Shakespeare surâzând histrionic sau

Operele complete ale lui William Shakespeare, pe scurt!

 

Adrian Țion şi... Ştefan Zoltan Marina – spectator (de două ori) în rândul doi.

 

 

Se poate spune că am crescut cu Shakespeare. Ne-am plimbat cu el prin săli de spectacole sau

ne-a ținut treji până noaptea târziu în fața televizoarelor urmărind integrala operelor sale în celebra producție BBC și picotind la ecranizări mai puțin reuşite. Dar iată că vine ziua când te saturi de Shakespeare. Te saturi până peste cap de vorbăria lui lungă, de sentenţiozitatea replicilor, austeritatea costumelor sau de legendaritatea temelor. Și atunci urci în Le petit lion şi dai o fugă până la Sfântu Gheorghe pentru că ai aflat: acolo se joacă Shakespeare în tenişi. Altfel spus, vrei să vezi cum e luat Shakespeare în balon. Nu cu răutate, ci cu jovială iscusinţă. Desigur, balonul e umflat cu atmosfera pieselor lui şi pare identic până la un punct cu globul pământesc (tot un balon) cu care se joacă Chaplin în faimoasa scenă din Dictatorul. Universul shakespearean devine joaca întreţinută de trei actori ai Teatrului „Andrei Mureşanu” care au primit avizul directorului Horaţiu Mihaiu să-l apropie pe Marele Will de tinerii spectatori de azi.

 

Piaţa centrală a oraşului e pustie sâmbătă seara. Afişul spectacolului ni-l arată pe marele dramaturg englez ieşit din timpul său, spărgând cu strălucita-i frunte un virtual manuscris pentru a ne zâmbi misterios şi îngăduitor, histrionic şi superior, arătând clemenţă infinită pentru personajele sale răspândite în lumea largă. Personaje care şi-au dobândit propria identitate şi nu mai ascultă de creatorul lor. Cam aici bate surâsul lui enigmatic, uşor sfidător, în momentul în care ne invită în sală. Aşa e anunțată piesa celor trei americani Operele complete ale lui William Shakespeare, pe scurt! Numele lor: Adam Long, Daniel Singer şi Jess Borgeson. Numele protagoniştilor din Sfântu Gheorghe: Sebastian Marina, Ion Fiscuteanu jr. și Daniel Rizea. Regia spectacolului: Lucian Țion. Dibuim miza parodică a textului, considerat un succes în USA şi Europa. Scena sălii TAM (căci spectacolul e tip studio) e arhiplină, cu toate că nu e premieră. Ba se mai adaugă un rând de scaune. Un panou dreptunghiular ascunde fundalul. Scaunele aşezate în formă de U închid perimetrul scenei. Mai simplu nu se poate. În acest spațiu strâmt va intra cohorta de personaje shakespeareene? Și nu două sau trei, ci în jur de 50, interpretate sau amintite doar de trei actori? Pare greu de imaginat, greu de jucat, greu de acceptat. Autorii americani au condensat, nu glumă! Dar până ca textul să intre pe linie dreaptă, au fost şi shakespeareologi care au strâmbat din nas la început, neacceptând „mutilarea” celor 37 de capodopere ale celui mai cunoscut scriitor englez, dar succesul de public a prevalat. Iată de ce actorii au mers cu Lucian Țion la sigur, îmbogăţind şi pigmentând interpretarea cu surprinzătoare efecte comice, unele elaborate îndelung, altele găsite pe moment şi incluse inspirat în fluxul jocului de un dinamism ieşit din comun.

 

La alte montări de spectacole pe scenă, în ciuda apropierii fizice, distanța dintre actor şi spectator e mai mare decât atunci când reprezentația ar avea loc în sala mare. Intimitatea dispare în austeritatea interpretării şi răceala se instalează numaidecât, în ciuda faptului că interpretul e la un pas de tine. Shakespeare-ul în tenişi de la Sfântu Gheorghe desființează pe rând orice bariere convenționale, ajungând, pe bune, un spumos spectacol interactiv pe gustul publicului. Se râde mult, cu poftă, de la început până la sfârşitul apologetic cu „disecarea” în fâşii a lui Hamlet, din partea a doua. Se aplaudă mai tot timpul. Actorii întreţin ritmul îndrăcit pe parcursul celor două ore de spectacol. Jocul lor electrizează publicul. Se râde în delir. Dialogarea fără fasoane despre personajele bardului de la Stratford, slalomul uriaş prin parodierea unor scene cheie sau simpla trecere în revistă a unor replici de mare anvergură probează măreţia şi popularitatea unei opere dincolo de orice bănuială de a-i prejudicia valabilitatea sau valoarea. Reperele shakespeareene sunt materii prime introduse în fabrica de râs a spectacolului. Se face haz nu de scrisul lui Shakespeare, nu de tematica arhicunoscută a pieselor, deşi a avut parte şi de detractori ca orice autor de geniu, care ar savura deriziunea, ci de suficiența consumatorului de azi, grăbit şi instruit după ureche. Dar terapia Shakespeare prinde bine atât spectatorului mediu, cât şi celui rafinat. Se simte că autorii textului, actori ei înşişi, cunosc bine strategiile de manipulare ale publicului la orice nivel, sunt versaţi în meserie până la ardere şi autopersiflare, punând la îndemâna interpreţilor cele mai nebuneşti trucuri cu putință pentru a obţine efecte comice, terapeutic benefice. Dacă un autor de comedii reuşeşte să distreze publicul se poate spune că şi-a atins ţinta. Regizorul Lucian Țion, servind acest scop, nu şi-a propus altceva. El a găsit rezolvări ingenioase, unele desprinse parcă din commedia dell`arte, altele debordând de suculente dozări ale burlescului, îmbrăcând în haina generoasă a bucuriei de a comunica șş a se juca pe scenă structura de puzzle a piesei. Secvenţele se leagă firesc, fără respiro, dând unitate şi coerență întregului.

 

Formula spectacolului lasă loc larg improvizației. Daniel Rizea, Sebastian Marina și Ion Fiscuteanu jr. formează un trio monolitic, inventiv coordonat în asamblarea secvențelor. Foarte reuşite sunt momentele tratate în stil hip-hop (tranzitând Othello) sau gen cabaret (cu fantoma din Hamlet), ca să nu mai vorbim despre improvizatul meci de fotbal, sinteză comică a pieselor istorice în care coroana este pasată de la unul la altul ca un balon metamorfozat în simbol aleator al puterii. Întruchipând secvenţial pe Julieta, Tybalt, Othello, Macduff, Cleopatra, Francisco, Ofelia și Claudius, disponibilitățile abordării ludice înregistrează cote majore la Sebastin Marina, un actor exersat deja în roluri de anvergură, dezinvolt şi tenace în același timp. Cele mai pregnante apariții ale sale sunt, paradoxal, în travestiurile ultra-parodiate Ofelia și Julieta sau în postura de actor jovial incitând la dialog spectatorii. Un Romeo abulic, torturat de iubire, nu lipsit de spuma autopersiflării, propune Daniel Rizea, alături de lucide creionări din mers pentru Cezar, Bernardo, Polonius, Laertes, Doica din Romeo și Julieta sau Vrăjitoarea din Macbeth. Prestația sa presupune tact studiat în eleborarea personajelor şi persuasiune în relația cu publicul. Din Ion Fiscuteanu jr. ies la iveală candoarea, delicateţea şi multiplele posibilităţi de a le valoriza scenic atunci când tăvălugul comediei nu prea dă semne că ar fi dispus să le evidenţieze. Adică ştie să-şi creeze momentele lui de mare sensibilitate, trecând abil de la Macbeth şi Marc Aureliu la Hamlet de pildă. Momentul lui de vârf este când pune în evidență tracul actorului ce trebuie să rostească celebrul monolog din Hamlet. Tot în registru comic ni se atrage atenția că notorietatea unor replici au efect de bumerang asupra actorilor. Miza e prea mare şi faima cuvintelor nemuritoare inhibă, pune în dificultate, stânjeneşte.

 

La ieşire, în hol, dau din nou peste afişul spectacolului. Marele Will mă priveşte pieziş, oarecum detaşat. Pare că-şi mângâie satisfăcut bărbia. După ce şi-a creat demiurgic lumea lui de personaje şi semne în şase zile, după varianta soresciană, „în ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.” A observat că „directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe.” Pe cel de la Sfântu Gheorghe, propus de directorul Horațiu Mihaiu, tocmai îl privesc. Terminându-şi treaba, „Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă/ Ar merita să vadă şi el un spectacol…” Cel de la care tocmai am ieşit împreună la braț, nici nu e rău.

 

Adrian Ţion

 

Shakespeare în tenişi. Greşit. Shakespeare jucat, în tenişi. Altă eroare. Sau, altă oroare? NU! ACTORII, joaca încălţaţi în tenişi. He-he, bună precizare, fină observţie. Nu chiar tot timpul. Adică, nu tot spectacolul. Adică, se mai încalţă şi cu ce mai găsesc prin... culise. Marele Will este, doar, luat în „balon”. Şi astfel şeicspirianul „ A fi sau a nu fi” devine cernîşevskianul „Ce-i de făcut?” Păi, mergeţi să vedeţi spectacolul, sau... citiţi textul lui Adrian Ţion (postat şi pe LiterNet). Peste intervenţiile mele puteţi trece. Sau nu.

 

Spectacolul s-a (mai) jucat şi în „săli mari” - 4 martie la Deva (200 spectatori), 24 martie la Sfântu Gheorghe (400 spectatori), 27 martie la Târgovişte (200 spectatori.

Spectacolul din 24 martie de la Sfântu Gheorghe a fost un spectacol de binefacere. „Enorma” sumă de vreo 3000 lei a fost donată pentru o fetiţă aflată în suferinţă. Ca şi sistemul nostru sanitar.

Decorurile au costat 300 (!) lei.

Costumele, inclusiv tenişii, mai ales tenişii, ale actorilor. Cele (costumele) de epocă, împrumutate (!) de la Teatrul Maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.

În luna mai, probabil, Shakespeare integral, va fi jucat - luat în balon - dejucat (he-he) - rejucat (!) şi la „Naţionalul” din Cluj. Să fie primit!

 

Restul e... plăcere. Sau bucurie. De a juca – tinerii actori. De a petrece o seară agreabilă – spectatorii.

 

Ştefan Zoltan Marina

Vizualizări: 296

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Marina Stefan Zoltan pe Iunie 12, 2011 la 10:29pm
Multumesc Ioana Catalina. In numele lor. In numele tuturor frumosilor tineri. De curand am descoperit (he-he, hm, chm) ca ma simt din ce in ce mai bine ca spectator in randul doi. Cu pasi ceva mai marunti, cu spatele putin mai incovoiat ma indrept spre locul meu (din randul doi). Astept cu rabdare (deh, varsta) sa inceapa spectacolul. Marele spectacol. Spectacolul TINERETII. Dragi si frumosi tineri, a voastra e scena. Liniste, va rog!. A inceput spectacolul. Marele spectacol. Spectacolul TINERETII. Hm, chm. Am impresia ca m-am repetat. Deh, varsta...

Din cauza unor incurcaturi birocratice (!?), spectacolul clujean s-a amanat pentru "la toamna". Nu de birocratie ma tem eu, ci de vesnicia ei.
Comentariu publicat de catalina pe Iunie 12, 2011 la 12:30pm
Restul e... plăcere. Sau bucurie. De a juca – tinerii actori. De a petrece o seară agreabilă – spectatorii.

asa sa fie!
felicitari pentru postare!
Comentariu publicat de Marina Stefan Zoltan pe Martie 30, 2011 la 7:24pm

Cu bucurie v-am citit comentariul, Sanziana. Aceeasi chirurgie de mare finete. Multumesc, in primul rand (!), in numele actorilor si al regizorului (generatia anilor '70). Adirian Tion (generatia anilor '50) este un cronicar mereu prezent al spectacolelor de teatru. O clipa m-am intrebat si eu daca sa pastrez prima parte a textului, partea cu "... te saturi de Shakespeare". De Shakespeare nu te poti satura. Fie si numai pentru aceasta noua abordare a operelor lui. Pentruca il cunosc pe Adrian Tion de vreo 30 de ani, l-am lasat asa. Textul. 

Spectacolul, parodie reusita a "operelor complete ale lui Shakespeare" nu are nici un chichirez pentru cineva care nu l-a citit pe marele Will, "complet". Pe parcursu spectacolului, si in pauza, cand am tras cu urechea (uneori, necesar si trasul cu urechea) la comentarii, am constatat cu bucurie ca pentru tineri si nu numai, Will Shakespeare nu este o vedeta de fotbal, sa zicem. E bine.

Ponderea spectatorilor este (lucru bun) de 80% tineri. Daca acest spectacol a desteptat/redesteptat interesul pentru Shakespeare, este, deja, o reusita. Pentru ca, asa cum am mai spus/scris daca nu-l "cunosti pe Shakespeare", nu intelegi nimic.

Sunt intru totul de acord ca pe Shakespeare trebuie, intai sa-l citesti, si pe urma sa-l vezi.

Acest comentariu, si altele care, eventual, vor mai fi am sa le directionez si catre Adrian Tion. 

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Martie 30, 2011 la 5:52pm

Prezentarea lui Adrian Ţion stârneşte interesul pentru spectacol.
În ceea ce mă priveşte, ţinând seama de nivelul de cultură generală asigurat de învăţâmântul actual, precum şi de accesul limitat la spectacolele de teatru, am rezerve în legătură cu afirmaţia domniei-sale:

"Se poate spune că am crescut cu Shakespeare. Ne-am plimbat cu el prin săli de spectacole sau

ne-a ținut treji până noaptea târziu în fața televizoarelor urmărind integrala operelor sale în celebra producție BBC și picotind la ecranizări mai puțin reuşite."

Aşa ceva poate afirma în numele unei categorii extrem de restrânse. Unde mai pui că adevărata cunoaştere a operei lui Shakespeare o poţi dobândi doar citindu-l!

E de la sine înţeles că de ideea că " iată că vine ziua când te saturi de Shakespeare", mă delimitez.

În măsura în care trezesc dorinţa de a-l cunoaşte sau de a-l reciti pe autor, experimentele de acest gen pot fi reuşite. Dacă efectul este doar "ne-am distrat bine"( ceea ce sper să nu fie şi-n cazul de faţă), bănuiesc că bătrânului Will nu i s-ar părea la fel de distractiv...
În legătură cu reuşita spectacolului de la Sfântu Gheorghe mă încred în bunul-gust al celui ce semnează "spectator (de două ori) în rândul doi":)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor