Sfârșit

Te întrebi cumva dacă am greșit sensul poveștii mele și am început cu finalul?

Am greșit de mai multe ori, dar de data aceasta, nu!

Orice început are la bază un sfârșit, așa cum toamna, care se strecoară prin frunzișul copacilor și îl îngălbenește, nu va putea sosi decât dacă vara va face grațios un semn de salut de plecare cu mâna ei fierbinte și apoi se va retrage!

Cuvântul „final” mă duce cu gândul la ceva ce urmează să se oprească din felul sau ritmul în care s-a desfășurat până atunci. Iar pentru că universul nu suportă spațiile goale, va tinde să le umple mereu cu altceva, ceva nou, uneori mai bun, alteori mai puțin!

Așadar, orice s-ar termina, altceva va începe!

Am făcut scurta introducere de mai sus, pentru a accentua faptul că acesta este ritmul firesc al vieții. Ea cere schimbare, creștere și evoluție, necesită mișcarea energiilor în permanență, iar dacă nu-i respectăm legile, nu suntem absolviți de consecințele nerespectării ei.

Copil fiind, îmi plăcea să alerg, să-mi manifest energia și bucuria copilărească din zori și până seara. Într-o zi, cei mari, dintr-un exces de protecție față de mine, insuficient controlată, au considerat că trupul meu micuț de copil obosește mult prea repede. Au făcut o programare la un cabinet medical și astfel m-am trezit în fața unui medic, pregătit să-mi pună un diagnostic, pe care nu aveam cum să-l înțeleg la vremea aceea. Nu mi-a răspuns nimeni la intrebarea de ce mi s-a întâmplat tocmai mie?

Atunci mi-am dat seama că s-a sfârșit ceva!

Nu mai puteam să mă joc atât de mult, să fug cât vroiam și îmi erau interzise unele activități care solicitau efortul fizic, lucru pe care l-am simțit ca pe un fel de pedeapsă. Obișnuința, considerată a doua natură a omului, m-a ajutat să depășesc perioada în care aș fi vrut sa fiu altcineva decât eram, adică un copil sănătos și să fac altceva decât făceam, mai exact să gonesc liberă cât îmi doream, chiar de-ar fi fost să-mi julesc genunchii și palmele de trotuarul zgrunțuros, în cădere liberă. Timpul trecea și parcă începuse să-mi placă : eram diferită de ceilalți! Dorința de a alerga se stinsese încet, luându-i locul o stare de domoală așteptare și privit de pe margine. Era mult prea timpuriu să realizez atunci că este destul de periculos acest rol de observator de pe bancă, pentru că îmi permitea o lipsă totală de implicare.

Mai târziu s-a sfârșit o altă etapă din viața mea și a început una nouă. M-am trezit în fața unei provocări după foarte mulți ani : vrei să vezi care este starea sănătății tale acum?

Chiar așa, vroiam să văd? A trebuit să mă întreb ce aveam de câștigat și ce aveam de pierdut?!

Spun lucrul acesta pentru că foarte multe persoane încep să se identifice cu afecțiunile de care suferă și într-un fel sau altul le este greu să renunțe la ele, așa cum mi s-a întâmplat și mie. Cu toate că pare greu de crezut, uneori există avantaje de ordin emoțional, de care beneficiem mai mult sau mai puțin conștient.

Eu am ales adevărul : da, vreau să știu cum stau!

Cu aceasta ocazie am aflat că afecțiunea dispăruse, asta în cazul în care a existat vreodată!!!

Din nou, am realizat că se sfârșise ceva!

Puteam să las totul în urmă, s-o iau de la capăt și să alerg! Asta am și făcut! Mi-am dat seama că am trăit o perioadă de limitări fizice și mentale, dar care tocmai luase sfârșit. Firesc ar fi fost ca după o astfel de experiență să mă întreb care a fost lecția vieții pe care Universul și-a dorit s-o învăț?! Atunci nu m-a preocupat aceasta întrebare, acum însă concluzionez că a fost una esențială : să-mi ascult întotdeauna inima, căci chiar ea a fost cea diagnosticată, să trăiesc în iubire și recunoștință și să cred că chiar dacă viața mă mai pune uneori pe banca de rezervă, mă pot ridica oricând să alerg spre visul meu.

Vizualizări: 16

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor