Simfonia evadării Iubirii

 

Ţi-ai vindecat vreodată suferinţele  în boabele de rouă

cuibărite în căuşul unei flori de piatră?

Prin liniştea meditaţiei săgetează trilurile unei privighetoare

ascunse-n cuibul unui corcoduş bătrân.

Magia Reînvierii Luminii dispersează coşmarul viselor

din somnul  copilăriei.

Aripi imaginare cresc din trupul Voinţei

copleşită de întrezărite zboruri intergalactice.

Chemări nebănuite îmbrăţişează evadări

cuprinse de fascinaţia Libertăţii

desăvârşită de-un miracol imperceptibil.

Afară din trupul de lut,

Mintea se desfată-n fascinaţia lacului creaţiei nemărginite.

Peste Durerile lumii planează veşmintele albe ale trăirii

învăluite de indestructibila Pace nemuritoare.

    De nicăieri,

 se-ntrupează povestea de iubire

neîntinată  de mizerabile pofte malefice.

Lumea dematerializată a unui sărut atinge corzile sensibile ale Dorinţei

coborâtă din patria Destinelor.

Nici măcar o umbră de răutate nu poate străbate scutul iubirii,

Pur,

 ca reflecţiile unui diamant nedăruit al Sincerităţii.

Niciun intrus, păcătos de gelos,

nu poate pătrunde-n sfera strălucitoare a legendarei iubiri platonice.

Insula iubirii veşnice n-a fost niciodată cucerită

de crucişătoarele Intereselor materiale obscure ale Ipocriziei.

E pace deplină-n nedespărţitele îmbrăţişări

cuprinse de feeria nepământeană a dulcei regăsiri.

Graniţele pământene se deschid în faţa zborului nefrânt

al jurămintelor de iubire veşnică.

Se risipesc lacrimi amare peste dramele celor nedefiniţi

de bucuria farmecului  împlinirii dragostei magice.

Patria celor fără de durerea lanţurilor materiale pământeşti străluceşte,

Nepieritoare,

în simfonia evadării Iubirii spre cerul Harului Divin.

 

Dumitru Ţimerman, Satu Mare, 3 iulie 2018

 

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor