii ce au creierul dezvoltat la nivel de clasa a VI-a, cu prostănacii culţi, cu LGBT-iştii şi alţi retardaţi mintal şi spiritual, finanţaţi prin toate ONG-urile şi pârghiile artificial create în acest scop. Aici e miza cea mare a planetei, depăşirea punctului critic în ce priveşte prostia. Pentru că lucrurile pot evolua exponenţial în jos, în beneficiul monopolurilor şi a lăcomiei unei minorităţi de energie joasă de tipul Bose-Einstein, descrisă în fizică, sau lucrurile pot evolua exponenţial în sus, spre realităţile de energie înaltă şi fără masă, descrise de nici o fizică în vederea educaţiei celorlalţi, în afară de pilda cămilei şi a acului de care vorbea galileanul Iisus Hristos. Depinde de noi, dacă ne lăsăm manipulaţi de prostia măreaţă, ambalată frumos şi pompos de trusturile media, sau nu ne lăsăm înşelaţi, manipulaţi!

           Pot confirma şi eu prin fapte recent petrecute, că ceea ce ne dorim noi, de multe ori nu coincide cu ceea ce e mai bine pentru noi, deoarece părerile noastre sunt limitate şi de multe ori, din inerţii emoţionale, credităm cu încredere pe cine nu merită atenţia noastră. Profitând de zilele libere, de sărbătorile Învierii(pentru că noi creştinii, sărbătorim Învierea şi nu paştile ca păgânii evrei), am făcut un tur, pe la locuri încărcate de sfinţenie, în Moldova lui Ştefan. Când ne-am întors la muncă, ce credeţi că s-a întâmplat? Fix în acest moment şi nu altul! Dracul le-a luat minţile unor colaboratori, din panică. Oameni pe care îi credeam de încredere şi care beneficiau contractual de munca noastră, din proiectele noastre de dezvoltare pe medicină, mediu, sănătate, oameni care beneficiau de înţelegerea şi de sprijinul nostru spiritual, şi-au făcut singuri rău, crezând că ne fac nouă rău. Asemenea unor boxeri care îşi trag singuri pumni, făcându-şi KO din confuzie şi răutate. Nu e prima dată când ne amuzăm cu astfel de amatori în înţelegerea legii cauză efect, care se învaţă în clasa a VII-a. Nici măcar realităţile de gimnaziu, nu le înţeleg creierele unora cu pretenţii de intelectuali cu facultăţi. Dar cei care au de pierdut, nu suntem noi. Aşa că mulţumim că scăpăm de căpuşe.


https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-zografu-6747...

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor