SONETUL LIMBII ROMÂNE

        

Limbă română, tu eşti karma casa noastră,

Sarea cu pâinea, soarele cu luna,

Marea şi Carpaţii dintotdeauna,

Basmul din bătrâni şi bolta albastră,

 

Izvorul în munţi şi-n curte fântâna,

Trei culori precum florile în glastră,

Raza de aur ce bate-n fereastră,

Sângele-n vene, sămânţa, ţărâna.

 

Din gintă latină ne-ai făcut popor,

Separându-ne de-o împărăţie,

Şi ne-ai plămădit din dragoste şi dor.

 

Ţine-ne mereu sub acelaşi tricolor,

Curgi înainte ca o apă vie,

Du-ne fără preget spre veşnicie !

                                    

CEAHLAUL

 

Ceahlăul e zeul nostru tutelar,

Olimpul scăldat în miresme de tei,

Izvorul strălimpede din care bei

Depline puteri să prinzi la centenar.

 

Tineri brazi sobri, drepţi arhierei,

Manieraţi, cu aer protocolar,

Cântă în cor un fascinant tropar,

Nu poţi să nu-mparţi bucuria cu ei.

 

Zvelte căprioare şi căpriori în rut,

Fagi şi stejari, mesteceni, arţari şi ulmi

Se văd din depărtare, chiar de la Prut.

 

Ziduri de cremene, păduroase culmi,

Cetate durată din dor şi durut,

Tu ne-ai vindecat de cazne şi urât.

 

SATUL NATAL

 

Pios se-ndreaptă pasu-mi spre satul meu

Răsfirat discret printre livezi şi vii,

În mijlocul unei mari împărăţii

Cu amintiri ce-n tâmple se zbat mereu.

 

Dintre orizonturile viorii,

Dumnezeu m-a adunat cu mare greu,

De parcă aş fi fost preţios minereu

Al unui Vasile şi-al unei Mării.

 

Acum degeaba-i caut, departe-s duşi,

Cică s-ar fi pitit într-o poveste

Şi tot acolo ar fi rămas ascunşi.

 

De-atunci peste sat tristeţea domneşte,

Lacrima curge din viţa de vie,

Că draga noastră casă e pustie.

 

FEMEIA

 

Când zâmbeşte ea, vine primăvara,

Pe unde calcă, şi piatra-nfloreşte,

Unde s-opreşte, e centrul, fireşte,

Când te iubeşte , e jar din Sahara.

 

Torsul i se unduieşte şerpeşte,

Că uită şi trenul unde e gara,

Tumultuoasă precum Niagara,                                              

În loc de soare, zâmbetu-i străluceşte .

 

Femeia e ploaia caldă de vară

Oaza verde, răcoroasă din pustiu,

Jumătate din lumina solară,

 

Câmpia pe care plugul o ară,

Bolta largă a cerului azuriu.

De-ar lipsi, nimic pe pământ n-ar fi viu.

 

DE-AI VREA …

 

De-ai vrea să-mi fii logodnică pe viaţă,

Ţi-aş construi mulţime de castele,

(Cele din Spania-s prea mititele)

Valea Loarei ţi-aş pune-o pe aţă

 

La gât în şiraguri de mărgele

Cum bunele maniere ne învaţă

Să ne purtăm cu viitoarea soaţă

Aleasă din miriade de stele.

 

Într-un fantastic peisaj nocturn,

Între planete ţi-aş întinde-o punte,

Distanţa dintre inimi s-o înfrunte.

 

În mijlocul mării ţi-aş ridica un turn,

Lauri verzi ţi-aş aşeza pe frunte,

Iar, la degete, inelele lui Saturn.

 

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor