tu ai dispărut înainte

să-ţi pot arunca un colac de salvare

dumnezeu ştie de câte ori te-am jignit sau

implorat

n-am înţeles niciodată de ce ne-am ţinut scai

unul de altul, ca două anotimpuri

apoi i-am lăsat pe alţii să decidă în locul nostru

câtă lumină putem lua în noi

 

anii erau submarine

noi

am devenit un jurnal online

pe care nimeni nu ştia să-l citească în cheia corectă

am scris împreună poeme mai multe

decât au căzut pe străzi

frunze de toamnă

 

camarazi nenorociţi

de acelaşi război

aveam grijă unul de altul de parcă ăsta era

singurul sens al vieţii

rămas după bombardamente

 

apoi într-o zi a nins mult

copii înfometaţi

era prima dată când vedeai totul în ceaţă

şi de atunci ne-am pierdut definitiv

printre zilele de rând

 

 

 

Vizualizări: 189

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Septembrie 19, 2012 la 12:25am

       Devotiune cu reprosuri sau poate gresesc prin ceata mintii mele!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor