Shomrei haSaf ( The Gatekeepers) şi "5 Camere de luat vederi distruse"

         Shomrei haSaf ( the Gatekeepers) şi  "5 Camere de luat vederi distruse"
 
                    Două filme documentare Israeliene, candidate la Oscar
 
 
Iată două filme excepţionale, nominate în anul 2013 pentru premiul Oscar care au ajuns şi pe ecranele noastre. Primul este un documentar care ne taie respiraţia, celălalt o interesantă  naraţie.  Documentarul Shomrei haSaf , (Păzitorii Porţilor),  ne prezintă pentru prima oară în istorie dilemele existenţei noastre văzute prin ochii a şase foşti şefi ai agenţiei israeliene de securitate Shin Bet, oameni responsabili cu operaţiile antiteroriste în ultimii 30 de ani. Filmul discută pe larg dreptul Israelului la existenţă  şi atingerea acestui ţel în interpretarea celor 6 bărbaţi. Sunt viziuni diferite, inteligente şi sincere a celor şase lideri, unii din cei mai puternici luptători din istoria Israelului. Munca lor a fost discretă, identitatea lor ţinută secretă, necunoscută publicului.  Producătorii filmului au ştiut să extragă esenţa conceptului de securitate, pace şi umanism aşa cum e văzută de cei 6 protagonişti. Ei ne explică, fiecare la rând, cum au judecat şi acţionat ca să confere  siguranţă Israelului. Nu tot ce am auzit este confortabil, mulţi spectatori vor fi şocaţi de fragilitatea situaţiei Israelului aşa cum  apare în  focarul atenţiei.  
Multe documentare au zguduit opinia publică. Să amintim de Marcel Ophuls care în 1969 prezintă în filmul "The Sorrow and the Pity" pe colaboraţioniştii francezi care fac front cu naziştii în cel de al doilea război mondial. În USA, Errol Morris (The Fog of War) denunţă cruzimea americană în războiul din Vietnam, aşa cum este dezvăluită de şeful apărării, Robert McNamara. În Israel, regizorul Dror Moreh, reuşeşte să aducă pe cei 6 în faţa camerei de luat vederi. Moreh analizează şi dezvăluie într-o fără de precedent libertate spirituală mecanismele de luat decizii, uneori în timp de secunde, cu care se hotărăşte viaţa sau moartea, lupta sistemului între moral şi imoral, legal sau ilegal. 
 Moreh foloseşte scene dure în care vom vedea palestinieni torturaţi, mergând în şir, împuşcaţi sau molestaţi . Ne gândim la poporul evreu ocupat şi torturat în Europa belică. Cei sensibili vor închide ochii. Poate vom privi jenaţi în altă direcţie. Dar Carmi Gillon  explică starea cu un citat biblic: " Omoară pe cel ce vine să te omoare !"
Aceasta este legea şi morala care ne conduce. Moreh nu este interesat într-un film de propagandă, vrea să extragă maximum din dialoguri. El intervievează cu talent şi competenţă pe aceşti 6 giganţi ai conflictului Israelo-Palestinian. Prin cuvintele lor el spune o poveste care ne priveşte, dar pe care nu o înţelegem. Cei 6  exprimă o deschisă părere asupra situaţiei delicate dintre Israel şi din ţările vecine, dintre Israel şi palestinieni, sau problemele produse de rezistenţa şi încăpăţânarea extremiştilor israelieni puşi pe răzbunare. Sunt emoţionante dilemele pe care conducătorii trebuie să le rezoleve în timp real, cu mâna pe butonul care decide viaţa sau moartea. Ei sunt Dumnezeii unora dar şi păzitorii noştri. Filmul demonstrează cu deosebită intensitate dubla lor sarcina: de a ne păzi fizic dar şi etic, în aceiaşi răsuflare. Critica a apreciat pozitiv calitatea documentarului. Similar cu  CIA în America, agenţia Shin Bet operează într-un spaţiu vast şi ostil. O mare parte a energiei şi a talentului este epuizată de culegerea de informaţii despre terorişti şi intenţiile lor.  Yuval Diskin  povesteşte cât de dificilă este culegerea de informaţii despre terorismul local, Israelian. El este terifiat de posibilitatea unui atac armat pe Har haBait iniţiat de extremişti israelieni – contra locurilor sfinte ale Islamului. Consecinţa ar fi un instantaneu conflict total cu ţările arabe, catalizate de un astfel de incident.  Dar Moreh în cele 7 segmente ale filmului cercetează activitatea Shin Betului mergând înapoi până la războiul de 6 zile.  Sunt pomenite răpirea autobuzului pe linia 300, Antebee, incidentele din Gaza,  încercarea nereuşită de a lichida toată conducerea Hamasului ( în frunte cu şeicul Yassin )  întrunită în  secret la parterul unei vile, informaţia fiind livrată guvernului de Shin Bet care cere o imediată acţiune . Dar Shin Betul nu are avioane şi nici bombe, este nevoie de aviaţie .Ariel Sharon, pe atunci primul ministru trebuie să aprobe lansarea unei bombe de 1000kg, dar este atenţionat că în locuinţele din jur se află cetăţeni inocenţi, astfel că reduce bomba la una de numai 250 kg. Etajul superior este pulverizat , dar parterul rămâne nevătămat şi teroriştii scapă fugind în toate direcţiile spre frustrarea israelienilor. Vor trece încă 10 ani până la lichidarea odiosului terorist Yassin. Naraţia este împletită cu imagini  puternice care reiau o chestiune spinoasă în viaţa agenţiei: toturarea prizonierilor, morala, responsabilitatea personală a şefilor. Suntem afectaţi de tonul şi sinceritatea cu care cei 6 vorbesc camerei de luat vederi . Apar la rând:
Avraham Shalom (1980-1986), Yaakov Peri (1988-1994) ,  Carmi Gillon (1994-1996), Ami Ayalon (1996-2000),  Avi Dichter (2000-2005),  Yuval Diskin (2005-2011).
Nu toate confesiile sunt şocante, dar filmul este provocativ, uneori confuz datorită faptului că revelaţiile sunt diferite de la om la om, la fel şi trăirile, metodele folosite şi interpretarea situaţiilor complexe, chiar evenimentele tragice întâlnite . Este emoţionantă abnegaţia şi devotamentul acestor bărbaţi în a asigura securitate şi un spaţiu vital cetăţenilor de rând, care habar nu au câte eforturi şi câtă vigilenţă este investită în liniştea aparentă de care ne bucurăm.  Ei suferă de o perpetuă auto examinare , ei degajă o anume empatie pentru Palestinieni care de fapt sunt nişte ucigaşi declaraţi şi dovediţi.  Spre sfârşitul cadenţelor în job aceşti lideri înclină spre stânga, înţelegând cea ce Yeshayau Leibovici prevăzuse de mult: "O lungă ocupaţie ne va surpa morala" .
Iar Dichter adaugă : "Pacea nu se face cu forţa armelor ".
Trebuie să ne înclinăm în faţa regizorului Moreh care a reuşit performanţa să determine 6 guri ferecate în mod normal, să ne vorbească deschis şi coerent. 
 
  
 
Al doilea film care a candidat la premiul Oscar este o coproducţie a unui Palestinian, locuitor al satului Bilin, vecin cu Modiin Ilit şi a producătorul israelian Guy Davidi. 
Documentarul ne oferă o idee despre viaţa palestinienilor din Iudeea şi Samaria. Desigur vom afla ce cred ei despre Israelieni. Nu este vorba de întregul conflict istoric, sau de violenţa Hamasului ci de acei mulţi palestinieni care au crescut în umbra contingenţelor şi de ce se simt ei atraşi de organizaţia Hamas. În film există o scenă în care fiul cameramanului Emad Burnat îşi întreabă tatăl de ce nu omoară cu cuţitul soldaţi Israelieni. Emad răspunde că ar fi împuşcat pe loc pentru această faptă. 
Emad ca şi mulţi concetăţeni ai săi este o persoană pacifistă, dar ciocnirile cu soldaţii sunt inevitabile. Cu anii , violenţa acestor ciocniri s-a diminuat. Totuşi ele izbucnesc când cineva este rănit sau omorât în timpul protestelor.  Filmul arata că Palestinienii (Emad şi amicii săi) nu înţeleg rostul barierelor  plasate de Israelieni, care cred că aceste obstacole blochează accesul teroriştilor în ţară.  Înainte de a fi ridicate aceste ziduri şi bariere aveam frecvent explozii în autobuze, atacuri teroriste în cafenele sau în pieţele oraşelor.  Azi atacurile s-au redus la rachete lansate din fâşia Gaza. Este clar că zidul de separare şi controlul şoselelor împiedică teroriştii sinucigaşi să acţioneze.  O altă chestiune  ridicată de film este legată de construcţiile executate de Israel în teritoriile ocupate. Vom vedea noi şi noi locuinţe şi blocuri ridicate în Modiin Ilit.  Palestinienii reclamă pământul despre care ei spun că  le aparţine, construcţiile îi frustrează  în mod permanent, la extrem. În vedere lor acesta este miezul problemei Palestiniene. Ea este amplificată de agresivitatea soldaţilor Israelieni trimişi de politicienii fără inimă să reprime Palestinienii, care după cum îi artă filmul lui Burnat, nu opun vreo rezistenţă.  Soldaţii distrug camerele de de luat vederi, care sunt strivite de pământ, sparte, se trage cu arma în ele, Burnat va apare cu o altă cameră, apoi alta, va folosi în total 5 ca să ilustreze ciocnirile inegale, neplăcute, între concetăţenii lui din Bilin şi intransigentul inamic Israelian. Slăbiciunea filmului este univalenţa sa. Burnat arată barierele şi zidurile ridicate de israelieni ca  pe un monstru oribil în mijlocul peisajului, cu un enorm cost umanitar plătit numai de Palestinieni . Care nu înţeleg dreptul la viaţă al celor care construiesc bariere, paradoxal, ca să îşi apere dreptul  lor la  viaţă.  
 
***
Iată cum două filme făcute în Israel pe acelaşi subiect au mesaje atât de diferite .
"5 camere de luat vederi distruse" ne demonstrează de ce un aranjament cu Palestinienii este improbabil în viitorul apropiat. Celălalt film arată empatie pentru minoritari şi cere Israelului să facă tot ce este posibil ca să obţină un aranjament de pace. Cât mai curând!
 
Adrian Grauenfels -2013
 

Vizualizări: 120

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor