Când soarele răsare şi primăvara vine

Cresc muguri şi vlăstare pe pieptul său bătrân;

Cu fală se trudeşte spre cer, spre înălţime

Şi capul îl ridică în semn că e stăpân

 

Peste natura-întreagă, ce-n faţă îi apare

La scară mult redusă, aproape un nimic,

Şi ar vrea să tot crească, s-ajungă pân’ la soare,

Dar soarele-i departe şi el e încă mic.

 

Dar tocmai când se-înalţă mai mândru ca oricând

Şi din tulpina-i groasă nasc alte ramuri dure

Sporind în greutate, tinzând înspre pământ,

 

Atunci el simte-n oase tăişul de secure

Care-i pătrunde-n suflet treptat, tot mai profund

Şi cade jos şi moare pe iarba din pădure.

 

                                21 august 1985

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor