Deşi era spre sfârşitul lunii noiembrie, el înca mai purta doar un tricou şi o haină pe deasupra. Cobora pe o stradă cufundat in gânduri: cum poate un om sa refuze când putea să aibă totul, o nevastă care să-l iubească, drăguţă, încăpăţânată ea puţin dar care până la urmă tot ce vroia el făcea. Motivul despărţirii fiind unul banal: se săturase ca toate să fie ca el. Nu se mai simţea împlinit. Vroia altceva.

Scoase telefonul, se uită la ceas: ora 7. Unde să mergă la ora asta? Acasă nu voia să meargă. Se uită peste numerele apelate şi se opri asupra unui nume: Dee-Dee, aşa cum o alintase el. O sună. Ea avea o voce catifelată dar de astă dată vocea ei era stinsă. Se simţea în glasul ei un plâns înnăbuşit. Atunci lui îi trecu toată nemulţumirea din gând şi îşi spuse că măcar ea ar trebui să fie mai veselă pentru ca i se păruse lui că această fiinţă merită mai mult si nu a avut parte mereu de dreptatea pe care o merita. Îi ceru insistent să se întâlnească, iar ea într-un final a acceptat.

Atunci grăbi pasul ştiind că pănă la locul de întâlnire avea să facă ceva timp. Văzând că se apropie ora limită se urcă în autobuz, merse 2 staţii apoi a coborât şi aproape că alerga spre locul întâlnirii. Ea, era pe o bancă, avea capul plecat, cu părul desfăcut în care vântul se juca usor. A venit mai devreme cine ştie de ce probleme urmărită şi în încercarea de a scăpa de ele fugise mai devreme de acasă poate ele vor rămâne acolo. A ridicat fruntea şi l-a observat. Faţa ei albă era tristă. Zâmbetul pierise într-un suspin mut. În colţul ochilor stăteau mici perle gata să se împrăştie intr-o ploaie pe caldarâmul străzii. S-a apropiat de ea, a strâns-o la pieptul lui, mai mai să o frângă, a sărutat-o pe frunte ca pe un copil şi a privit-o în ochi. Au stat aşa câteva secunde, ochii lor arzând. Apoi i-a luat mâna şi au pornit pe o stradă. Au trecut prin vechea parte a oraşului şi s-au oprit să bea ceva cald. Stănd la o masă, de undeva o muzică veche le purta gândurile departe de problemele lor. Prin aceeaşi criză de idei şi sentimente trecea şi ea. Nu ştia ce să caute, ce să aleagă – de parca ar fi avut de unde. Vroia ceva să-i umple golul din sufletul său. Şi cu toate că simţeau si gândeau la fel nimic se părea că nu-i leagă, decât simpla stare de linişte care o simt unul în prezenţa celuilalt. Erau aproape lipiţi unul de altul. Ea îşi ascundea mâna ei mică in palma lui iar el îi descreţea fruntea cu un deget de parcă ar fi vrut să îi alunge şi gândurile şi problemele care i se citeau ei pe faţă. Conversaţia lor era asemenea averselor de ploaie: în valuri. Dar nu asta conta pentru ei ci faptul căci cu fiecare minut petrecut împreună gândurile lor par să se mai fi îndreptat şi în zare s-ar vedea şi o rază de speranţă.

Spre miezul nopţii au ieşit afară. Încă nu vroiau să se ducă acasă şi atunci au pornit spre parc. Clădiri vechi cu diferite figure mitologice le strajuiau drumul. Umbrele si jocul de lumini ale lunii proiectau figuri hazlii. Dar ei mergeau purtaţi de un val, spre locul lor de refugiu din calea celorlalţi semeni, care nu îi înţelegeau. Parcul le sta înaintea lor de parcă îi astepta. La intrare un rond de ghiocei îşi plecară capetele urându-le parcă bun venit. Lângă un şir lung de bănci se vedeau urmele agitaţiei din cursul zilei. Paşii i-au purtat pe o alee lăturalnică. Înaintea lor pomii şi-au unit coroanele într-o boltă din care cădeau mici păstăi şi frunze într-un dans mirific. De undeva dintr-o salcie un glas de pasăre porni câteva triluri parcă pentru ai trezi. Dar vântul firav se juca cu ei, le şoptea un cântec mut pe care ei îl simteau in carnea lor. Luna se vedea printre ramuri ca un puzzle nesfărşit. Înaintea lor acum se vedeau alti pomi apropiaţi unul de celălalt de parcă şi-ar fi spus viaţa unul altuia iar acum se mângaiau şi se îmbărbătau. Luna însă nu putea răzbate printre ei. La intrarea în acest culoar o răceala îi trezi din starea lor şi ambii simţiră nişte fiori şi trăiri lăuntrice nemaiîntâlnite. El a strâns-o mai bine lângă el şi păşiră în umbră. Fiecare mişcare a crengilor semăna cu un oftat prelung, cu o poveste fără de sfârşit. Trunchiurile semănau cu nişte trupuri frânte. La sfârşitul acestei alei întunecate era un pod ce da spre debarcader. Bărcile, legate la mal se ciocneau uşor de marginea debarcaderului. Cei doi se priviră pe furiş dar în mintea lor încolţiră aceeaşi idee. Paşii lor se îndreptau spre prima barcă. Deodată din umbra debarcaderului a apărut un bărbat care le-a spuse că la ora aceea nu se mai poate plimba nimeni. În ei însă ceva ardea mai tare şi refuzului bărbatului nu a făcut decăt să crească dorinţa lor. Atunci băiatul a insistat şi a spus că îi va plăti oricât. Bărbatul stătu puţin pe gânduri iar în zare i se păru că vede o barcă rătăcită. Atunci le-a spus că îi plimbă el dar numai până pe celălalt mal. Mulţumit şi cu atât, băiatul a accept şi a scos din buzunar două bancnote pe care le dădu luntraşului.

Au urcat în barcă iar luntraşul se aşeză în spatele lor şi vâslea. Cei doi tineri stăteau îmbrăţişaţi, ea căutând căldură la pieptul lui in timp ce el primea frigul nepăsător simţindu-se dator să o apere pe ea. Gândurile lor iar alergară spre problemele lor dar o mângâiere dulce de vânt făcu ca părul ei să-l trezească din starea lui de visare iar fata îşi înfipse unghiile în mâna lui lăsând urme adânci. Drumul i se părea aşa de lin încât avea impresia ca nici nu se mişcă ci stau într-un loc. Cu greu reuşi tânărul să nu mai cadă în aceeaşi stare ca mai înainte iar când au ajuns aproape de mal a trezit-o din vasare si pe Dee-Dee spunându-i pe nume. I-a mulţumit luntraşului apoi s-au pierdut prin prima ieşire din gradină în luminosul oraş.

La un momentdat au privit la ceasuri…petrecuseră o oră în parc deşi lor li se păruse că au stat doar câteva minute. Dar asta nu mai conta pentru ei. Se simţeau altfel. Parcă o bucurie nouă le umpluse golul din inima lor. Acum paşii lor erau mai vioi, zâmbetul apăru timid pe feţele lor si porniră aşa îmbrăţişaţi spre casă. Nimic părea că nu le poate strica starea. Aproape de casa ei, un părculeţ pentru copii le-a atras atenţia. S-au asezat în câte un leagăn şi s-au lăsat purtaţi cu gândul la liniştea copilăriei. Pentru câteva minute s-au simţit cei mai fericiţi copii.

Deşi trebuiau să se despartă, nici unul nu prea dorea acest lucru, dar obligaţiile cotidiene işi spuneau cuvântul. Grea e despărţirea. Ea era fericită ca pentru un timp problemele ei parcă dispăruse iar el era fericit de fericirea ei. Asta conta pentru el. Nu vroia decât asta deşi abia o cunoştea. Simţea că e o responsabilitate dată lui de undeva de sus.

Din nou privi la ceas, mai privi incă o dată spre casa ei şi apoi a pornit spre casa lui. Avea un drum lung înainte dar nu-l mai interesa asta acum. Era mulţumit de ceea ce făcuse. Ajuns acasă s-a dezbrăcat maşinal apoi şi-a pus o pătură pe el şi a adormit căzând intr-un somn adânc. A visat că a fost prin oraş, apoi prin parc cu Dee-Dee.

O rază de soare se strecură prin perdeaua groasă şi căzu pe pat în faţa lui. S-a coborât alene din pat, a deschis fereastra şi lăsă aerul proaspăt de dimineaţă să-l învăluie. Deşi era îmbracat doar pe jumătate nu simţea decăt o mângâiere dulce iar un surâs îi stătea pe buze. Să fi fost din cauza visului?

Un clopot se auzi de undeva…pe mâna lui, în soarele dimineţii se vedeau mici urme sângerii…..

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor